Președintele interimar al PSD a revenit joi cu un mesaj care nuanțează declarația din ziua anterioară referitoare la participarea foștilor premieri PSD Adrian Năstase și Viorica Dăncilă la parada militară organizată șa Beijing ca o demonstrație de forță armată a liderului chinez Xi Jinping la aniversarea a 80 de ani de la încheirea celui de-al Doilea Război Mondial.
Dacă în urmă cu o zi spunea că este „opțiunea lor personală”, de astă dată Grindeanu ține un mic excurs pe subiectul relațiilor diplomatice cu China „partener economic important” al României pentru a sancționa reacția fermă pe care ministrul USR de Externe, Oana Țoiu, a avut-o în urmă cu o zi.
Ministrul român de Externe a calificat în termeni duri prezența celor doi foști premieri români la parada militară de la Beijing, alături de preşedintele chinez, Xi Jinping, cel rus, Vladimir Putin, şi liderul nord-coreean, Kim Jong -un.
„Doresc ca punctul meu de vedere să fie foarte clar în ceea ce privește participarea foștilor prim-miniștri Adrian Năstase și Viorica Dăncilă la ceremonia de la Beijing. Prezența unor foști demnitari ai statului român a fost opțiunea lor și a avut loc la invitația președintelui Republicii Populare Chineze. Cei doi nu mai sunt membri ai PSD și, ca atare, nu am avut vreo discuție cu aceștia. Nici înainte și nici ulterior vizitei de la Beijing”, spune Grindeanu joi reluând tema declarațiilor făcute și în urmă cu o zi.
„Ca președinte al Camerei Deputaților am datoria să evit orice ambiguitate care ar putea fi interpretată ca un mesaj strategic în afara angajamentelor noastre internaționale. Nu este vorba de interdicții, ci de responsabilitate instituțională”, spune interimarul de la șefia PSD.
În schimb, spune el, China „a fost și rămâne un partener economic important al României, iar relațiile noastre sunt apropiate. Și sper ca ele să se dezvolte pe termen mediu și lung”.
„De aceea, viziunea Ministerului de Externe al României trebuie să ia în calcul toate palierele importante pentru dezvoltarea și întărirea prezenței noastre pe plan internațional prin contribuții consistente, care să fie dublate de pragmatism și o implicare mai activă a diplomației economice. Pentru a ne promova eficient interesele legitime în acest context geopolitic dificil este nevoie în primul rând de o analiză lucidă și de clarificări realiste în plan intern!”, spune Grindeanu.
„Politica externă nu este un loc pentru abordări emoționale care țin de retorica de partid! Pe umerii diplomației românești și așa apasă o mare responsabilitate!”, a conchis el.
Șefa diplomației române, Oana Ţoiu, a spus în legătură cu participarea foştilor premieri Viorica Dăncilă şi Adrian Năstase la parada militară de la Beijing că „România nu este şi nu poate fi reprezentată de politicieni care se aşază onoraţi în poză lângă Putin astăzi”.
Curtea Penală Internațională (CPI) a emis pe 17 martie 2023 un mandat de arestare împotriva președintelui rus Vladimir Putin, acuzat de crime de război în Ucraina pentru deportarea ilegală a mii de copii ucraineni de pe teritoriul Ucrainei în Federația Rusă.
„Acasă ei vorbesc despre patriotism, dar un patriot nu s-ar gudura pe lângă agresor, sigur nu la câteva zile de când o dronă rusească a atacat o navă la sute de metri de granița noastră, pe Dunăre, la săptămâni de când Rusia a bombardat și comunități în Ucraina unde se vorbește limba română”, a afirmat Oana Țoiu.
Ministrul a spus că cei doi au mers la Beijing ca persoane private, unde s-au reprezentat „doar pe ei înșiși, dar probabil că invitația a fost bazată și pe rolul de foști premieri și indică o intenție de a arăta influența asupra României”.
„Dar Putin a reușit să arate doar că legăturile lor sunt legate de trecut și nu de viitorul României”, a completat ministrul Afacerilor Externe.
Ea a amintit că „România și-a ales clar calea: Uniunea Europeană, Parteneriatul strategic cu SUA, susținerea democrațiilor și a vecinilor în această perioadă dificilă’” iar „Pentru a construi acest viitor în continuare, politicienii prieteni cu Putin nu ne reprezintă’”.
„Niciunul dintre cei care reprezintă astăzi legitim democrația din România nu a fost prezent acolo și asta este foarte clar o delimitare față de Vladimir Putin. Cei care se uită la declarațiile acestor foști politicieni trebuie să se uite cu atenție la momentul în care ei folosesc cuvântul «patriotism». Pentru că este foarte dificil să poți să vorbești despre patriotism când te așezi onorat într-o fotografie alături de cineva care bombardează practic comunități vorbitoare de limba română în Ucraina, așa cum s-a întâmplat la Izmail, de exemplu, sau care amenință siguranța rutelor comerciale pe Dunăre sau Marea Neagră, așa cum s-a întâmplat de curând cu atacul unei drone rusești foarte aproape de granița noastră”, a declarat Oana Țoiu, într-o intervenție la Digi 24.
Ea a spus că și ambasada României a primit o invitație, una oficială chiar, dar „niciunul dintre membrii Guvernului nu ar fi putut să reprezinte România acolo”.
Într-un scurt mesaj pe blogul personal, Adrian Năstase a dat o replică la comunicatul ministrului de Externe.
Fostul premier spune că la evenimentul de la Beijing a participat în calitate de fost demnitar și de persoană particulară și nu a dorit „în nici un caz” să reprezinte conducerea politică actuală comițând și unul din sofismele în notă ironică care l-au făcut celebru în perioada sa de glorie politică, spunând că nu ar fi putut influența decizia liderului chinez de a-și alege invitații, tot așa cum nu ar fi putut să o influențeze nici pe cea a liderului american Donald Trump.
„Cred că MAE nu a înțeles, evenimentul a avut loc la Beijing și nu la Moscova. Oricât de mare ar fi influența mea în China, nu cred că pot decide pe cine să invite președintele Xi în țara sa. Cum nu pot să decid pe cine să invite președintele Trump în Alaska”, a scris Adrian Năstase.
Ulterior, Ambasada Chinei la București a transmis, într-o postare pe Facebook, că mulțumește foştilor premieri Adrian Năstase şi Viorica Dăncilă „pentru participarea la acest eveniment de înaltă semnificație, şi anume comemorarea a 80 de ani de la victoria poporului chinez în Războiul de Rezistență împotriva Agresiunii Japoneze și a victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial Antifascist”.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI