Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat marţi că PSD nu susţine creşterea vârstei de pensionare, el precizând că nu se ia în calcul aşa ceva, nu este niciun proiect şi nicio discuţie în legătură cu acest subiect.
Florin Manole a fost întrebat la Parlament dacă în coaliţie se ia în considerare majorarea vârstei de pensionare pentru toţi românii. ”Nu, nu se ia în calcul aşa ceva, nu este niciun proiect şi nicio discuţie în legătură cu acest subiect şi Partidul Social Democrat nu susţine creşterea vârstei de pensionare pentru că pensia este un drept câştigat, după o viaţă de muncă şi de cotizare, nu ceva ce poate sau trebuie să fie amânat, nu este vreun privilegiu”, a spus Manole.
El a dat asigurări că ”nu există nicio discuţie şi niciun proiect în legătură cu acest subiect”. Manole a arătat că se bucură că premierul a nuanţat în cursul acestei dimineţi declaraţia, ”spunând că această discuţie poate şi are loc în legătură cu pensiile ocupaţionale, discutând mai ales despre pensiile magistraţilor şi despre proiectul care este deja asumat de guvern, dar nu despre pensii în general”.
”Sunt aici ca să vă spun că, unu, Partidul Social Democrat nu susţine un astfel de demers, doi, nu există niciun proiect şi nicio discuţie în interiorul coaliţiei în legătură cu acest subiect şi trei, din motivele anterior exprimate, nu se va întâmpla aşa ceva. (..) Nu are sens să vorbim despre viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat. Cred că în acest moment este important să calmăm spiritele, să înţeleagă toţi cei care sunt aproape de vârsta de pensionare, după o viaţă de cotizare, că nu este niciun pericol în ceea ce priveşte perspectivele pentru ei şi nici pentru cei care urmează să lucreze în Europa”, a subliniat ministrul Muncii.
Guvernul nu are în vedere și nu discută în acest moment posibilitatea creșterii vârstei standard de pensionare, a precizat, marți, purtătorul de cuvânt al Executivului, Ioana Dogioiu.
”În interviul de la TVR, premierul Ilie Bolojan s-a referit exclusiv la vârsta de pensionare a categoriilor cu statut special în această privință, deci la eliminarea excepțiilor de la vârsta standard”, a explicat Dogioiu.
Precizarea a venit după ce luni premierul Ilie Bolojan a vorbit despre creșterea vârstei de pensionare, în așa fel încât populația cu vârste între 50 și 65 de ani care este prinsă în economia reală să fie într-o pondere mai mare decât este în prezent.
”Din punctul meu de vedere, suntem în situația în care avem nevoie de mai mulți oameni în piața muncii, în piața reală a muncii. Și pentru asta, că ne place, că nu ne place, trebuie să creștem vârsta de pensionare, în așa fel încât, în intervalul 50 – 65 de ani, populația care este prinsă în economia reală să fie într-o pondere mai mare decât este astăzi, pentru că nu are cine să o înlocuiască”, a afirmat Bolojan, la TVR Info, întrebat dacă în pachetul trei de reformă vor intra și măsurile privind celelalte categorii care au pensii speciale, pe lângă cele ale magistraților.
El a explicat că dacă nu va crește vârsta de pensionare, în general, la toate categoriile, inclusiv în zona de pensii speciale, se va ajunge ”într-o situație de nesustenabilitate a sistemului de pensii” peste cinci sau zece ani.
”Gândiți-vă că generațiile noastre, care sunt de 400.000 – 500.000 de oameni într-un an de zile, vor ieși la pensie peste zece ani, iar în spate vin generații de 200.000 și, practic, dacă nu creștem vârsta de pensionare, în general, la toate categoriile, inclusiv în zona de pensii speciale, vom ajunge într-o situație de nesustenabilitate a sistemului de pensii peste cinci ani, peste zece ani. Și trebuie să spunem asta, nu putem amaneta viitorul generațiilor care vin după noi, mutându-le niște împrumuturi în viitor sau neluând niște măsuri care să reașeze lucrurile într-o structură normală”, a mai spus Ilie Bolojan.