Ni se spune că trebuie să ne întărim armatele, să majorăm cheltuielile militare, să îmbunătățim înzestrarea pentru apărare și să sporim reziliența infrastructurilor critice, de la rețelele de transport, energetice și de telecomunicații până la sistemele de plăți. Mai mult, se vorbește peste tot despre faptul că trebuie să ne înarmăm intelectual și comunicațional pentru a face față războiului hibrid, dezinformărilor, manipulărilor și operațiunilor de influențare psiho-sociologică ale actorilor statali și nonstatali ostili.
Economia și finanțele în vreme de conflict
Oricât ar fi de neplăcut și de nedorit, cred că ar fi bine să facem un dublu exercițiu, de imaginație și de istorie: ce se întâmplă cu economia și cu sistemul financiar în caz de război?
Europa – cu noi în frunte – suferă deja demult, chiar și atunci când nu se punea problema războiului: creștere sub potențial, dezvoltare anemică, bariere de reglementare autoimpuse și insuficiența investițiilor, toate pe fondul unor deficite bugetare cronice, între timp acutizate îngrijorător.
Din păcate, istoria arată că starea de război accentuează controlul de stat asupra economiei: planificare centralizată, favorizarea unor sectoare în dauna altora, majorări de taxe și impozite și creșterea explozivă a cheltuielilor guvernamentale pentru apărare. Cheltuieli mai mari înseamnă nu doar povară fiscală, ci și îndatorare mai mare. Iar aici, băncile centrale joacă rolul fundamental de „potențiometru de reglare” și fluidizare a relațiilor dintre sistemul bancar și trezorerii.
Independența băncilor centrale
Citește pe Antena3.ro
Aceasta e cea mai rezistentă creatură din lume. Supraviețuieste în orice scenariu: arsă la 150°C, înghețată și chiar și în spațiu
Cum ar trebui să fie politicile monetare și de reglementare financiară în vreme de război? Care ar trebui să fie relația optimă dintre guverne și bănci centrale, dintre puterea fiscal-bugetară și cea monetară?
Răspunsul reflex – dar nu corect, după părerea mea – ar fi că băncile centrale ar trebui să se alinieze disciplinat în spatele guvernelor și să respecte ordinele acestora. Singura autonomie acceptată ar fi consilierea de specialitate oferită decidenților politici.
Totuși, „dictatura fiscal-bugetară” nu este soluția. Economiile și sistemele financiare își păstrează o mai bună reziliență în condiții de conflict dacă băncile centrale își fac treaba cu un grad cât mai mare de independență.
Băncile centrale sunt în cea mai bună postură pentru a simți pulsul economiei și a-i diagnostica evoluția în fiecare moment. Sunt capabile să continue să judece după criterii economice, atunci când celelalte paliere de autoritate din stat gândesc doar militar și politic.
Încrederea publicului și stabilitatea financiară
Economia și societatea au nevoie vitală să aibă încredere în sistem pentru a-și asuma sacrificiile cerute de război. Nu poți cere sacrificii de la oameni cărora le confiști depozitele, nu poți cere reziliență într-o economie cu hiperinflație scăpată de sub control sau cu plăți și credit blocate.
Pentru a evita aceste scenarii, băncile centrale trebuie să-și conserve independența și să asigure fluiditatea și eficiența relației dintre economie și sistemul bancar, având ca reper legile economice. Aceasta stimulează și menține încrederea publicului și a pieței, chiar și în caz de război.
Lecții din istorie: Banca Angliei versus Banca Franței
Un exemplu elocvent este înfrângerea lui Napoleon la Waterloo. Studiul din 2013 al economiștilor Jagjit Chadha și Elisa Newby (: the Bank of England and the Banque de France during the Revolutionary and Napoleonic Wars) arată că succesul britanic s-a datorat politicii monetare superioare și independenței Băncii Angliei.
Suspendarea convertibilității în aur în 1797 a permis Băncii Angliei să cultive ortodoxia monetară britanică, să asigure simultan stabilitatea prețurilor și finanțarea războiului, și să formeze o alianță flexibilă între guvern, bancă și băncile comerciale. Rezultatul: încrederea publicului nu a fost subminată și economia britanică a funcționat chiar și în timpul conflictului.
Prin contrast, dezastrul asignatelor a distrus reputația sistemului monetar francez, iar Napoleon a trebuit să supună Banca Franței autorității sale fără să restabilească suficient încrederea publică. Sistemul francez era rigid, dependent de aur, iar băncile nu sprijineau economia la fel de eficient ca în Anglia.
Astfel, menținerea independenței Băncii Angliei a permis sistemului financiar britanic să funcționeze și să sprijine economia, spre deosebire de Franța napoleoniană, unde rigiditatea și lipsa de încredere au afectat grav finanțarea războiului.
Pentru mai multe detalii, poți consulta studiul complet aici: PDF Studiu Chadha & Newby (2013)
