Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a vorbit, la Interviurile Adevarul, despre situația explozivă din justiție cauzată de pachetul de măsuri fiscale care vizează magistrații.
Jurnalist: În ce punct suntem acum cu privire la pachetele fiscale?
Radu Marinescu: Din câte cunosc, până în momentul de față, într-adevăr, nu s-a depus o moțiune în ceea ce privește acest proiect de lege (n.r privind pensiile magistraților), pachețel – să-l numim astfel. Poate că asta reflectă, dacă situația rămâne ca atare, existența unui consens politic, să zicem, în ceea ce privește o reformă. Śi poate reflectă și așteptările din societate cu privire la anumite modificări pe această coordonată. Acum, în privința acestei reforme, trebuie spus că ea concretizează un obiectiv stabilit prin programul de guvernare al actualei coaliții, și anume acela care ține și de componenta de justiție socială, dar ține și de așteptările de atragere a unor fonduri europene, prin mecanismul PNRR. În esență, creșterea vârstei de pensionare la vârsta standard, chestiune care trebuie făcută într-o ecuație care, bineînțeles, sa reziste și unui examen de constituționalitate. Pentru că, chiar dacă nu se va depune o moțiune de cenzură sau chiar dacă s-ar fi depus sa zicem și aceasta era respinsă, există în continuare posibilitatea ca acest proiect să ajungă la Curtea Constituțională, unde să-i fie examinată constituționalitatea. Și atunci, la capătul acestui periplu legislativ și eventual de jurisdicție constituțională, vom ști care este, să zic așa, destinul proiectului și șansa de finalizare a acestui obiectiv stabilit prin programul de guvernare.
Jurnalist: Cei de la CSM au spus că nu sunt de acord, au părut inflexibili în legătură cu propunerile dumneavoastră, au respins, practic, orice variantă și criticii acestui pachet care vizează justiția susțin că a mai existat o încercare de modificare a vârstei de pensionare cu același buffer, dar de 13 ani, care a picat. Acum dumneavoastră ați merge cu un buffer de 10 ani, acea perioadă de încercare, cum ar veni, de adaptare, președintele a cerut de 15 ani, dumneavoastră ați trecut în lege 10 ani.
Radu Marinescu: Bun. Acum sunt mai multe chestiuni de discutat aici. Pentru rigoarea discuției, proiectul acesta este inițiat de Ministerul Muncii și reflectă un desiderat de realizarea unui jalon din PNRR, acela care privește nu doar pensiile de serviciu ale magistraților, privește pensiile de serviciu într-un sens mai larg. Asta referitor la ceea ce ați spus dumneavoastră. Ministerul Justiției a făcut însă un exercițiu în limitele competențelor sale, legale și necesar pentru configurarea acestui proiect, adică a subliniat care sunt condiționalitățile de constituționalitate. Și acestea sunt trei. Să existe un raport cât mai apropiat între indemnizație și respectiv pensia de serviciu, această chestiune reflectând o optică de jurisprudență atât europeană cât și națională, constituțională, care, în esență, este subsumată ideii că trebuie asigurată o stabilitate acestei profesii, astfel încât ea să fie cât mai puțin susceptibilă la tentații în timpul activității, conștientă că urmează o pensie care e una suficientă, să zicem. Pe urma e acesta e tapizare, atingerea vârstei de pensionare, dar nu dintr-o dată, pentru că asta ar crea o ipoteză