În doar câteva minute, o bandă de hoți a urcat pe fațada clădirii cu ajutorul unei platforme de lucru, a forțat o fereastră, a spart vitrinele și a fugit cu bijuterii imperiale de o valoare inestimabilă, din colecția napoleoniană.
Incidentul a avut loc la doar 30 de minute după deschiderea muzeului, când în interior se aflau deja vizitatori. Ministrul francez al Culturii, Rachida Dati, a descris jaful drept o „operațiune profesională de patru minute”, desfășurată la doar 250 de metri de celebra Gioconda a lui Leonardo da Vinci, sccrie Associated Press.
Bijuterii de o valoare istorică incalculabilă
Potrivit autorităților, hoții au țintit Galeria Apollon, unde sunt expuse Diamantele Coroanei — printre ele, pietre faimoase precum Regentul, Sancy și Hortensia.
Opt piese au fost furate: un diadem din safire, un colier și o o pereche de cercei unici, aparținând reginelor Marie-Amélie și Hortense, un set de bijuterii cu smaralde care i-a aparținut împărătesei Marie-Louise, o broșă-relicvar, diadema împărătesei Eugénie și o broșă mare în formă de fundă, piesă centrală a colecției imperiale.
Una dintre cele mai valoroase piese – coroana cu smaralde a împărătesei Eugénie, soția lui Napoleon al III-lea, împodobită cu peste 1.300 de diamante – a fost găsită mai târziu, deteriorată, în apropierea muzeului.
Cum a fost posibil jaful
În jurul orei 9:30 dimineața, mai mulți indivizi au folosit o platformă de construcții amplasată pe fațada muzeului orientată spre Sena. Au tăiat geamurile cu un disc diamantat, au spart două vitrine și au fugit pe motociclete.
Citește pe Antena3.ro
Imagini terifiante după explozia dintr-un bloc de pe Calea Rahovei: Un bărbat ar fi fost aruncat de suflu într-un bloc vecin
Alarmele au declanșat intervenția rapidă a paznicilor, dar hoții dispăruseră deja. Niciun vizitator nu a fost rănit.
Imaginile surprinse la fața locului arată turiști confuzi evacuați din curtea muzeului și străzile din jurul Senei blocate de poliție.
Luvrul, sub presiune
Spargerea survine într-un moment tensionat pentru administrația muzeului, aflată de luni de zile sub critici din cauza supraaglomerării și lipsei de personal. Angajații au organizat recent o grevă de avertisment, acuzând faptul că fluxul mare de turiști și zonele aflate în renovare creează puncte vulnerabile de securitate.
Deși capodopere precum Mona Lisa sunt protejate de geam antiglonț și sisteme climatizate, restul colecțiilor – peste 33.000 de obiecte – nu beneficiază de măsuri la fel de stricte.
„Cum e posibil să ajungi cu o macara până la o fereastră și să pleci cu bijuterii în miezul zilei?”, s-a întrebat indignată o profesoară franceză, citată de presă.
Luvrul a fost închis pentru restul zilei, iar polițiștii criminaliști au început cercetarea minuțioasă a scenei. Potrivit autorităților, echipa de hoți a fost formată din patru persoane: două deghizate în muncitori, care au urcat pe liftul de șantier, și alte două care așteptau pe scutere pentru a asigura retragerea.
Anchetatorii analizează imaginile de supraveghere din aripa Denon și de pe cheiul Senei, precum și utilajul folosit pentru pătrunderea în clădire.
„Bijuterii pierdute pentru totdeauna”
Bijuteriile furate sunt considerate de valoare istorică inestimabilă, însă specialiștii sunt sceptici cu privire la recuperarea lor.
„Este foarte probabil ca aceste pietre să nu mai fie văzute niciodată”, a spus Tobias Kormind, expert în diamante. „În astfel de cazuri, bijuteriile sunt dezasamblate, pietrele sunt tăiate din nou pentru a li se pierde urma – practic, se șterge originea lor.”
Jaful a declanșat și o reacție politică virulentă. Liderul extremei drepte, Jordan Bardella, l-a atacat pe președintele Emmanuel Macron, afirmând că furtul „reprezintă o umilință națională”.
„Luvrul este un simbol global al culturii franceze”, a scris Bardella pe X. „Cum este posibil ca bijuteriile Coroanei Franței să fie furate în plină zi? Este dovada degradării statului.”
Macron promovează în prezent planul „Noua Renaștere a Luvrului”, un program de modernizare estimat la 700 de milioane de euro, menit să reducă aglomerația și să ofere Giocondei o sală dedicată până în 2031.
O umbră peste muzeul simbol al lumii
De la furtul Giocondei în 1911, Luvrul nu a mai fost scena unui asemenea jaf spectaculos. Acum, în palatul care găzduiește capodopere precum Venus din Milo, Victoria din Samothrace sau Libertatea conducând poporul, anchetatorii caută urme ale celor care au reușit imposibilul: să fure bijuteriile Coroanei franceze în doar patru minute.