Patru cupluri se vor lupta în fiecare ediție pentru un premiu de 25.000 de lei. Probele, care de care mai amuzante, vor fi un adevărat test pentru cupluri, pentru că modul în care se cunosc și se înțeleg partenerii de viață îi poate transforma pe aceștia în câștigători.
Prezentator, arbitru al umorului de situație, atent la tot ce mișcă în platoul emisiunii, Octavian Strunilă a făcut un exercițiu de imaginație: cum ar fi să concureze alături de soția sa, Oana, la „Hai că poți”.
„Când avem un proiect de realizat împreună, ne mai tachinăm. Dar dacă facem lucrurile separat, suntem pe aceeași lungime de undă! La «Hai că poți» cred că am fi foarte buni la probele fizice. De fapt, soția mea ne-ar scoate din orice încurcătură”, a spus Octavian Strunilă în exclusivitate pentru Libertatea.
VEZI GALERIA FOTOPOZA 1 / 20
Cuplurile concurente vor avea parte de probe pline de energie, suspans și situații imprevizibile, iar publicul de acasă va fi cucerit de momentele savuroase și de autenticitatea interacțiunilor.
Recomandări
Otrava de la graniță: minele de aur și cupru ale chinezilor de la Zijin se extind peste satele vlaho-românilor spre Dunăre
„Vin cupluri din toată țara, unii se cunosc de puțin timp, dar alții au ani de căsnicie, copii, o întreagă istorie… și în emisiune se redescoperă, iar asta mă emoționează. Se râde mult la «Hai că poți», dar se mai și plânge de bucurie și de emoție”, a mai povestit Octavian Strunilă pentru Libertatea, despre reacțiile cuplurilor în emisiune.
Mai sunt doar câteva zile până când hohotele de râs vor lua în stăpânire platoul de la „Hai că poți”, iar telespectatorii vor putea urmări un game show spectaculos și emoționant. Emisiunea debutează la Kanal D duminică, 28 septembrie 2025, de la ora 21.00!
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO