Ce trebuie să știi despre șalotă
Șalota impresionează prin aroma sa delicată, subtilă și dulceagă, fiind ideală pentru salate, dressinguri și sosuri fine, unde nu dorești să copleșești celelalte ingrediente.
Textura sa este mai moale și coaja are nuanțe roz sau violet. Adesea, este folosită în preparate franțuzești sau gourmet, fiind preferată la gătit rapid sau chiar consumată crudă.
Preparate în care adaugi ceapa galbenă
Pe de altă parte, ceapa galbenă are un gust mai puternic, ușor dulceag și o textură fermă. Se pretează perfect pentru preparatele care necesită gătire îndelungată, cum ar fi supele, tocănițele sau fripturile.
Ceapa galbenă se caramelizează frumos, dezvoltând arome complexe și dulci. Este baza ideală pentru numeroase mâncăruri, intensificând și echilibrând gusturile preparatelor.
Ce alegi?
În bucătărie, poți înlocui ceapa galbenă cu șalotă dacă dorești o aromă mai fină și mai subtilă, potrivită mai ales pentru preparate delicate, precum peștele sau legumele.
În schimb, dacă rețeta cere o aromă robustă, ceapa galbenă este alegerea potrivită. Dacă lipseste șalota, ceapa galbenă poate fi folosită, însă va adăuga o notă mai puternică și mai persistentă preparatului final.
Astfel, alegerea între șalotă și ceapă galbenă trebuie făcută în funcție de intensitatea gustului dorit și de tipul de preparat, pentru a da savoare și echilibru fiecărui fel de mâncare, potrivit hellotaste.ro.
Citește pe Antena3.ro
Delirul lui Călin Georgescu, la controlul judiciar: Marea pace dintre Trump și Putin se va semna la București


