Un episod memorabil desprins dintr-o șuetă cu academicianul Răzvan Theodorescu, întotdeauna un partener strălucit de dialog: „Am făcut liceul după sistemul sovietic, de zece clase și note de la 1 la 5. Am să vă spun, domnule Saiu, că nu m-a jenat acest lucru. Generația noastră, cu doar zece clase, s-a descurcat. Am făcut această paranteză ca să vă explic de ce nu trebuie să aruncăm întotdeauna cu noroi în perioada totalitară. Momentul comunist a fost precedat de momentul dictaturii legionare, de momentul dictaturii antonesciene, de momentul autorității monarhice a lui Carol al II-lea, rege pe care eu îl admir. De altminteri, i-am adus în țară rămășițele de la Lisabona, în 2003”.
Scrisori pentru muncitori analfabeți
Dar ce amintiri păstra Răzvan Theodorescu din perioada în care a fost exclus din facultate – era anul IV la Istorie -, pentru semnarea unei scrisori-protest în care petenții cereau să nu fie dărâmată o biserică în București? Iată: „Am legat fiare la Sala Palatului, eram încadrat într-o echipă de fierari-betoniști, sau cam așa ceva. La început mi-a fost nu greu, ci extraordinar de dificil să mă integrez. Cum se uitau tovarășii la mine, cum mă judecau… Apoi, i-am cucerit”. Cum? „În pauze scriam scrisori pentru muncitorii care erau analfabeți. Să știți, domnule Saiu, că a fost foarte bine. Aveam 20 de ani și, cumva, m-am reeducat. În vremea aceea, dosarul meu a ajuns la un important activist de partid, care conducea Tineretul Studențesc. Se numea Ion Iliescu. Eh, Ion Iliescu – am aflat după ani buni, pentru că atunci nu l-am cunoscut – a făcut ca pedeapsa mea să fie numai aceasta. Putea să fie și altceva…”.
Partea plină a paharului
„Pușcărie?”, am întrebat atunci. Răzvan Theodorescu a fost, țin minte, prompt: „Noi, cei din generația mea, îi datorăm lui Iliescu foarte mult. Dau cazul lui Gelu Voican-Voiculescu, cazul lui Nicolae Manolescu… Au fost dosare care au ajuns la Ion Iliescu și așa am ajuns mulți să beneficiem de trimisul la munca de jos. Bun, a fost foarte greu, dar eu spun întotdeauna că răul e bun la ceva. Dacă nu mă dădeau afară în ’59, aș fi terminat în ’60, aș fi fost repartizat cine știe unde, în ce colț de țară. Așa, am terminat în ’63, când a început destinderea, iar eu am putut astfel să intru în cercetare. Nu puteam să intru în învățământul superior cu dosarul meu, dar am fost acceptat în cercetare. Am făcut 25 de ani cercetare, până-n ’90, apoi am putut să intru în învățământul superior, să fac cursuri după cercetările mele, nu după compilații. Înțelegeți?”. Înțelegeam, fără îndoială, că Răzvan Theodorescu voia să vadă doar partea plină a paharului…
„Am legat fiare la Sala Palatului. În pauze scriam scrisori pentru muncitorii care erau analfabeți”, Răzvan Theodorescu, istoric de artă, fost academician și om politic după 1990
„În vremea aceea, dosarul meu a ajuns la un important activist de partid, care conducea Tineretul Studențesc. Se numea Ion Iliescu. Eh, Ion Iliescu – am aflat după ani buni, pentru că atunci nu l-am cunoscut – a făcut ca pedeapsa mea să fie numai aceasta. Putea să fie și altceva”, Răzvan Theodorescu
Citește pe Antena3.ro
VIDEO În Grecia, două turiste au trăit momente de groază când și-au dat seama că erau urmărite de un mistreț, în mare