de impredictibilitate, adică, mai simplu spus, dacă intru într-o profesie, până la oricare profesie, la un anumit moment dat, ar trebui să știu cam care sunt perspectivele mele, inclusiv când anume m-aș pensiona. Dacă știu că mă pensionez peste un an, dar dintr-o dată mă pensionez, de fapt, peste încă 10 ani, atunci se creează o ruptură în acest mecanism de predictibilitate și de omogenitate și de coerență al normei. Și aici, probabil, ați făcut referire la ceea ce a spus și domnul președinte, că dacă mă apropii de pensie, știu că stau un an, mai stau unul cu un an, dar nu mai stau… Dânsul a făcut un calcul acolo. Aceasta e a doua coordonată, deci ceea de etapizare. Pe urmă vine cea privitoare la situația celor care sunt deja pensionabili. Ei rămân sub legea în vigoare sau intră deja sub imperiul noii legi. Aici, de asemenea, principiul este că cel care are o situație juridică născută sub o lege, rămâne sub legea care i-a reglementat situația. În interiorul acestor trei componente amintite de mine, au existat, bineînțeles, discuții. Au existat de la opoziție care a spus – și a avut și ea argumentele ei – legea a fost schimbată recent, că este legea din 2023, care stabilea la 60 de ani vârsta și o etapizare de câte 4 luni creștere, care ducea foarte mult în timp această etapizare, dar e adevărat o intervenție recentă pe statutul magistraților și au existat și obiecțiunile de ce se tot schimbă acest lucru așa din 2 în 2 ani sau foarte des. Aici un singur lucru doresc să spun, este foarte bine să avem niște norme stabile, adică în momentul în care am reglementat un statut al unei profesii să avem o stabilitate în timp și să nu mai intervenim foarte frecvent, pentru că într-adevăr se pot crea astfel de distorsiuni care să afecteze până la urmă întreaga societate. Pe urmă, discuțiile au fost, repet, de etapizare mai lungă sau mai scurtă, discuțiile au fost pe aceste procent de 70% sau mai mult din salariu net pentru a asigura proporționalitatea. Au fost puncte de vedere diferite. S-au realizat și consultări cu reprezentanții magistraților, dânșii au optat pentru niște forme de protest. Într-o societate democratică, dreptul la protest nu poate fi refuzat nimănui, dar, așa cum ați spus și noi la începutul discuției noastre, greva nu este permisă în acest domeniu și atunci bineînțeles că orice formă de protest trebuie să evite să fie o sistare totală a activității de natura unei greve, pentru că acest lucru, repet, nu este permis de lege. Cam asta este situația în momentul de față. Vom vedea, dacă se ajunge la Curtea Constituțională, care va fi evaluarea finală pe acest proiect.
Jurnalist: Este posibil, vă așteptați dumneavoastră, un cunoscător de foarte multă vreme al domeniului, vă așteptați ca pe lângă faptul că ar putea să conteste cei de la CSM la Curtea Constituțională pachetul propus de dumneavoastră, să fie și un val de pensionari, oameni speriați că nu vor prinde acea perioadă și că trebuie să profite de anii pe care îi mai au la dispoziție, cer acum repede pensionarea sau alte modalități de protest pentru că inclusiv acea decizie care a surprins pe foarte multă lume cu ridicarea sequestrului pentru Nordis în dosarul Nordis a fost considerată de către unii ca o modalitate de protest din partea judecătorilor. Dumneavoastră ați văzut așa?
Radu Marinescu: Bun, haideți să le luăm puțin pe rând. În primul rând, înainte de a vă răspund de la ce m-ați întrebat, vreau să spun un lucru. Ministerul de Justiție, până la capăt, va miza pe un principiu care spune că puterile statului, cea executivă, cea legislativă, cea judecătorească, pentru însăși stabilitatea democrației și pentru funcționalitatea statului de drept, trebuie să se comporte cu responsabilitate, cu seriozitate, să dialogheze și să coopereze loial. Este în limitele de competență ale puterii legislative și Guvernul, prin această mecanism de asumare, să facă politici publice, să prezinte proiecte de lege, să facă legi. Este în competența puterii judecătoriști să realizeze cu un standard înalt de calitate actul de justiție. Acum, repet încă o dată, nemulțumiri pot să existe, dar nu trebuie să se ajungă la astfel de forme care, practic, să invalideze însăși menirea și rolul constituțional al unei dintre puterile din stat. Pentru a dialoga, noi am invitat chiar mâine la sediul Ministerului Justiției pe reprezentanții diverselor componente care participă la viața sistemului judiciar, reprezentanții ai instanțelor, ai CSM, reprezentanții ai participanților esențial la actul de justiție, cum sunt avocații sau notarii, reprezentanții ai INM, împreună la o masă de dialog să căutăm să găsim soluții pentru problemele din sistemul judiciar, pentru modernizare, pentru eficientizare, pentru infrastructură, pentru digitalizare, pentru durata proceselor, pentru calitatea legislației, pentru că, dincolo de această discuție care acaparat acum spațiul public, despre pensii și vârstă de pensionare, discuții foarte importante, nu negăm acest lucru, există și multe alte chestiuni în care viața justiției trebuie să meargă înainte și trebuie să găsim împreună soluții. Acum, în ceea ce privește întrebarea dumnevoastră referitoare la pensionările generate de o temere, e legitim să te temi că statutul ți-e afectat atunci când apar niște modificări destul de frecvente, dar această chestiune a fost reglată. Prin proiectul de lege supus asumării, este negru pe alb scris că pentru cei care au drepturile de pensionare stabilite conform legei actuale, adică sunt pensionabili, se aplică legea actuală. Cu alte cuvinte, dacă ei rămân în sistem – și ne dorim să rămână în sistem – pentru că marea problemă este că pleacă la o vârstă a plenitudinii a maturității, a experienței de pline, pleacă oameni foarte valoroși pe care nu avem cum să-i înlocuim. Nu trebuie să existe și nu ar avea de ce să existe vreo temere pentru acești oameni că statutul lor le-ar fi afectat. Legea care li se aplică este legea actuală. Dacă rămân în continuare pentru că doresc să-și facă profesia, le place să-și facă profesia, doresc să ofere ceva pentru statutul care, la rândul ei, societatea l-a oferit pentru dumnealor, atunci ei pot să rămân. În ceea ce privește cazul Nordis amintit de dumneavoastră, n-am comentat niciodată o procedură judiciare în curs. Nu mi se pare potrivit ca un ministru a justiției să spună că un judecător sau un procuror când a luat o măsură, indiferent care ar fi aceea, a luat-o bine sau n-a luat-o bine și să dau cumva eu sfaturi. Departe de mine o astfel de intenție. Sper din tot sufletul să nu există astfel de măsuri de protest în care să se ia măsuri judiciare doar pentru că cineva e supărat pe politici publice sau pe o anumită lege. Nu cred că se întâmplă așa ceva. În continuare, eu am încredere în logica aceasta de la începutul discuției de seriozitate și de profesionalism în cadrul fiecăruia dintre puterile din stat, că ne comportăm cu toții profesional și asumat în interesul cetățenilor. Și aș mai adăuga o chestiune. Am fost întrebat de diverse situații, iată, din sfera judiciară, pe care nu le-am comentat în detaliile lor, dar pot să spun următorul lucru: fiecare suntem responsabili pentru modul în care ne facem datoria. Avem așteptări mari, legitime. Încă o dată voi spune că magistratura în statul român reprezintă o categorie profesională foarte importantă, pentru că justiția este un truism. În toate societățile care nu sunt niște dictaturi, știm că justiția face diferența, până la urmă, între o democrație și un stat de drept autentic și unul care nu e, de fapt, ceea ce se pretinde a fi. Deci magistrații sunt importanți. Au dreptul la un statut important, au dreptul la o indemnizație, au dreptul la o pensie, au aceste drepturi, dar mai au o componentă: responsabilitatea. Responsabilitatea, calitatea activității profesionale, responsabilitatea în a-și face datoria pentru cetățeani, pentru stat, cum trebuie să o facem fiecare dintre cei care avem o însărcinare publică.
Jurnalist: Vi se pare ca nu a existat aceasta responsabilitate? Ați simțit ostilitate?
