Expertiza nu mai contează, suntem în era populismului
„Ce zic economiștii LIBERALI despre tăierile în educație și efectele lor economice? Mă refer la economiști liberali care fac cercetare nu la postaci cvasiinexistenți pe Google Scholar”, scrie Cornel Ban, pe Facebook.
„Îmi pare rău că sunt dur, îmi displace contondența, dar sunt și limite: economiștii liberali de la marile universități (gen Robert Barro de la Harvard, Alan Kruger de la Princeton, consultanta McKinsey etc.) ar zice că e o formă de prostie concentrată de automutilare plină ceea ce se întâmplă la noi.
Nu îmi fac iluzii, expertiza nu mai contează, suntem în era populismului. Dar măcar așa, pentru arhiva împușcăturilor în genunchele propriu, să vedem ce zic cei care știu un pic de carte și sunt onești cu datele.
Efectul tăierilor asupra performanței educative
Un corp consistent de cercetări empirice arată că reducerile bugetare în educație produc efecte negative asupra performanțelor școlare, echității și perspectivelor socio-economice ale elevilor.
Analizele asupra Marii Recesiuni din Statele Unite demonstrează că districtele care au înregistrat cele mai severe scăderi de cheltuieli au consemnat și cele mai accentuate pierderi la testele standardizate, precum și o diminuare a probabilității ca elevii să urmeze colegiul.
Recomandări
Ce trebuie să facă România ca să primească din partea UE hub-ul maritim la Marea Neagră. Interviu cu analistul Mihai Chihaia
Aceste rezultate sugerează că măsuri similare cu cele adoptate recent în România – comasarea școlilor și creșterea numărului de elevi pe clasă – au consecințe directe și cuantificabile asupra învățării.
Un aspect esențial reliefat de această literatură este caracterul regresiv al tăierilor. Shores și Steinberg arată că districtele americane care au redus personalul didactic și au crescut dimensiunea claselor au înregistrat scăderi mai mari de performanță, în special în comunitățile vulnerabile.
Această constatare are relevanță imediată pentru România, unde măsurile de concediere a profesorilor și de mărire a claselor riscă să lovească cel mai dur în școlile din mediul rural și din comunități cu venituri scăzute, adâncind inegalitățile educaționale existente.
Cercetările pe termen lung întăresc acest argument. Jackson, Johnson și Persico demonstrează că creșterea susținută a cheltuielilor per elev se traduce prin mai mulți ani de școlarizare, venituri mai mari la maturitate și un risc mai scăzut de sărăcie.
În consecință, politicile de tăiere a bugetului educațional din România nu reprezintă doar o ajustare fiscală temporară, ci o strategie ce poate compromite dezvoltarea capitalului uman pe termen lung și, implicit, competitivitatea economică a țării.
Recomandări
Guvernul analizează majorarea TVA de la 21% la 23% în 2026. Creșteri și în turism
Efectele dimensiunii claselor sunt, de asemenea, bine documentate. Krueger, analizând datele din experimentul Tennessee STAR, arată că reducerea numărului de elevi per clasă are efecte pozitive consistente asupra performanței academice, cu beneficii deosebit de mari pentru elevii defavorizați.
Rezultatele arată că elevii din clase mai mici (13–17 elevi) au obținut scoruri mai mari la testele standardizate decât cei din clasele obișnuite (22–25 elevi).
Beneficiile au fost deosebit de pronunțate pentru elevii dezavantajați și pentru minorități, sugerând că reducerea mărimii claselor este o politică de echitate educațională, nu doar de eficiență.
Pe baza acestor rezultate, Krueger contestă poziția conform căreia cheltuielile suplimentare în educație au randamente slabe. El argumentează că investițiile în reducerea dimensiunii claselor pot aduce câștiguri pe termen lung în capitalul uman.
Politicile românești de creștere a dimensiunii claselor fac exact opusul a ceea ce recomandă dovezile empirice, riscând să producă efecte negative disproporționate asupra celor mai vulnerabili copii.
În același sens, Lafortune, Rothstein și Schanzenbach arată că investițiile suplimentare direcționate spre districte sărace reduc decalajele de performanță dintre elevii bogați și cei săraci.
