Luni, 22 Septembrie 2025, ora 14:36
3 citiri
Christian Horner. Foto: X Automobile Club de Monaco
Christian Horner a părăsit oficial Red Bull, după ce a ajuns la un acord privind un pachet compensatoriu de mai multe milioane de lire sterline, care îi va permite să revină rapid în Formula 1.
Christian Horner a fost concediat în luna iulie din funcțiile sale duble de director al echipei Red Bull Racing și director executiv, după două decenii la conducerea uneia dintre cele mai de succes echipe din Formula 1.
Deși fusese concediat în iulie, Horner a rămas oficial angajat Red Bull până la finalizarea negocierilor privind ieșirea sa din companie. Britanicul mai avea de încasat peste 100 de milioane de lire, conform contractului său care ar fi trebuit să dureze până la finalul anului 2030.
Red Bull a anunțat luni că s-a ajuns la un acord privind plecarea sa. Potrivit Sky Sports F1, Horner, în vârstă de 51 de ani, a acceptat o compensație redusă pentru a putea reveni în Formula 1 chiar din vara anului 2026.
Chiar și cu această “reducere”, Horner tot s-a ales cu o sumă consistentă. Numele său a fost deja asociat cu mai multe echipe pe care le-ar putea conduce din vara anului viitor.
Oliver Mintzlaff, director executiv pentru proiecte corporative și investiții în cadrul Red Bull, a declarat:
„Dorim să-i mulțumim lui Christian pentru munca sa excepțională în ultimii 20 de ani. Prin dedicarea sa neobosită, experiență, expertiză și gândire inovatoare, a fost esențial în transformarea Red Bull Racing într-una dintre cele mai de succes și atractive echipe din Formula 1. Mulțumim pentru tot, Christian – vei rămâne mereu o parte importantă din istoria noastră”.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent