Documentul, prezentat ca o strategie în 20 de puncte, este cea mai recentă încercare a administrației Trump de a proiecta optimismul ca instrument de negociere și de presiune asupra taberelor rivale.
În pofida abordării entuziaste a liderului american, realitatea din teren dezvăluie una dintre cele mai cutremurătoare tragedii la nivel internațional: situația umanitară din Gaza este catastrofală, iar drama ostaticilor rămași în mâinile Hamas, după atacurile teroriste din 7 octombrie 2023, continuă să fie o rană deschisă.
În acest context, orice inițiativă care oferă o șansă de a opri situația explozivă din regiune merită atenție, mai ales atunci când vine din partea celui mai puternic susținător al statului evreu.
Lecțiile Ucrainei
Planul actual pare să fie cea mai elaborată și mai bine fundamentată propunere a lui Trump pentru încheierea războiului din Gaza.
Dacă ar fi pus în aplicare integral, planul ar putea oferi palestinienilor din Fâșia Gaza perspectiva unui viitor mai stabil și ar crea cadrul pentru relansarea procesului de mediere a conflictului israeliano-palestinian.
Spre deosebire de viziunea anterioară a lui Trump – construirea unei „Riviere a Orientului Mijlociu”, înălțată pe ruinele conflictului – noul plan adoptă o abordare etapizată, întinsă pe mai multe luni, ceea ce reflectă o recunoaștere a complexității războiului.
Citește pe Antena3.ro
O femeie s-a enervat pe noile reguli de la vestiarele din școli și s-a dezbrăcat până la bikini în ședința consiliului școlar
Un progres notabil este faptul că Trump a obținut acordul premierului Benjamin Netanyahu în privința documentului, care poartă și amprenta discuțiilor recente cu lideri arabi și musulmani.
Orientul Mijlociu nu a dus însă niciodată lipsă de planuri de pace. De-a lungul deceniilor, Statele Unite, Europa, Arabia Saudită și o serie de alte țări arabe au propus zeci de formule, dintre care foarte puține au trecut vreodată stadiul examinării formale, blocându-se în istoria complicată a regiunii și calcule politice de moment.
De aceea, afirmația lui Trump, potrivit căreia „suntem, cel puțin, foarte, foarte aproape” de rezolvarea unor probleme vechi de „sute sau mii de ani”, trebuie privită cu mare prudență.
Istoria recentă sugerează că, fără învățămintele extrase din eșecurile înregistrate în negocierile din Ucraina și fără un angajament real din partea actorilor regionali, șansele de succes ale inițiativei lui Trump rămân extrem de mici.
Chiar și în scenariul în care Hamas ar accepta principiile acordului, coregrafia eliberării ostaticilor în termenul-limită de 72 de ore pare aproape imposibilă. Într-un teatru de război atât de intens cum este Gaza, un singur incident ar putea oferi oricărei părți pretextul perfect de a abandona propunerea Casei Albe.
O altă undă de scepticism vine dintr-o experiență recentă: inițiativa de pace în privința Ucrainei. Și acolo, administrația Trump a mizat pe promisiuni de „progrese istorice” și momente mediatice spectaculoase, dar întregul proces de pace s-a prăbușit, pe fondul intensificării violențelor.
Trump este atras de gesturile spectaculoase, imediate, dar își pierde rapid răbdarea în fața muncii migăloase a diplomației. Atât în Ucraina, cât și în Gaza, Casa Albă pare să fi subestimat forța emoțiilor, a istoriei și a calculului politic, care-i fac pe actorii implicați extrem de reticenți la compromisuri.
Este Trump dispus să-l preseze pe Netanyahu?
Succesul noului plan pentru Orientul Mijlociu ar putea depinde astfel de câteva întrebări extrem de importante:
– Este Trump dispus să își dedice întreaga energie și atenție pentru a aborda cel mai complicat conflict al lumii?
– Vor folosi SUA pârghiile lor de presiune asupra unor lideri autoritari? Până acum, Trump s-a ferit să facă acest lucru, fie că a fost vorba despre Benjamin Netanyahu sau despre Vladimir Putin.
– Poate administrația Trump, obișnuită cu deciziile eronate luate „de sus în jos”, să deruleze un proces diplomatic discret, capabil să stabilească încredere și să obțină mici succese reale, în loc de simple fotografii de protocol?
Planul în 20 de puncte prevede încetarea imediată a focului, eliberarea ostaticilor israelieni deținuți de Hamas în schimbul prizonierilor palestinieni din Israel, retragerea etapizată a armatei statului evreu, dezarmarea Hamas, demilitarizarea Fâșiei Gaza și instalarea unui guvern de tranziție sub conducerea unui organism internațional.
Cel mai mare risc era ca procesul să se prăbușească încă de la început, dacă Hamas nu ar fi acceptat cererea de a elibera toți ostaticii – în viață sau morți – în termen de 72 de ore de la aprobarea planului de către Netanyahu, la începutul acestei săptămâni.
Criticii premierului israelian ar putea spune că Netanyahu mizează tocmai pe refuzul Hamas de a accepta planul, după ce a obținut undă verde de la Trump pentru a „termina treaba” în Gaza.
Premierul israelian a sosit luni la Washington, mai dependent ca oricând de sprijinul american, într-un moment în care izolarea internațională a Israelului se adâncește.
Țări care, după atacurile din 7 octombrie – cel mai grav masacru împotriva evreilor de la Holocaust încoace –, au arătat sprijin și compasiune, s-au distanțat acum de conducerea de la Ierusalim, din cauza numărului uriaș de civili uciși în ofensiva israeliană asupra Hamas.
Există totuși semne că Trump a început să exercite presiuni asupra lui Netanyahu, după luni întregi în care a închis ochii la operațiunile din Gaza.
„Netanyahu este un războinic, dar poporul israelian vrea să revină la pace, la o normalizare reală.”, a spus liderul american. Criticând țările europene pentru recunoașterea unilaterală a statului palestinian, Trump a dat impresia că le înțelege rațiunea. „Cred că fac asta pentru că sunt foarte obosiți de ce se întâmplă de atâtea decenii.”, a precizat el.
Într-un gest rar de presiune diplomatică, Trump a facilitat o convorbire telefonică între Netanyahu și premierul Qatarului, șeicul Mohammed bin Abdulrahman bin Jassim Al-Thani.
În timpul convorbirii, Netanyahu și-a exprimat „regretul” pentru uciderea unui soldat qatarez într-un raid asupra negociatorilor Hamas la Doha și pentru încălcarea suveranității statului din Golf.
În acest fel, administrația de la Washington a dat un semnal neobișnuit că Trump ar putea fi dispus să-și folosească influența asupra liderului israelian și în viitor.
Cum poate fenta premierul israelian Casa Albă
Netanyahu, care asemeni altor lideri ai lumii a înțeles foarte bine cât de eficient este să-l flateze pe Trump, i-a oferit șefului Casei Albe momentul său de glorie.
„Susțin planul dumneavoastră de a încheia războiul din Gaza, care îndeplinește obiectivele noastre militare: aduce acasă toți ostaticii, dezmembrează capabilitățile Hamas, pune capăt dominației politice și garantează că Gaza nu va mai reprezenta niciodată o amenințare pentru Israel!”, a declarat șeful executivului de la Ierusalim.
Modul în care Netanyahu a procedat în trecut, abilitatea lui de a jongla cu solicitările venite din partea SUA fără a abdica de la propriile obiective politice, precum și lunga listă de confruntări cu președinții americani sugerează însă că angajamentul său este unul relativ.
Evaluarea adevăratelor intenții ale lui Netanyahu începe de îndată ce acesta se întoarce în Israel. Deocamdată, nu este deloc clar dacă el este dispus să-i înfrunte pe membrii de extremă dreaptă din coaliţia sa, care îi cer să zdrobească Hamas, să alunge palestinienii din Gaza şi să anexeze Cisiordania, solicitări care vin în contradicție directă cu planul lui Trump.
O serie de oficiali ai administrației americane se întreabă acum dacă ar avea Netanyahu curajul să riște prăbușirea guvernului şi să provoace alegeri – cerând un mandat bazat pe viziunea propusă de Trump -, în cazul în care radicalii din cabinetul său nu vor renunța la cererile lor.
Există însă şi un alt scenariu, poate chiar mai plauzibil. Premierul ar fi putut susţine cu emfază propunerea lui Trump la Casa Albă, având convingerea că Hamas nu o va accepta niciodată. În această variantă, intensificarea ofensivei din Gaza nu ar mai întâmpina nicio obiecție din partea Casei Albe.
Chiar dacă gruparea radicală palestiniană ar spune „da“, Netanyahu ar putea submina acordul pentru a împiedica instaurarea unui armistiţiu.
Numeroși observatori din SUA cred că premierul, confruntat cu probleme juridice personale şi cu riscul unor noi anchete legate de data de 7 octombrie, tratează prelungirea războiului ca pe o chestiune de supravieţuire politică.
Iar la conferinţa comună de luni, intervenţia lui Netanyahu alături de Trump a sunat, în anumite momente, mai mult ca un ultimatum despre ce se va întâmpla dacă ostaticii nu sunt eliberaţi imediat decât ca o ofertă sinceră de pace.
La rândul lui, Trump a spus că se aşteaptă la un răspuns favorabil din partea Hamas, însă a adăugat: „Dacă nu, după cum ştii, Bibi, vei avea sprijinul nostru deplin pentru a face ceea ce va trebui să faci!“.
Hamas, în fața unei alegeri dificile
Chiar dacă statul evreu se confruntă cu o izolare internațională tot mai accentuată, nici Hamas nu stă mai bine. Trump a insistat în mod public pe sprijinul primit de la lideri arabi și musulmani, subliniind: „Doar Hamas a rămas pe dinafară. Toți ceilalți au acceptat planul.”
Cu toate acestea, optimismul liderului american ar putea fi hazardat. Un membru al biroului politic Hamas susținea luni că organizația sa nu dă semne că ar fi dispusă să-i elibereze pe toți cei 48 de ostatici rămași sau să accepte condiții esențiale ale Israelului, precum dezarmarea.
El a interpretat chiar și încercarea de asasinare a sa și a altor negociatori Hamas în Qatar drept dovada că Netanyahu nu urmărește cu adevărat pacea. În plus, el a mai precizat că nu are încredere nici în Trump, nici în echipa americană.
Eliberarea ostaticilor în 72 de ore ar forța Hamas să renunțe la cea mai importantă pârghie de negociere. „Din păcate, acest plan este plin de capcane, capcane uriașe, care pot submina chiar și implementarea lui.”, a avertizat și Mustafa Barghouti, cofondator al Inițiativei Naționale Palestiniene.
„Cea mai mare capcană este ce va face Israelul după ce își recuperează ostaticii. Va relua Netanyahu războiul? Care sunt garanțiile că nu o va face?”, a mai spus el.
Un alt punct vulnerabil al planului este absența contribuției palestiniene la elaborarea acestuia.
Ideea că Trump ar urma să exercite, în practică, un fel de conducere asupra Gazei printr-un organism internațional denumit „Consiliul Păcii” ridică mari semne de întrebare. Consiliul ar fi completat de un comitet de tehnocrați palestinieni, prezentat drept apolitic.
Mai mult, printre propuneri figurează și includerea fostului premier britanic, Tony Blair, în acest consiliu. Deși Blair este implicat în dosarul Orientului Mijlociu încă din 1997, numele său este asociat în regiune în special cu sprijinul acordat intervenției americane în Irak, considerată un dezastru.
„Am fost deja sub colonizare britanică și am luptat mai bine de 100 de ani pentru a ne elibera, iar apoi am avut ocupația israeliană.”, a amintit Barghouti, respingând ideea unei implicări britanice în administrarea Fâșiei Gaza.
În aceste condiții, promisiunea unei păci rapide pare, în cel mai bun caz, una extrem de fragilă.
În cel mai rău scenariu, planul riscă să devină o nouă filă aruncată în sertar, dintr-o lungă istorie de inițiative diplomatice eșuate în Orientul Mijlociu, dar și o armă politică de supraviețuire, atât pentru Trump, cât și pentru Netanyahu.
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
