CFR Cluj i-a stabilit prețul fundașului brazilian Leo Bolgado (27 de ani), în privința căruia FCSB și-a manifestat interesul.
Campioana României, FCSB, caută un fundaș central pe care să-l transfere în ultimele zile de mercato, iar Leo Bolgado a fost propus echipei „roș-albastre”.
Potrivit gsp.ro, CFR Cluj i-a stabilit prețul lui Bolgado și solicitată „măcar 800.000, 900.000 de euro”. Este suma minimă pe care FCSB ar trebui să o plătească în schimbul fundașului brazilian.
Pentru FCSB, nevoia unui nou fundaș central a venit din cauza evoluțiilor modeste ale lui Mihai Popescu în acest start de sezon.
Cumpărat de CFR Cluj de la Leixoes, Leo Bolgado a mai jucat la Coimbra (Brazilia), Alverca și Coimbra (Portugalia).
El a strâns 13 meciuri în toate competițiile acestui sezon la CFR Cluj.