În mai puțin de o săptămână, domnul Bolojan mi-a demonstrat la ce este cu adevărat performant: constant alege cea mai proastă dintre toate variantele proaste posibile de politică economică și le ignoră pe cele benefice pentru mersul economiei.
Plafonarea adaosului comercial pentru carburanți și modul în care „a rezolvat” scălămbăielile generate de propria delincvență temporală a adoptării bugetului îmi demonstrează ferm acest lucru. „Soluțiile” lui Bolojan, în lipsa înțelegerii mecanismelor economiei reale, se rezumă la noi delincvențe.
Soluțiile posibile în criza prețurilor la energie
Paradoxal, probabil dintre toate guvernele din lume, Guvernul României are cele mai la îndemână măsuri benefice pentru economie pentru a limita, dacă dorește, efectele creșterii justificate a prețurilor la carburanți.
Pur și simplu, Bolojan trebuie să reverseze o parte dintre măsurile luate în domeniul prețurilor la energie, respectiv să dea înapoi de la politica de favorizare a grupurilor de interese din anticamerele puterii și să se potolească în a mai pune presiune pe o economie pe care a băgat-o deja în recesiune.
În primul rând, mă refer la accize: incapabil să găsească alte soluții decât majorările de taxe, la 1 ianuarie 2026, Bolojan a majorat accizele pentru benzină și motorină. Adică a luat capital de la populație și companii pentru că modul în care gestionează el economia se rezumă simplu: când este neperformant, mai ia o tură de taxe de la populație.
A fost a doua rundă de majorări de accize făcută de Bolojan: prima a dispus-o la 1 august 2025, pe aceleași metehne – rămâne fără bani la buget, pentru că nu știe cum să îi gestioneze, și bagă mâna adânc în buzunarul companiilor românești, decapitalizându-le și reducându-le competitivitatea, așa cum face și în cazul populației captive.
A fost a treia rundă de majorări de prețuri la carburanți făcută de Bolojan: tot de la 1 august, prin creșterea de TVA de la 19% la 21%, a mai scumpit încă o tură carburanții.
Mai fac precizarea că, de fapt, vorbim de patru ture de scumpiri în 2025-2026, pentru că de la 1 ianuarie 2025, România majorase încă o dată accizele. Toate, fără cauze și conflicte externe, ci dimpotrivă: o guvernare delincventă, care atunci când rămâne fără bani, se apucă de buzunărit.
Toatea astea îmi demonstrează că mentalitatea lui Bolojan este că banii bugetului sunt ai lui și ai grupurilor de interese, bani de care dispune cum vrea și fără să aibă vreo răspundere. Iar datoria publică pe care o crește astfel prin lipsa sa de performanță revine vasalilor lui. Cum spunea Iliescu? „Privatizarea profiturilor”. Bolojan e cel care a băgat economia în recesiune în a doua jumătate din 2025, a contribuit enorm la inflația de 10%, a reușit să crească șomajul la cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani (6,3%) – performanțe pe care le pun pe seama faptului că, într-o măsură mai mare sau mai mică, în doar nouă luni de guvernare, parcă toate acțiunile sale de politică economică reflectă doar ură față de economia României, el însuși provenind din economia de stat a României.
A beneficiat marea majoritate a populație de creșterea nebunească a datoriei publice sub guvernările PSD-PNL (Ciolacu-Ciucă-Cîțu)? Sau au beneficiat în principal grupurile de interese din anticamerele guvernului, fie ei sinecuriști, evazioniști, abonați la sifonările din banul public sau capitaluri „vagaboande”?
Deci, fără prea multe dezbateri, prima soluție care se desprinde în mod logic acum pentru limitarea efectelor negative asupra economiei (dacă se vrea) este chiar reducerea accizelor la carburanți la nivelul anterior datei de 1 ianuarie 2026. Dacă tot nu ajunge, Bolojan are la îndemână și reversarea unei alte măsuri prin care a buzunărit populația captivă: reducerea TVA-ului pentru carburanți.
Spania tocmai a decis reducerea TVA-ului (nu numai pentru carburanți) de la 21% la 10%, dar și pentru prețul energiei electrice – acolo unde acasă Bolojan a contribuit decisiv la scumpirea cu 60% în 2025 a kilowattului. Ghici ce? Urmare a unei scheme care de la bun început a urmărit subvenționarea profiturilor unor grupuri de interese, prin „plafonare” transmisă la datoria publică, încă neachitată în totalitate și finanțată la dobânzile lui Isărescu.
Evident, reducerea de accize și/sau TVA este o măsură rațională doar în cazul în care Bolojan dorește să limiteze efectele negative ale creșterii prețurilor asupra economiei românești. Poate însă să considere pe dos: că România, țară producătoare de petrol, merită să aibă a 14-a cea mai scumpă benzină din UE-27 și a noua în urma buzunăririi pe care o face el prin accize și TVA majorate.
Apropo de asta, din documentarea mea rezultă nu numai că Bulgaria avea săptămâna trecută un preț mult mai mic pentru litrul de benzină (1,33 euro pe litru față de 1,67 euro în România). Dar mai sunt și alte 13 țări cu prețuri mai mici (Suedia, Estonia, Lituania, Polonia, Cehia, Croația, Ungaria, Slovacia, Slovenia, Cipru și Malta). Lor li se va adăuga și Spania prin reducerea de TVA, prețul benzinei din România fiind săptămâna trecută doar un pic mai mic decât în Spania (1,67 euro în România față de 1,71 euro pe litru în Spania).
Ce înțeleg eu din situația în care s-a ajuns în urma unei scumpiri a carburanților în patru etape? În cel mai bun caz, Bolojan pare că este pur și simplu incompetent și că nu înțelege instrumentul cel mai puternic pe care îl are la dispoziție: politica fiscală și ce rol are ea în economie. În cel mai rău caz, interpretez printr-o dorință absurdă a lui Bolojan de a aplica instrumente care pe termen mediu și lung vor avea efecte negative asupra economiei românești. Aici nu e vorba doar de incompetență, ci și de iresponsabilitate.
Cel puțin asta înțeleg eu din „soluția” aleasă de Bolojan, care este cea mai proastă dintre toate variantele posibile. Plafonarea adaosului comercial la carburanți este mai degrabă o măsură comunistoidă, una menită să-i îndepărteze și pe cei mai optimiști investitori de ideea că România ar fi economie reală de piață, și nu una mimată de politruci. Sau dacă nu îi îndepărtează, să pună asta în prețul împrumuturilor – prin dobânzi mai mari.
Ce semnal să înțeleagă cei care finanțează datoria publică a României pe care Bolojan o crește zi de zi, fie ei investitori străini sau români, atunci când iau la cunoștință că guvernul e cel care decide cât de profitabilă trebuie să fie afacerea lor?
Ce semnal să înțeleagă orice finanțator atunci când știe că guvernul dispune de măsuri de piață – respectiv reversarea măsurilor de represiune financiară asupra populației și companiilor, dar acționează, pe termen mediu și lung, în sens contrar?
Ce să înțeleagă orice om rațional din faptul că România băgată în recesiune de Bolojan vrea să fie competitivă intern și extern și să reducă deficitul public și necesarul anual de finanțare, prin creșteri de 60% la energie electrică și prin măsuri antieconomie de piață, cum ar fi plafonarea „adaosului” – cea mai mică componentă din formarea prețului carburanților?
La cele trei întrebări de mai sus, fiecare își dă propriul răspuns. Al meu este următorul: după ce Bolojan a scumpit prin majorările de accize și de TVA cam cu 30 de eurocenți litrul de carburant, acum vrea „să dea” economiei înapoi aproape 3 eurocenți. Pe care nu îi dă de la el, ci buzunărind planurile de afaceri și companiile.
Pentru mine, cea mai potrivită metaforă a „soluției” lui Bolojan este consecvența în delincvență. Este ca și când un șmenar îți fură mașina din fața blocului, iar apoi tot el se preocupă de limitarea pagubei: îți pune înapoi pe locul de parcare brăduțul odorizant de la oglindă.