Recomandări
Grupul secret de rezistență din Crimeea care luptă împotriva lui Putin își dezvăluie tacticile: asasinate și sabotaje
Prin analogie, România, prin tăieri uniforme și comasări de școli, privează tocmai comunitățile cu cea mai mare nevoie de resurse suplimentare, consolidând astfel inegalitățile educaționale regionale și sociale.
În învățământul superior, Deming și Walters demonstrează că reducerile de finanțare publică duc la creșteri de taxe și scăderea sprijinului instituțional, cu efect final o rată mai mică de absolvire.
România, confruntată deja cu un nivel scăzut al participării în educația terțiară comparativ cu media UE, riscă să amplifice aceste decalaje prin subfinanțarea universităților și creșterea poverii financiare asupra studenților.
În fine, experiența europeană confirmă caracterul regresiv al acestor politici. Rapoartele Institutului pentru Studii Fiscale privind Anglia documentează cum, după 2010, școlile din zonele defavorizate au suportat cele mai mari reduceri reale per elev, ceea ce a dus la creșterea decalajelor educaționale regionale.
România riscă să repete acest scenariu, cu impact disproporționat asupra copiilor din comunități sărace și rurale.
Cum ar veni, reducerile bugetare, comasarea școlilor, creșterea dimensiunii claselor și concedierea profesorilor sunt măsuri fiscaliste de scurtă durată, dar cu consecințe negative masive asupra performanței școlare, echității sociale și capitalului uman pe termen lung.
Politicile actuale ale guvernului român ignoră aceste dovezi și riscă să producă daune structurale ireversibile. Totul pentru un procent infim, fără efect fiscal, a propos.
Să zicem că nu ne pasă de copiii altora și vrem să avem educație privată pentru ai noștri, să ne separăm de clasele care ne fac să ridicăm din sprânceană. Oops, zic din nou economiștii liberali.
Efectele scăderii performanței școlare asupra economiei
Gary Becker, laureat al Premiului Nobel și unul dintre fondatorii teoriei capitalului uman, a susținut că educația publică reprezintă o investiție esențială atât pentru individ, cât și pentru societate.
În analiza sa, școlarizarea și formarea sporesc productivitatea personală, ceea ce se reflectă în venituri mai mari și contribuie direct la creșterea economică generală.
Becker a tratat educația ca pe orice alt tip de investiție, cu costuri imediate – taxe, timp și salarii pierdute – și cu beneficii viitoare sub forma unor câștiguri salariale și oportunități profesionale.
Dincolo de efectele private, el a arătat că educația publică generează externalități pozitive majore, precum reducerea criminalității, îmbunătățirea sănătății populației, consolidarea participării civice și întărirea instituțiilor democratice.
Tocmai pentru că indivizii tind să își calculeze doar avantajele personale și să subevalueze aceste beneficii colective, Becker a argumentat că educația ar fi subfinanțată dacă ar fi lăsată exclusiv pe seama pieței, ceea ce justifică intervenția și investiția statului.
Există un consens solid în literatura economică și sociologică că nivelul educațional joacă un rol central în determinarea productivității forței de muncă. O educație redusă are multiple efecte negative asupra performanței economice, atât la nivel individual, cât și la nivel macroeconomic.
La nivel individual, economiștii au documentat constant o „primă a educației” (Mincer, 1974): fiecare an suplimentar de școlarizare crește productivitatea și venitul.
Lipsa educației reduce acumularea de capital uman, ceea ce înseamnă că lucrătorii sunt mai puțin capabili să adopte tehnologii noi, să se specializeze și să își îmbunătățească eficiența. Studiile lui Hanushek și Woessmann arată că nu doar anii de școală, ci și calitatea educației (măsurată prin competențe cognitive) este un predictor puternic al productivității și creșterii economice.
La nivelul firmelor, angajații slab educați contribuie mai puțin la inovare și la adoptarea de procese tehnologice avansate.
O forță de muncă mai puțin pregătită înseamnă costuri mai mari de formare pentru firme, productivitate mai scăzută pe unitatea de muncă și, pe termen lung, o capacitate mai redusă de adaptare la schimbările structurale ale economiei (automatizare, tranziție verde, digitalizare).
