Bogdan Zurbagiu a scris o pagină importantă în istoria înotului de anduranță românesc, în data de 1 octombrie 2025, când a traversat înot Canalul Mânecii în doar 10 ore și 52 de minute, un timp care îl plasează în elita mondială a acestui sport extrem.
Pe o distanță de 37 de kilometri înotați efectiv, Zurbagiu a înfruntat „Everestul înotătorilor”, o provocare legendară definită de curenți marini puternici, trafic naval intens și o temperatură a apei care nu permite opriri pentru alimentare mai lungi de 15 secunde.
Am stat de vorbă cu Bogdan Zurbagiu despre cursa care i-a testat limitele fizice și psihice, despre pregătirea spartană din spatele reușitei și despre forța mentală necesară pentru a înota aproape 11 ore neîntrerupt, între Anglia și Franța.
„Sunt rezervat să mă compar cu vreo elită mondială, dar cred că am avut un timp foarte bun, care a reflectat munca de pregătire depusă și determinarea din timpul înotului,” mărturisește Bogdan cu modestia specifică marilor sportivi.
Start în noaptea neagră, la 10 grade Celsius
Cursa lui Bogdan a început în condiții care ar descuraja pe oricine: la ora 4 dimineața, în întuneric complet. „Toată experiența poate fi puternic descurajantă, să ajungi să abandonezi mental de la start,” recunoaște el.
Soarta i-a adăugat o provocare suplimentară. Programat inițial cu două săptămâni mai devreme, Bogdan a fost trimis acasă de organizatori din cauza vremii nefavorabile. A fost rechemat pentru ceea ce avea să fie ultima fereastră de traversare a sezonului 2025. Între timp, apa s-a răcit de la 18 la 16,5 grade Celsius, iar Bogdan a înotat doar în slip, fără niciun costum de protecție termică.
Trezirea a fost la 1:30 noaptea.
„Fiind vorba de Anglia, costier, la început de octombrie – primul impact a fost cu aerul rece, afară fiind 10 grade. După acest contact, intrarea în apa de 16,5°C la primul contact părea «mai caldă».”
Senzația de căldură inițială nu a fost o iluzie, ci un răspuns antrenat al corpului.
„Cred că organismul deja intra într-un mod de încălzire proprie; grăsimea maro (brown fat) își intra în rol.” Această adaptare a venit dintr-o pregătire spartană: „Fie în cada cu gheață, fie în bazinul de 1mc de afară, fie în antrenamentele din cadrul echipei de ice swimming.”
Startul propriu-zis a fost un ritual.
„Sub lumina proiectorului bărcii, am înotat cu grijă până la mal… am ieșit la mal, am luat (la propriu) o piatră de pe malul englez la slip, mi-am luat inima în dinți și am reintrat la sunetul claxonului de start.”
Lupta cu frigul și durerea: „Nu am întâlnit un zid”
Odată cu venirea zorilor, pericolul principal a rămas constant: temperatura apei. „Organismul evident a avut de gestionat situația și cred că a făcut-o bine.”
Mulți sportivi de anduranță vorbesc despre un „zid” (the wall) – un moment de colaps fizic și mental. Bogdan spune că nu l-a întâlnit, dar lupta nu a fost ușoară.
„De la jumătatea înotului am avut o durere pe coapse, un fel de crampe/ cârcei ca reacție la frig, și unul dintre umeri, probabil pentru că respiram mai mult pe partea cu barca. Durerea m-a ținut până la final.”
Finalul cursei a adus o altă bătălie.
„Pe ultimii 8-10 kilometri am avut permanent corecții de direcție, stabilite de căpitan, pentru ieșirea la punct fix. Acele corecții se simțeau contra unui curent lateral, care ne reducea și durata pauzelor de hrănire – sub 15 secunde.”
În acest tumult, rolul echipei de pe barcă (Cătălin Ungureanu și Leontin Mihai) a fost vital. „Echipa are un rol crucial, critic din toate punctele de vedere. Fără efortul lor, nu reușeam să duc la bun sfârșit înotul.”
Forța mentală: 11 ore singur cu gândurile
Se spune că înotul de anduranță este 90% un joc al minții. Cum gestionezi monotonia și durerea timp de aproape 11 ore?
„Sau la ce te gândești în 29 de ore, cum a fost înotul pe Dunăre?” glumește Bogdan. „Ideal este să nu insiști să te gândești la ceva, pentru că în sine este un efort consumator de energie.”
Tehnicile sale sunt o combinație de disciplină mentală și emoție pură:
„Împart distanța în bucăți mai mici, aplic căpoșenia de a menține exclusiv gândurile pozitive, retrăiesc momente de lumină și căldură sau îmi amintesc de mesaje de încurajare.”
Lecția cea mai importantă a venit la final: „Este adevărat că fizicul a dus greul, însă mintea m-a dus pe plaja franceză. Am descoperit că pot mai mult, că limitele mele sunt la un alt nivel decât credeam.”
Atingerea Franței: „Un vis devenit realitate”
Sosirea la Cap Gris-Nez, după aproape 11 ore de efort continuu, a fost un moment definitoriu.
„Am fost copleșit de emoții. Eram conștient că am înotat bine, am implicat toată puterea mea,” își amintește el. Finalul nu este o simplă ieșire pe plajă. Malul francez este stâncos, iar barca de suport nu se poate apropia.
„Când am dat de nisip, parcă nu îmi venea să cred, m-am ridicat… am început să conștientizez că am realizat un lucru măreț.”
O realizare pe care a dedicat-o celor care l-au susținut: „Pentru mine este un vis devenit realitate, împlinit prin munca depusă în ultimii 10 ani. A fost realizat numai datorită și cu sprijinul familiei și al prietenilor, care mi-au fost fizic aproape în toate proiectele.”
Geneza unui înotător de anduranță
Sportiv amator, soț și tată a trei copii, Bogdan și-a descoperit pasiunea pentru ape deschise acum un deceniu, la un triatlon în lacul Codlea. A continuat cu curse tot mai lungi, ajungând la maratoane internaționale de 27 km fără costum de neopren.
De atunci, a urmat o acumulare constantă. Antrenamentele sale variază între 16 și 40 de kilometri pe săptămână, în funcție de program.
Ce îl atrage la acest sport extrem?
„Contactul cu natura este aproape absolut… Simt că îmi formează sau limpezește personalitatea și caracterul, mă întărește și, pe de altă parte, mă ajută să fiu mai rezilient.”
„Cel mai mult,” concluzionează el, „observ că sunt un bun exemplu pentru copiii mei și persoanele din jur, și mi-ar placea să continui să fiu.”
