Duminica, 21 Septembrie 2025, ora 19:11
893 citiri
TikTok, Donald Trump / Unsplash.com, captură video YouTube
Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a anunțat că detaliile noului acord dintre SUA și China privind TikTok prevăd ca aplicația să fie controlată de un consiliu format din șapte membri, dintre care șase vor fi americani, iar algoritmul și datele utilizatorilor vor fi administrate exclusiv în Statele Unite, transmite CNBC.
„Acest acord pune America pe primul loc. TikTok va fi deținut majoritar de americani, cu șase americani din șapte locuri în consiliul de administrație”, a spus Leavitt la Fox News. Ea a adăugat că responsabilitatea pentru protecția datelor și confidențialitate va reveni companiei Oracle, iar algoritmul de recomandare al aplicației va fi „reantrenat și operat în SUA, în afara controlului ByteDance”.
Încă un succes bifat de către Donald Trump?
Președintele Donald Trump a confirmat vineri că a discutat telefonic cu liderul chinez Xi Jinping despre acest acord și a subliniat că „investitorii sunt oameni foarte cunoscuți și puternici din America”.
Negocierile privind viitorul TikTok au fost declanșate după ce o lege adoptată în 2024 a impus vânzarea activelor din SUA sau interzicerea aplicației, care are peste 170 de milioane de utilizatori americani.
garsoniere de vanzare bucuresti
Trump a prelungit de mai multe ori termenul-limită prin ordine executive, dar administrația sa a insistat pentru o soluție definitivă din motive de securitate națională și protecție a datelor.
Leavitt a spus că administrația este „100% încrezătoare că acordul este finalizat”, urmând ca documentul să fie semnat în perioada următoare. Trump, care a creditat TikTok pentru sprijinul primit de la tinerii alegători în alegerile din 2024, a afirmat: „Nu eram fan TikTok, dar am ajuns să-l folosesc și am devenit fan. Ne-a ajutat să câștigăm alegerile cu o majoritate covârșitoare.”
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent