Alături de Cătălin Bordea, Nelu Cortea și Radu Bucălae, headlinerii evenimentului, alți șase comedianți scot artileria de glume și urcă pe scenă. Iar comunicatul prin care aceștia sunt anunțați vine la doar câteva zile după ce „The Ticket”, emisiune prezentată de Bordea și Cortea, a debutat la Antena 1.
Anisia Gafton, Florin Serghei și Vlad Oprea spun glume pe 6 octombrie 2025
Pe 6 octombrie, show-ul va fi completat de Anisia Gafton și Florin Serghei, iar seara va fi deschisă de Vlad Oprea.
Serghei descrie emoția de a urca pe scenă în felul său caracteristic: „Sala Palatului e mai mult decât un loc. E un milestone în cariera oricărui artist, o onoare și un vis împlinit. Asta aștept și eu: să beau berea aia cu 4.000 de oameni”.
Anisia promite energie pură și glume pe bandă rulantă: „Sunt convinsă că va fi o seară memorabilă, în care oamenii vor râde cu lacrimi. Eu o să mă simt ca Horia Brenciu pe scenă. Doar că, în loc de prosoape, o să arunc glume”!
Gabriel Gherghe, Edi Vacariu și Mădălina Mihai, pe scenă pe 7 octombrie 2025
Pe 7 octombrie, line-up-ul se reinventează cu Gabriel Gherghe și Edi Vacariu, în timp ce Mădălina Mihai va încălzi sala în rol de open act. Bucurie, emoție și un public de 4.000 de oameni pregătiți să trăiască o seară de neuitat, acesta e mixul promis.
Recomandări
Primul semn al crizei în România: producătorii auto se întrec în reduceri de preț. Ce spun economiștii despre asta
„Abia aștept să fac crowd work pe cea mai mare scenă din România. Sala Palatului a fost construită pentru congresele comuniste, iar acum 4.000 de oameni vin aici să râdă și să se exprime liber. Asta da scandalos”, a spus Gabriel Gherghe.
Tema din acest an are o poveste cu totul specială. „Scandalos” nu este doar un titlu ales la întâmplare, ci o inspirație care vine atât din turneul de anul trecut al lui Cătălin Bordea, cât și din titlurile bombastice pe care presa le-a scris despre el în ultimii ani. Doar că, de această dată, „scandalos” nu înseamnă controversă, ci glume care depășesc așteptările și devin scandalos de amuzante.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 6
„Sala Palatului nu e doar o sală mare. E ca atunci când mergi acasă la părinți cu prietena și vrei să lași o impresie bună. Așa e și cu «Fools Night Out»: vii cu glume noi, îți dai sufletul pe scenă și speri că lumea râde mai tare decât vecinul din rândul doi”, a mărturisit Cătălin Bordea.
Recomandări
Cum a ajuns Alexandru Bălan, reținut pentru spionaj în favoarea KGB, invitat la conferința pro-Europa din Timișoara: „În baza notorietății”
Pentru Nelu Cortea, emoțiile acestei scene rămân unice: „Când urci pe scena Sălii Palatului, te simți brusc foarte mic. Dar după primele râsete și aplauze… gata! Nu mai încapi în haine. E o energie pe care n-am mai simțit-o nicăieri altundeva”.
Iar Radu Bucălae ridică ștacheta cu promisiunea unui spectacol memorabil: „Anul ăsta avem două seri diferite, dar la fel de intense. O să se vorbească mult despre show, e posibil să regretați dacă nu veniți, dar avem o rugăminte: ce se întâmplă la Sala Palatului rămâne la Sala Palatului. Publicul va pleca acasă cu un singur gând: scandalos cât de tare a fost”.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO