Acum 135 de ani, pe 22 august (3 septembrie, stil nou) 1890, murea de cancer pulmonar, la moșia sa de la Mircești, „veselul” Vasile Alecsandri, „poetul național” de dinaintea lui Eminescu și una dintre personalitățile-cheie ale secolului romantic autohton. Alergic la frig, a murit, din fericire, vara … Să depănăm firele legendei.
Pe 21 iulie 1821 (2 august – stil nou) a fost născut la Bacău Vasile Alecsandri, poet, prozator, dramaturg, folclorist, om politic, ministru, diplomat, membru fondator, din 1866, şi membru de onoare, din 1871, al Societăţii Academice Române, creator al teatrului românesc, personalitate a Moldovei şi apoi a României de-a lungul întregului secol al XIX-lea. „Privind retrospectiv, am următorul bilanț de etapă despre cel pe care Titu Maiorescu îl valoriza (corect) prin «totalitatea acțiunii sale literare»: primul nostru mare dramaturg, mai ales în latură comico-satirică (dar și în dramele istorice de bătrânețe sau în șarmanta feerie «Sînziana și Pepelea»), creator al fabuloasei Chirița, premergător prolific al lui Hasdeu și Caragiale, tentat însă adeseori de vodeviluri, cuplete lejere și tezisme abrupte.”, nota criticul și istoricul literar Paul cernat în fuga unui crochiu închinat lui conu’ Bazil.
Maestru al poeziei ocazionale oficiale
Dar să-l depănăm cum se cuvine: „Prozator frivol-ironic și moralist savuros («Călătorie în Africa», «Balta-Albă», «Iașii în 1844» și «Borsec» sunt subestimate, ca și, în alt plan, «Vasile Porojan» – față de sentimentala «Dridri» am unele rezerve, iar fantezista «Istoria unui galbîn»… e o adaptare), Vasile Alecsandri a fost un epistolier eclipsat de maestrul interlocutor Ion Ghica și de Alexandru Odobescu. Poetul, un Flechtenmacher liric, precursor al poeziei de album a «Smarei» în destule (sub)producții de fanfară sau kitschos diminutivale, maestru al poeziei ocazionale oficiale, se salvează prin câteva captivante «Legende istorice» și nu numai, prin pre-coșbucianul «Ostașii noștri» (fixat, în ce are memorabil, prin școală) și, îndeosebi, prin barbizonienele și local monograficele «Pasteluri», cu destul balast convențional, dar cu câteva poeme lizibile și azi, unele – cu secvențe splendide («Miezul iernii», «La gura sobei», «Serile la Mircești» ș.a.) din care un Ion Pillat va extrage mai târziu chintesențe.”
Istorie cu zâmbetul pe buze
Tot dinspre profesorul Paul Cernat: „Capodopera lor e pre-macedonskianul «Pastel chinez», o bijuterie parnasiană. Și, peste toate, «Poeziile populare ale românilor» («românul e născut poet», nu?) și versiunile culte, strict personale, ale «miturilor» populare Miorița și Mănăstirea Argeșului. Culegător romantic de folclor cu debușeu extern, Alecsandri a intrat el însuși, ca poet cult, în folclor. Excelent diplomat, ministru de externe și ambasador la Paris, prieten laureat al provensalului Mistral pe linia «gintei latine» periferice», legitimator ex-pașoptist al «Junimii», clasic romantic sau romantic clasic, peu importe, cu o carieră politică mergând de la proximitatea lui Al. I. Cuza (căruia i-a cedat locul de domn al Moldovei) la apropierea de Carol I, partenerul favorit de biliard, autor al «Horei Unirii» și al «Imnului Regal», conu’ Bazil și-a reprezentat, la înalte cote, epoca și a făcut, surâzător, istorie.”
Tatăl poetului, jupân peste bănetul Moldovei
Domnia lui Ioniţă Sandu Sturdza (1822-1827) – când majoritatea marilor boieri din Moldova s-au refugiat peste graniţă, la Chişinău și Cernăuţi – a oferit un bun prilej unor tineri capabili, dar cu stare socială mai modestă, să facă o carieră însemnată în slujba statului şi să acceadă la ranguri boiereşti importante. Pe tot parcursul amintitei domnii, averile mănăstirilor greceşti au fost confiscate din porunca Sultanului – drept pedeapsă pentru acţiunea eteristă de la 1821 – iar Vasile Alecsandri senior (tatăl poetului) a fost administratorul acestor venituri (sameș). Acum a urcat şi treptele ierarhiei boiereşti, devenind căminar în 1823 şi spătar în 1826 (în această calitate a ajuns membru în Adunarea Obştească a Moldovei).
Leapșa (pe funcții) între senior și junior
Cu banii câştigaţi în această perioadă a cumpărat moşia Mirceşti (ţinutul Romanului, astăzi în jud. Iaşi), încă din 1828. În 1830 a fost înaintat ca „sameş al Vistieriei”, devenind cel mai înalt funcţionar al Departamentului de Finanţe, administratorul financiar al Moldovei, exercitându-şi această calitate vreme de 14 ani. Atribuţiile sale erau de a centraliza banii din toate veniturile ţării (din dări şi arenzi) şi de a-i distribui în lefile funcţionarilor statului, precum şi de a ţine socoteala diverselor cheltuieli de la buget. Bătrânul Alecsandri şi-a încheiat cariera de înalt funcţionar în 1844, dobândind, drept răsplată, rangul de vornic. În 1849 el a candidat pentru a fi ales în Divanul Domnesc, fără succes. În acelaşi an, a girat funcţia de director al Arhivelor Statului din Iaşi, după retragerea fondatorului, aga Gheorghe Asachi, dar a trecut repede această funcţie fiului său, Vasile Alecsandri, proaspăt revenit de la Paris, în anul următor.
Citește pe Antena3.ro
Răsturnare de situație în cazul accidentului mortal de pe Autostrada A1: Cei doi tineri s-ar fi aruncat îmbrățișați în fața TIR-ului
Răsfățatul Casei Regale a României
Istoricul Gheorghe Eminescu, băiatul lui Matei Eminovici și-al surorii primarului mizilean Leonida Condeescu, își amintea că, într-o scrisoare a Liviei Maiorescu pusă la dispoziție de Augustin Z. N. Pop, fiica liderului junimist – pe atunci domnișoară de onoare la Casa Regală – îi scria revoltată unei prietene că, în prezența reginei Carmen Sylva, s-a citit la palat „Luceafărul” (de Mihai Eminescu) iar maiestatea ei și-ar fi exprimat părerea că nu-i decât „o imitație nereușită după Vasile Alecsandri.” Comentariul acid al Liviei: „creier regal”.
Zeul și muritoarea
„Pentru a fi corecți până la capăt – remarca criticul literar Paul Cernat -, trebuie spus că Elena Văcărescu își amintește și ea că regina-poetă îl prefera pe conu’ Bazil (normal: acel rege-al poeziei, veșnic tânăr și ferice, îi «cântase» emoționant fetița moartă prematur și, în consecință, fusese adoptat la Palat, unde a devenit, printre altele, tovarășul de biliard al regelui Carol I). Însă aceeași Carmen Sylva i-ar fi mărturisit cu fair play, spre bătrânețe, următoarele despre o vizită a lui Eminescu: «Mi-am dat foarte bine seama că, din tot ce i-am oferit în timpul vizitei, ceașca de ceai pe care i-am servit-o eu însămi a fost singurul lucru care i-a făcut plăcere – ceva ce semăna cu sentimentul unui zeu servit de-o muritoare».”
„Țăranul mijloc, niciodată țăranul scop!”
Ultimele comentarii le lăsăm în seama lui G. Ibrăileanu, via Paul Cernat: „Cu toată prețuirea pentru meritele lui Vasile Alecsandri, e bine să arătăm, din când în când, și vizaveaua lor. «Poporanistul» Ibrăileanu ne poate ajuta, nu fără temei sociologic: «Crescuți cu pastelurile lui Alecsandri, noi am fost înșelați, am considerat pe țăran ca o ființă fericită și, nu știu zău, dacă nu i-am invidiat soarta! Și cînd ni se spunea că-și duce greu viața, noi zîmbeam, căci noi ne gîndeam la juna Rodică și la sămănătorii care înoată în fericire… Și n-am observat, pe atunci, îndeajuns, această poezie, n-am observat cum, cu un an înainte de 1864, pe cînd se dădea lupta pentru împroprietărire, pentru acea meschină împroprietărire – cum Alecsandri, în Rusaliile, își bătea joc, în aparență, de demagogism, în realitate, de luptătorii pentru împroprietărire… Și n-am mai băgat îndeajuns de samă că țărănismul lui Alecsandri și al celorlalți constă în iubirea pentru țăran, mai întîi, ca pentru un decor al naturii și, al doilea, ca pentru un arhaism viu, pentru reprezentantul vremii lui Ștefan cel Mare, zimbrului sombru și regal… Țăranul mijloc, niciodată țăranul scop! Țăranul pe scenă, pentru a înveseli pe orășeni; țăranul în natură – ce pitoresc e un baci pe o cărare de pe Ceahlău!, țăranul în pastel etc.»” („Țăranul în literatura românească”, martie 1907).
135 de ani s-au împlinit pe 22 august 2025 de la moartea poetului și omului politic Vasile Alecsandri
„Conu’ Bazil și-a reprezentat, la înalte cote, epoca și a făcut, surâzător, istorie.”, Paul Cernat, istoric literar
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
Vornicul Vasile Alecsandri (tatăl poetului) a înfiinţat la Iaşi, din iniţiativa lui Gheorghe Asachi, Conservatorul Filarmonico-Dramatic (1836-1839).
„Culegător romantic de folclor cu debușeu extern, Vasile Alecsandri a intrat el însuși, ca poet cult, în folclor.”, Paul Cernat, istoric literar
„Alecsandri a fost primul nostru mare dramaturg, mai ales în latură comico-satirică (dar și în dramele istorice de bătrânețe sau în șarmanta feerie «Sînziana și Pepelea»), creator al fabuloasei «Chirița».”, Paul Cernat, istoric literar
