Bursele de merit
Bursele de merit, în valoare de 450 lei pe lună, vor fi acordate elevilor cu medii generale de cel puțin 9,00 sau celor care obțin performanțe la olimpiade și concursuri naționale sau internaționale. Acestea vor fi disponibile pentru 15% dintre elevii fiecărei clase de gimnaziu și liceu.
Nu sunt condiționate de depunerea unei cereri, arată Guvernul.
Bursele sociale
Bursele sociale, în cuantum de 300 lei pe lună, sunt destinate elevilor din medii dezavantajate socio-economic, grupuri vulnerabile sau cu probleme medicale speciale. Scopul acestora este de a sprijini elevii și de a preveni abandonul școlar.
Se acordă la cerere, în funcţie de situaţia materială, socială sau medicală a familiei. Criteriile includ venit net lunar pe membru de familie sub salariul minim net pe economie, statutul de orfan, afecţiuni medicale oncologice sau cronice, elevi din familii monoparentale, etc. Se solicită anual, în primele 25 de zile calendaristice ale anului şcolar.
Bursele tehnologice
Elevii din învățământul profesional și tehnologic pot beneficia de burse tehnologice, tot de 300 lei pe lună.
Acestea sunt acordate elevilor care promovează toate disciplinele cu calificativul „foarte bine” şi au obţinut media 10 la purtare în anul şcolar anterior.
Recomandări
Giorgio Armani a murit la 91 de ani. Renumitul designer de modă lasă în urmă o moștenire impresionantă
Bursele pentru mame minore
Elevele-mame minore înscrise în învățământul preuniversitar vor primi burse de 700 lei pe lună. Scopul este prevenirea abandonului școlar în rândul acestora.
„Plata burselor se face lunar, de către unităţile de învăţământ, până la data de 20 a fiecărei luni, pentru luna precedentă, cu excepţia lunii septembrie, care se plăteşte în octombrie. Bursele pentru elevii din învăţământul preuniversitar de stat sunt suportate din bugetul Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Pentru anul 2025, suma necesară pentru acordarea burselor este estimată la peste 4 miliarde lei”, arată Executivul.
Noul an școlar care începe luni, 8 septembrie, va avea o durată de 36 de săptămâni și va fi împărțit în cinci module de învățare și tot atâtea perioade de vacanță.
Totodată, Sindicaliştii din Educaţie vor organiza pe 8 septembrie, în prima zi a noului an şcolar, un protest la Guvern, urmat de un marş de protest către Palatul Cotroceni.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO