Delegațiile israeliană și palestiniană au ajuns ieri în Egipt, la Sharm El-Sheikh, locul ales pentru desfășurarea negocierilor indirecte (din încăperi diferite, mediatorii – americani, qatarezi și egipteni – fac naveta între reprezentanții Israelului și ai Hamas).
Președintele Trump și-a trimis încă de sâmbătă mediatorii la Cairo, după ce vineri a primit confirmarea Hamas (înainte cu două zile de expirarea ultimatumului rostit apocaliptic, cum îi stă bine unui candidat la Nobelul pentru Pace). Este vorba despre Trimisul său Special în Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, și ginerele său, Jared Kushner, care nu deține în această a doua Administrație a socrului decât sacerdoțiul de „rabin pe Orientul Mijlociu” cu care l-a investit Steve Witkoff însuși.
Cei doi, sub atenta îndrumare a premierului Netanyahu, în camera acestuia de hotel din New York, au revăzut și scurtat cu un punct Planul Trump, așa cum rezultase acesta din întâlnirea președintelui Statelor Unite cu liderii arabi și musulmani din regiune (desfășurată, timp de 5o de minute, pe 23 septembrie, în marja Adunării Generale ONU). A fost eliminat punctul 20 din cele 21, cel referitor la eventualitatea unui stat palestinian, în legătură cu care prim-ministrul de la Ierusalim se exprimase clar: „Absolut nu”. După pertractările de ore întregi Netanyahu-Witkoff-Kushner, a rezultat Planul ce a fost prezentat – în linii încă și mai vagi decât era redactat – de liderul de la Casa Albă, în exaltata „conferință de presă” comună cu Netanyahu din 29 septembrie, la care jurnaliștilor li s-au refuzat întrebările.
Recomandări
Apocalipsa după Bolojan: Angajații Senatului au fost anunțați verbal că le va scădea din nou salariul, cu 10%. Ministerul Finanțelor a cerut reduceri de cheltuieli
Piatra de poticnire dar și – în mod paradoxal – șansa negocierilor din Egipt este tocmai ambiguitatea Planului Trump în 20 de puncte, unele dintre ele neclare până la limita confuziei. Acceptul rapid al Hamas a fost, ca de obicei un „da, dar”. Însă, cum bine remarca presa israeliană, Trump a ales, excesiv de optimist, doar „da”-ul. Acel „dar” viza precizări legate de câteva puncte care îi vizează direct pe liderii Hamas, câți au supraviețuit, cărora Planul le propune practic o capitulare necondiționată. Situația acestora după predarea ostaticilor în schimbul a 2.000 de palestinieni din închisorile palestiniene este confuză, fapt pentru care se așteaptă ca demilitarizarea Gazei să fie un subiect intens dezbătut astăzi.
A început Sukkot, Sărbătoarea Corturilor, care va dura șapte zile, iar israelienii și-ar dori să-și vadă ostaticii recuperați în acest timp. Numai că reprezentanți ai Hamas au și apucat să declare că nu va fi ușor și nu vor putea atât de „REPEDE” – adică în 72 de ore de la eventula perfectare a acordului, așa cum a cerut președintele SUA pe Truth Social – să adune morții, dar nici toți viii, cerând în acest scop încetarea bombardamentelor. Grăbit, pe aceeași platformă de socializare, Trump a mai scris: „Apreciez că Israelul a oprit temporar bombardamentele, pentru a da o șansă finalizării eliberării ostaticilor și acordului de pace”. Atacul asupra Gazei nu încetase însă nici ieri, când negociatorii și mediatorii ajunseseră la Sharm El-Sheikh.
O problemă și mai complicată a intervenit, pe surse de la Ankara, aseară, când oficiosul Israel Hayom a dezvăluit că Turcia a informat mediatorii din SUA, Qatar și Egipt că abia a reușit să stabilească contactul cu toate grupările din Fâșie care dețin ostatici. Până ieri se știa de două, Hamas și Jihadul Islamic Palestinian, aflăm că mai sunt două. E foarte posibil ca acestea să dorească să negocieze separat de Hamas, ceea ce va îngreuna lucrurile. În plus, liderii acestor grupări cer garanții pentru securitatea lor personală, în cazul în care vor trebui să părăsească Gaza.
La rându-i, Netanyahu are serioase motive de îngrijorare (chiar dacă și-a dat silința ca Planul Trump să coincidă cu interesele sale): retragerea din Gaza (fie și într-un termen neprecizat) fără obținerea promisei “victorii totale”, amnistierea luptătorilor Hamas, dacă depun armele și – peste toate – eventuala renunțare la anexarea Gazei și Cisiordaniei. Iată suficiente argumente să se întrebe dacă nu cumva a căzut în propria capcană. Cu atât mai mult cu cât, ca niciodată, confruntat cu o covârșitoare susținere internațională pentru încetarea războiului, îi este extrem de greu să mai dea înapoi.
Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media – filtrate rapid de un consumator compulsiv – Costi Rogozanu.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse.
Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație.
Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine.
Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.
