În aceste vremuri, cel mai bine este să înveți să te cenzurezi. Autocenzura îți este de folos în orice situație. Să nu spui ce gândești, să nu ai vreun gând de revoltă sau protest, să nu faci vreo remarcă mai curajoasă, să nu te ia gura pe dinainte, să nu formulezi acuzații fără argumente, să nu pui etichete care pot jigni, să eviți înjurăturile, să ai un comportament „normal”. În această lume care pretinde că este normală.
Cine știe cine te aude și te ia în vizor? Autocenzura nu-ți creează probleme, te menține curățel, neprihănit, inocent. De aceea, cenzurează-te! Educă-ți spiritul în direcția curentului general: autocenzura. După cum vezi, în această direcție se merge: mai ușor cu exercitarea spiritului critic! Tu nu ești deștept și erudit ca alții. Nu ești nici curajos să adopți o atitudine, o poziție sau să strigi la cineva care este mai prost ca tine. N-ai nici tupeul prostului, deși te consideri un om liber.
Apropo de proști! N-are niciun rost să spui despre cineva că este prost, chiar dacă prin ceea ce vorbește sau face dovedește contrariul. Activiștii corectitudinii politice stau la pândă și vor sări pe tine să te sfâșie. Cuvântul „prost” trebuie să ți-l scoți din minte. Este o jignire, un afront, nu este admis în lumea noastră. Elimină-l! „Șeful tău de birou este un prost”, „guvernul duce o politică proastă”, „țara merge într-o direcție proastă”… Greșit! Corect este să spui că „țara merge într-o direcție greșită”. Vezi? Autocenzura este necesară!
Și-apoi, ce competențe ai tu să evaluezi și să măsori prostia altora? Prostia pe care o vezi la unii trebuie comparată cu prostia ta. Nu ești prostul proștilor, dar democrația îi include și pe proști. Te complici, te doare capul, mai bine trăiește așa cu prostia din jurul tău. Resemnează-te, nu fi prost: cenzurează-te!
Asta nu înseamnă că trebuie să adopți un dublu limbaj – una gândești și alta spui. Mai bine nu gândești deloc și repeți ce auzi la televizor, în presă, pe rețelele sociale, în piață, pe unde te învârți. Ce spune majoritatea, ce spun autoritățile, ce zice statul care, deși este prost de bubuie, s-a băgat brutal și adânc în viața ta. Pe nesimțite, fără să-l inviți, fără să-i deschizi ușa. Te deranjează prezența statului? De ce să te revolți, de ce să protestezi, de ce să cauți să-l alungi din viața ta? Statul român este prost? Nu. Statul este deștept, de vreme ce s-a instalat definitiv în viața ta. Trăiești cu statul peste tot. Chiar și când dormi. Este partenerul tău de viață. N-ai voie să-l faci prost. Cenzurează-te!
De exemplu, ordonanța guvernului referitoare la pilonul II de pensii private este o prostie? Nu, este un abuz grosolan. Pentru că statul îți stabilește cum să-ți folosești banii. Ți-a reglementat viața. În bine sau în rău? Atenție: și acest „rău” trebuie cenzurat! La faza cu pensia privată ai căzut de fraier, adică de prost. Dar nu poți să afirmi cu voce tare că statul te-a furat. Nici să recunoști că ești prost pentru că ai contribuit o viață întreagă și, dintr-odată, constați că nu ai acces cum dorești la banii tăi… Este liberalul Ilie Bolojan un prost pentru că a aprobat această manevră? Poate că e disperat de deficitul bugetar, poate că e grăbit să facă rost de bani, poate că nu mai e liberal, dar în niciun caz nu-l poți eticheta drept prost. Mai bine să spui despre tine: „Am fost un prost, sunt un prost, voi fi un prost”. Un prost că ai cotizat, că nu reclami, că nu dai statul în judecată, că nu ieși în stradă să protestezi, că ai trăit toată viața în România… Prostii!
Autocenzura trebuie să funcționeze atât în trecut, cât și în viitor. În trecutul recent, de exemplu, nu poți să întrebi statul dacă are vreun răspuns convingător în legătură cu anularea alegerilor din decembrie 2024. Știi deja răspunsul: o tăcere surdă. Alt exemplu, dar din viitorul apropiat: cât va fi factura la întreținerea pe care o vei plăti la bloc, în decembrie 2025? Acest răspuns îl vei accepta și suporta la timpul potrivit, din propriul portofel, fără să protestezi. Cenzurează-ți întrebările, curiozitățile, frustrările, frământările, îngrijorările. Nu te mai consuma cu chestiuni mici și mari – autocenzura rămâne valabilă peste tot!
Dacă nu te cenzurezi, vei suporta consecințele: marginalizat, exclus, sancționat, persiflat, înjurat, amenințat, listat… lista e foarte lungă. Ai să suferi, cu siguranță! Vrei să suferi? Cenzurează-te!
Îți poți „educa” gândirea critică astfel încât să nu mai gândești deloc. Să iei lucrurile așa cum sunt: „asta-i România!”, „așa suntem noi, românii!”, „ăștia sunt politicienii!”, „mergem înainte!”, „Doamne-ajută!”. Cu autocenzura bine instrumentată poți trăi foarte bine, fără să te enervezi, fără să-ți faci sânge rău, fără să faci vreun AVC – Doamne ferește!
Autocenzura te îmbie la liniște și contemplare. Spectator. Să nu aplauzi, să nu fluieri, să nu încurajezi, să nu înjuri, să nu te agiți. Să faci parte din decor. Nici găinațul unei păsări din cer să nu te miște. Îți ștergi creștetul și te duci să te speli. Dacă ai apă caldă. Dacă nu, aștepți să vină pe conductă, când va veni. Cenzurează-te, găinațul aduce noroc – joacă la „6 din 49”!
Autocenzura nu este un semn al bătrâneții – nu te impacienta! Dar nici o dovadă a înțelepciunii. Este, mai degrabă, confirmarea că ceea ce ai trăit până acum nu merita trăit. Dar cum să întorci timpul? Cum să repari ceea ce ai greșit? Autocenzura merită trăită pentru a nu mai repeta greșelile trecutului.
Ascunde-ți autocenzura ca să trăiești într-o lume din ce în ce mai închisă de reguli și regulamente. Dar fii încrezător că îngerul tău păzitor nu-ți va cenzura rugăciunile. Niciodată.
Foto ilustrativ: Shutterstock
