Etnologul și traducătorul Gheorghiță Ciocioi este, ați ghicit, maestrul de ceremonii: „«Paralia» este un cuvânt aflat adeseori pe buzele românilor care își fac vacanțele în Grecia. Parte din numele compus al unor stațiuni turistice de pe litoralul grecesc. Termenul παραλία («paralía») este alcătuit din παρά («pará») = «lângă», «de-a lungul» și ἡ ἀλία/ἡ ἅλς («alía»/ «háls») = «mare, țărm». – În greaca veche, «ἅλς» era un cuvânt atât pentru «sare», cât și pentru «mare». Prin urmare, παραλία se traduce prin «plajă, țărm, loc de lângă mare, litoral». O stațiune de la malul mării, cu plajă… Deloc un nume ieșit din comun, legat de lei-paralei…”.
Învățătură prin viu grai
Alt cuvânt dinspre greci – „cateheză”: „Este într-adevăr un termen grecesc – κατήχησις (învățătură prin viu grai). Din κατηχέω (katēchéō) – «a face să răsune în urechi, a învăța prin viu grai»: κατά (katá) = «în jos, de sus în jos»; ἠχέω (ēchéō) = «a răsuna, a face ecou, a scoate un sunet, a suna» (de aici, în latină, echo). Așadar «a răsuna în urechi», «a învăța prin cuvânt»”.
Un loc în care totul este retezat la aceeași măsură
Tot un cuvânt cu înțeles uitat – „miriște”: „Dex-ul «dă vina» pentru numele câmpului de după strângerea recoltei de grâu, orz etc. pe termenul bulgar «meriște», iar «Marele dicționar etimologic bulgar» se oprește la «mera» = măsură, cu terminația binecunoscută, ca origine a lui, care ar însemna, cumva, loc în care totul este retezat la aceeași măsură. Cu toate acestea, termenul de miriște este, în limba bulgară, un regionalism tot mai firav uzitat, această limbă folosind numele de «stărinște» pentru miriște, cu referire la tulpinele țepoase ale plantelor recoltate”.
Păstrat în operele literare
Tot aici: „Cu siguranță, cuvântul este unul turcesc, «mera», în turcește, fiind folosit cu înțelesul de «pășune de folosință comună», în unele părți ale Bulgariei cuvântul «meria» păstrând acest înțeles (astăzi arhaism, întâlnit mai mult în operele literare). Cu adăugarea terminației slave «iște», acest termen (folosit în nordul Bulgariei) a fost preluat și de români: loc de dus animalele la păscut pentru toată lumea. După recoltat”.
Ziua Arhanghelilor
Schimbăm registrul. De ce erau botezați românii cu numele de Anghel? „Fără doar și poate, nu îți poți numi, la întâmplare, pruncul «Îngerul», chiar dacă el este un înger nevinovat. Fie și cu numire grecească – Anghel(os)… Primeau, de obicei, acest nume cei născuți de Ziua Arhanghelilor (8 noiembrie). Faptul se datora, la noi, calendarului slav (Arhanghelovden – Ziua Îngerilor celor mari, a Arhanghelilor). Praznicul era cunoscut, atât la sud, cât și la nord de Dunăre, în popor, sub numele de Aranghelovden, Ranghelovden, Anghelovden (Aranghelii, Ranghelii, Ziua cetelor îngerești/ puterilor cerești). Așadar, un nume de praznic, tot astfel cum pruncii născuți de Crăciun erau numiți Crăciun, cei născuți de Înălțare primeau numele vechi slav de Ispas – al praznicului dat, cei născuți de Florii – Florea, Floarea, de Rusalii – Rusalin, Rusalina etc.”.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
Nume de așezări cu înțeles uitat. La crucea lui Alipie
O poveste (marcă înregistrată de etnologul Gheorghiță Ciocioi, evident) despre un nume interesant – Lipia: „Lipia este o localitate din județul Ilfov. În trecut, moșie a Căldărușanilor, locuitorii așezării lucrând pe pământurile mănăstirii – situate la «crucea lui Alipie» (mai târziu, «moșia Lipia»). Cel mai probabil numire luată după un stareț al mănăstirii. Altfel, numele de Alipie e întâlnit destul de des la Căldărușani, însuși Sf. Antipa de la Calapodești, adăstând o vreme aici, va primi numele de Alipie (se numea Alexandru). Lipă, Lipiana, Lipia sunt cunoscute la români și bulgari, în trecut, ca derivând din Alipie, Alipia”.
Citește pe Antena3.ro
Ce test i-a dat Nicușor Dan lui Bolojan, la Cotroceni, cu pixul pe hârtie, de față cu Grindeanu, Kelemen și Fritz
Fantasmagorii
În completare: „Exemple de fantasmagorii însemnate în unele monografii de astăzi legate de așezare: «În secolul al XVIII-lea locuitorii acelei aşezări munceau pe o moşie ce aparţinea de mănăstirea Căldăruşani, iar aceştia primeau ca răsplată pe zi, pentru activitatea desfăşurată, o pâine în formă de lipie. Acei localnici erau numiţi, atât de cei din partea locului cât şi de cei din împrejurimi: lipieni. Lipienii au fost oameni harnici şi pricepuţi la toate: la muncile agricole, la pescuit, în lacurile din zonă, la treburile gospodăreşti»”. Concluzia distinsului etnolog Gheorghiță Ciocioi: „«Lipienii» au cunoscut însă lipia abia în anii navetei lor la București”.
Pastila de religie. Deisis – cerere, implorare, rugăciune
Se întâmplă chiar «la case mai mari»… Știuta reprezentare iconografică e interpretată eronat – pornindu-se de la nume: Deisis «s-ar trage» din Dei (forma de genitiv singular a lui Deus). Doar că «Deisis» (gr. δέησις) în greaca veche se tălmăcește prin «cerere, implorare, rugăciune». Provine din δέομαι («déomai») = «a cere, a implora, a se ruga». În iconografia bizantină, «Deisis» e o compoziție cu Hristos (în centru), împreună cu Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul – mijlocitori pentru oameni: δέ – «a da, a oferi» (a întinde mâna pentru a cere sau a dărui); ησις – sufix pentru acțiune în cazul unor substantive. Așadar, δέησις = «lucrarea de a cere», «cerere de mijlocire», «rugăciune» (insistentă). «Deisisul» de la Sfânta Sofia din Constantinopol rămâne până astăzi un model al reprezentării date”.
„Termenul παραλία («paralía») este alcătuit din παρά («pará») = «lângă», «de-a lungul» și ἡ ἀλία/ἡ ἅλς («alía»/ «háls») = «mare, țărm»”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„În greaca veche, «ἅλς» era un cuvânt atât pentru «sare», cât și pentru «mare». Prin urmare, παραλία se traduce prin «plajă, țărm, loc de lângă mare, litoral»”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Știuta reprezentare iconografică e interpretată eronat – pornindu-se de la nume: Deisis «s-ar trage» din Dei (forma de genitiv singular a lui Deus). Doar că «Deisis» (gr. δέησις) în greaca veche se tălmăcește prin «cerere, implorare, rugăciune»”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„În iconografia bizantină, «Deisis» e o compoziție cu Hristos (în centru), împreună cu Maica Domnului și Sfântul Ioan Botezătorul – mijlocitori pentru oameni: δέ – «a da, a oferi» (a întinde mâna pentru a cere sau a dărui)”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Praznicul era cunoscut, atât la sud, cât și la nord de Dunăre, în popor, sub numele de Aranghelovden, Ranghelovden, Anghelovden (Aranghelii, Ranghelii, Ziua cetelor îngerești/puterilor cerești)”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
