Avertismentul lui Valeriu Nicolae
Președintele Nicușor Dan se confruntă cu provocări majore la începutul mandatului său, susține activistul și expertul în comunicare Valeriu Nicolae. Acesta avertizează că erorile comise de președinte ar putea pune în pericol nu doar mandatul său, ci și parcursul european al României.
„Dacă nu vrem ca următoarele alegeri să fie câştigate de nebuni mesianici de tip Georgescu, de mitomani oportunişti de tip Simion, atunci domnul preşedinte trebuie să devină rapid mult mai inspiraţional decât este acum.
Fiindcă acum pare că nu are nicio treabă cu noi, pare că mai mult are treabă să se ducă în vizite în străinătate. Nu spun, sigur că vizitele alea în străinătate sunt importante.
Dar puţină lume din România înţelege importanţa lor. Şi lumea aia n-o să fie îndeajuns încât să-l voteze pe domnul Nicuşor înapoi la Cotroceni”, a explicat el.
Totodată, jurnalistul atrage atenția asupra faptului că partidele politice și propaganda s-ar putea folosi peste patru ani de unele dintre dezavantajele președintelui Nicușor Dan.
„De inabilitatea domnului preşedinte de a comunica, de a inspira în orice fel, o să se folosească atât propaganda rusă, cât şi cei de tip Georgescu. Şi asta e foarte trist! Fiindcă, din nou, Nicuşor Dan incontestabil este un preşedinte cinstit, e un om foarte deştept, dar cu abilităţi foarte reduse de a comunica şi asta trebuie să o îmbunătăţească rapid”, atrage atenția jurnalistul.
Recomandări
Modificările pentru pensiile private urmăresc doar interesele industriei, spune directorul AURSF. Este o măsură ilegală și neconstituțională, acuză un liberal
Erorile pe care le comite președintele României
Expertul în comunicare a enumerat și câteva dintre erorile pe care președintele le-a comis în primele luni de mandat. Printre acestea se numără: lipsa de inspirație și comunicare deficitară cu cetățenii, concentrarea excesivă pe vizitele externe, în detrimentul problemelor interne și absența din zonele calamitate în urma inundațiilor recente.
Valeriu Nicolae este de părere că Nicușor Dan ar fi trebuit să se concentreze mai mult pe intervențiile interne și mai puțin pe cele externe și cel mai important este faptul că a lipsit din zonele calamitate și puternic afectate de inundații în ultimele săptămâni.
„Foarte mare greşeală, da! Ar fi trebuit să fie acolo încă din prima zi! Şi ar fi trebuit să spună foarte clar că nu este acolo pentru populism, ci este acolo pentru a încuraja oamenii să ajute! Fiindcă ăsta e rolul preşedintelui.
Preşedintele are rolul de a aduce oamenii împreună. Şi, el fiind acolo, să spună că şi-ar dori foarte tare ca cei care l-au susţinut în campania electorală, dar şi ceilalţi, să vină să ajute, pentru că e nevoie mare de ajutor. Să ne dea exemplu cum am putea ajuta”, a mai explicat el.
Necesitatea unei echipe prezidențiale competente
Recomandări
Planul de pace negociat de Putin cu Trump, criticat dur de experții militari: „Doar avantaje pentru Rusia. Permite armatei ruse să se apropie de Ucraina centrală”
Un aspect crucial subliniat de Valeriu Nicolae este întârzierea în formarea echipei prezidențiale. Acesta consideră că lipsa unei echipe competente afectează capacitatea președintelui de a comunica eficient cu toate categoriile de cetățeni, în special cu cei din mediul rural.
„Sunt zeci de posturi foarte, foarte importante la Cotroceni care nu sunt ocupate. Și domnul președinte ne-a răspuns că va mai trece un minim de o lună-două, timp în care va face încă analiză”, a mai afirmat activistul.
Expertul în comunicare subliniază importanța ca președintele să devină o sursă de inspirație pentru români.
„Președintele ar trebui să ne inspire să facem lucruri care să contribuie la societatea asta, să facă societatea asta mai bună, a explicat Valeriu Nicolae.
Lipsa de curaj în luarea deciziilor
Un alt aspect criticat de Valeriu Nicolae este tendința președintelui de a evita deciziile dificile. Această abordare, potrivit lui Nicolae, duce la blocaje și întârzieri în implementarea politicilor necesare.
Valeriu Nicolae subliniază că, deși Nicușor Dan este „un președinte cinstit” și „un om foarte deștept”, acesta trebuie să-și îmbunătățească urgent abilitățile de comunicare și leadership.
Recomandări
Rețeta unui faliment de miliarde la Complexul Energetic Hunedoara: numiri politice, salarii gigantice, bonusuri inventate, „multe organizații sindicale”
„Nu e nici incompetenţă. E o lipsă de curaj pe care el a manifestat-o de foarte multe ori! Ce face el? Vrea să împace şi capra, şi varza, şi lupul în condiţiile în care asta nu se poate face! Iar faptul că vrea să împace pe toată lumea duce la blocarea deciziilor. Să fim serioşi: şi când a fost primar a avut aceeaşi problemă! Deci, nu e o chestie extraordinară în vreun fel! Ăsta e tipicul lui Nicuşor Dan”, mai spune jurnalistul.
Nicușor Dan nu s-a numărat printre politicienii care au mers la Broșteni
Președintele nu s-a numărat printre politicienii care au mers fizic la sinistrații din Broșteni, județul Suceava, după inundațiile din vara lui 2025.
În acea perioadă, Nicușor Dan a fost implicat în contact direct și coordonare cu autoritățile responsabile pentru gestionarea situației din zonele afectate, exprimându-și solidaritatea și sprijinul public pentru victime, dar a desfășurat activități în alte locuri, cum ar fi vizite oficiale în străinătate și întâlniri politice.
Ministrul mediului a vizitat zonele puternic afectate. Diana Buzioanu a mers încă din primele zile la Broșteni pentru a vedea pagubele cauzate de furtunile puternice și viitură.
Printre politicienii care au mers la Broșteni, unul dintre orașele grav afectate de inundații în vara lui 2025., s-au numărat, în schimb, George Simion și Călin Georgescu.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO