Partenerii de guvernare social-democrații l-au criticat pe premierul liberal Ilie Bolojan că a adoptat în ședința de guvern modificări care nu erau prevăzute în textul ordonanței și care ar pune primăriile și consiliile județene în imposibilitate de a face lucrările de reparații promise.
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, spunea la începutul lunii, după o reuniune a Biroului Politic Național al partidului, că Guvernul a adoptat „pe repede înainte” o ordonanță cu „foarte multe lucruri citite pe bandă şi care vor trebui să fie reparate în cel mai scurt timp, fiindcă altfel vom ajunge la blocaje în administraţia locală”.
Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, preşedinte al Asociaţiei Municipiilor din România, a spus că, din cauza tăierilor bugetare, nu se va mai putea face deszăpezire, că nu vor putea fi pregătite drumurile pentru iarnă și că nu vor mai putea fi făcute studiile de fezabilitate şi expertizele pentru accesarea fondurilor europene.
În consecință, premierul a anunțat pe 9 octombrie că Guvernul va modifica ordonanța pentru a elimina „micile constrângeri” legate de reparaţii sau de funcţionarea autorităţilor locale.
În forma sa inițială, ordonanța prevedea, printre altele, că autoritățile locale nu vor mai putea acorda până la sfârșitul anului, bani nici pentru dotarea birourilor, cheltuieli cu mașinile, de protocol sau pentru reparații curente.
În forma modificată luni, sunt exceptate de la tăierile bugetare cheltuielile pentru:
– Studii şi consultanţă pentru proiectele de investiții și depunerea cererilor de finanţare, inclusiv a celor finanţate din fonduri europene;
– Activităţi cultural-artistice şi de patrimoniu;
– Asistență juridică în arbitrarea litigiilor internaţionale;
– Servicii publice esenţiale furnizate de structuri ale administraţiei centrale;
– Medicamente și materialele sanitare, serviciile medicale pentru îngrijirea bolnavilor;
– Asigurarea hranei în penitenciare, în instituții de asistență socială și în unități de asistență medico-socială;
– Acțiuni şi programe de sănătate.
Mai sunt exceptate de la tăieri bugetare: cheltuielile unităților de învățământ preuniversitar și universitar, cele pentru transmiterea drepturilor de pensie şi asistenţă socială, cheltuielile generate de intervenții în situații de urgență, cele de menținere a capacității operaționale a structurilor din domeniul apărării, ordinii publice și securității naționale, precum și cheltuielile pentru servicii de deszăpezire.
De asemenea, vor fi acceptate cheltuielile cu zilele declarate oficial ale unităților administrativ-teritoriale și pentru alte sărbători publice stabilite prin lege, sărbători tematice, cheltuielile cu evenimentele ocazionate de sfârșitul de an și cheltuielile privind administrarea şi valorificarea bunurilor indisponibilizate în proceduri penale și civile.