La nivel macroeconomic, educația insuficientă este asociată cu o creștere economică mai lentă, o productivitate totală a factorilor mai scăzută și cu dificultăți în atragerea investițiilor străine directe.
Țările cu niveluri scăzute de educație tind să rămână prinse în capcana veniturilor medii, pentru că nu pot susține sectoare economice cu valoare adăugată mare.
În cazul României, ratele ridicate de părăsire timpurie a școlii și performanțele scăzute la testele PISA sugerează că o parte semnificativă a forței de muncă viitoare va intra pe piață cu un capital uman precar, ceea ce limitează perspectivele de convergență economică cu media UE.
Mai mult, educația scăzută accentuează inegalitățile sociale și reduce mobilitatea intergenerațională, ceea ce afectează coeziunea socială și stabilitatea economică. Cercetările arată că societățile cu nivele ridicate de capital uman au o productivitate mai mare și o distribuție mai echitabilă a veniturilor, în timp ce educația scăzută perpetuează cercuri vicioase de sărăcie și productivitate scăzută.
Dar domne, calitatea profilor lasă de dorit. Nu discut pe fond, sunt convins că sunt cazuri. Dar dacă vrei calitate, prioritizează finanțarea, societate. Cercetările arată că sistemele educaționale performante atrag candidați din partea superioară a distribuției academice, oferă programe de formare inițială cu multă practică pedagogică și susțin dezvoltarea profesională continuă prin mentorat și comunități de învățare.
De asemenea, crearea unor trasee de carieră diferențiate și oferirea de stimulente salariale clare contribuie la menținerea cadrelor didactice talentate.
Statutul social al profesorilor joacă un rol major: acolo unde profesia este percepută ca prestigioasă și este sprijinită prin politici publice, calitatea predării și rezultatele elevilor cresc semnificativ (Darling-Hammond 2000; Barber & Mourshed 2007; Schleicher 2018).
Pe termen lung, efectele negative se transmit și la nivelul sănătății populației, participării civice și stabilității instituționale – factori indirect, dar esențiali pentru o economie productivă.
În concluzie, tăierile de buget în educație, care conduc la o calitate mai scăzută a procesului educațional și la rate mai mari de abandon, compromit baza de productivitate a forței de muncă și reduc șansele României de a-și susține creșterea economică și competitivitatea.”
Daniel David refuză dialogul cu profesorii
În urmă cu câteva zile, peste 300 de personalități din domeniul educației și culturii au cerut printr-o scrisoare comună Guvernului Bolojan să renunțe la măsurile de austeritate în Educație. Printre cei care au semnat apelul se regăsesc nume precum Radu Vancu, Mircea Cărtărescu, Catinca Drăgănescu, Mihaela Michailov, Radu Jude, Ada Solomon și Dan Perjovschi.
Profesorul universitar din Sibiu, Ștefan Baghiu reclamă faptul că, deși, ministrul Educației a fost la Sibiu, iar unii dintre semnatari așteptau să poată avea un dialog cu acesta referitor la cele 5 puncte (5 principii) propuse pentru reformarea educației, Daniel David nici nu a vrut să audă. În schimb, s-a pozat pe niște șantiere ale universității deschise deja în alte guvernări și a mers la niște școli care au atras bani din PNRR tot din alte guvernări.
„Ăsta este politicianism. 1) te cațeri pe realizările altora; 2) refuzi dialogul cu specialiștii din domeniul tău care nu sunt de acord cu tine.
Când nu vrei dialog cu cineva care te critică civilizat, cu cineva care propune un manifest consistent pentru educație, semnat de experți ca Cornel Ban, dar și de oameni incompatibili ideologic care nu s-ar fi adunat niciodată pentru o scrisoare comună, dar care s-au adunat acum în premieră pentru a-ți spune că greșești, înseamnă că nu dai doi bani pe dialog, de fapt. Iar aroganța asta – așa știm în studiile literare – se numește hybris.
Militarizare permanentă și zero dialog cu societatea civilă și profesională. Aroganță și hybris cât încape, cu credința că ești deasupra tuturor, că profesorii tineri cărora le distrugi viața sunt un calcul pe care tu ai voie să îl faci înconjurat de consilieri și secretari de stat din învățământul privat, că ești ministru.
Așa arată neoliberalismul autoritar, de fapt”
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO
