Ilie Bolojan l-a numit vineri, 5
septembrie, în funcția de șef al
Corpului de Control al prim-ministrului, cu rang de secretar de stat, pe Crinel
Nicu Grosu. Decizia
de numire a fost publicată în Monitorul Oficial. A lucrat în cadrul Direcția Generală Anticorupție (DGA) și la ANAF.
Premierul Ilie Bolojan FOTO: Mediafax
Guvernul a anunțat că premierul Ilie Bolojan l-a numit în funcţia de şef al Corpului de Control al Prim-Ministrului, cu rang de secretar de stat, pe Crinel Nicu Grosu.
„Decizia de numire a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial nr.823”, a transmis Guvernul.
Postul de şef al Corpului de Control a rămas vacant, în 2 iulie, după ce Adrian Nicuşor Nica a fost eliberat din post şi numit preşedinte al ANAF.
Crinel Nicu Grosu s-a născut în 15 noiembrie 1978. Potrivit CV-ului, Crinel Nicu
Grosu a absolvit Facultatea de Drept la Academia de Poliţie Alexandru Ioan Cuza
în 2002. A făcut studii postuniversitare în relaţii internaţionale la aceeași
instituție de învățământ.
Între aniii 2005-2007 a urmat masteratul în Relaţii Internaţionale şi Instituţii Europene, la Academia
Alexandru Ioan Cuza. De asemenea, are și un master în „Studii aprofundate în
domeniul ordinii publice și siguranței naționale”, în perioada 2014-2016.
Crinel Nicu Grosu a ocupat mai multe funcții în cadrul MAI, în cadrul Serviciului Special, Agenției Naționale de Administrare Fiscală, dar și în cadrul Poliției de Frontieră.
Primul
său job a fost în perioada august 2002-aprilie 2003, la Academia de Poliție
fiind comandant de pluton (instructor de poliţie). Ulterior,
din 2003-2006, Crinel Nicu Grosu a fost ofițer principal-Serviciul de Control, în cadrul Poliției de
Frontieră.
Între
2006-2014, a lucrat ca ofițer specialist principal- Direcția Anchete-Serviciul
Operații, în cadrul Direcţiei Generală Anticorupţie.
De
asemenea, între 2014-2018, a fost consilier superior în cadrul ANAF.
În
perioada ianuarie 2017-ianuarie 2018, a fost șef de serviciu în cadrul ANAF.
În această funcție s-a ocupat cu identificarea și documentarea potențialelor situații de conflict de interese și/sau stări de incompatibilitate în care se putea afla personalul ANAF. Totodată, a efectuat și acțiuni de control intern dispuse de conducerea ANAF – Direcția generală de integritate.
În perioada
aprilie 2019-iulie 2025, a fost ofițer specialist principal-Serviciul Special, la
Direcţia Generală Anticorupţie – Ministerul Afacerilor Interne.
Potrivit CV-ului său, din
iulie 2025 până în prezent, a deținut funcția de împuternicit șef al Biroului
Operativ din cadrul Serviciului Special, al Direcţiei Generală Anticorupţie.
Principalele
activități desfășurate au fost: coordonarea activităților desfășurate la
nivelul Biroului Operativ; planificarea și coordonarea activităților în care se folosesc
investigatori sub acoperire în cazurile din competența Direcției Generale
Anticorupție; reprezentarea Serviciului Special în relația cu unitățile de
parchet și alte instituții.