Radu Marinescu: Nu-aș putea să spun că ostilitate. În contextul acesta particular al unei revizuire a statutului magistraților, cred că este legitim până la urmă să existe nemulțumire. Cred că putem admite că orice categorie profesională al cărui statut ar fi puțin împuținat, să zicem așa, se mai reduc pensiile sau crește vârsta de pensionare, orice categorie, repet, ar putea să fie nemulțumită. Eu accentuez însă că trebuie să fim responsabili chiar și în acest context. Ne exprimăm nemulțumirile, dar ne facem datoria în limitele în care legea ne impune să o facem. Eu vreau să spun că există foarte mulți judecători și procurori cu activitate irreproșabilă, de calitate, care își fac datoria. În orice sistem există și probleme, există și dificultăți. Există instituții care pot interveni aici, există Consiliul Superior al Magistraturii, există Inspecția Judiciară, există instrumente care sunt menite a repara, în colaborare cu Ministerul Justiției și cu ceilalți actori relevanți în Justiție, a repara acele probleme care sunt inerente. Dar nu am intenționat să fac acum un reproș de lipsă de responsabilitate sistemului, doar să accentuez faptul că în vremuri dificile, în vremuri grele, vremuri în care poate ne simțim puțin nemulțumiți, dincolo de nemulțumirea personală, repet poate și legitimă, trebuie să ne menținem responsabilitatea publică față de cetățeani, pentru că oricare dintre noi suntem irelevanți dacă cetățeanul nu ne apreciază munca până la urmă. Există o formulă pe care eu am citat-o de mai multe ori, cred că aparține unui Chief Justice din UK și care e destul de cunoscută în sfera judiciară, spune în felul următor: “justiția nu doar trebuie să se facă, trebuie să se vadă că se face”. Și e o mare adevăr în aceste cuvinte. Dacă cetățeanul nu percepe că justiția se face în interesul său cu adevărat, atunci, din păcate, nu am făcut nimic
Percepția negativă a cetățeanului asupra justiției din România
Jurnalist: Credeți că are o astfel de percepție cetățeanul în România?
Radu Marinescu: Din păcate, percepția asupra sistemului de justiție, asupra activității din justiție, nu este cea mai favorabilă. Și spun acest lucru nu ca o opinie personală, că în poziția de ministru al justiției, deși am mai fost întrebat de colegii dumneavoastre de multe ori în emisiuni, intervenții publice, cum simt sau ce părere am eu despre o anumită situație, m-a ferit să vin cu elemente pur personale. Eu reprezint o entitate publică până la urmă și atunci o să fac referire la raportul de țară Rule of Las 2025, în care percepția cetățeanului este prezentată a fi una chiar dacă același raport prezintă, oarecum paradoxal, față de această opinie a cetățeanului rezultate bune ale activității instituțiilor judiciare. Cine citește raportul vede aceste lucruri și atunci se întâmplă ceva. Totuși cetățeanul nu percepe, e o chestiune de comunicare, este o chestiune pe anumite segmente, lucrurile astea trebuie văzute și trebuie corectate. Pentru ca dacă cetățeanul nu are încredere în justiție, o astfel de situație, în perspectivă, nu poate crea decât dezavantaje.
Jurnalist: Credeți că această percepție are legătură cu faptul că e o diferență, într-adevăr, foarte mare între o pensie obișnuită și o pensie de magistrat? Dar, dincolo de asta, au fost și decizii în instanță care au surprins sau poate diferențe foarte mari la fond, achitare, apoi condamnare sau invers. Poate și din cauza asta. Credeți că și din cauza asta? Sau poate sunt și alte motive?
Radu Marinescu: Uitați, este o chestiune care cred eu că ține foarte mult și de comunicare. Și de la începutul mandatului meu, discutând cu media, media este un instrument esențial într-un stat democratic, menit și să scoată la iveala foarte multe lucruri care trebuie să fie cunoscute decât de public, dar este și un instrument de reglaj al societății, pentru că e oglindă pe care o punem în fața instituțiilor, în fața cetățenilor. Foarte mulți colegi din media m-au întrebat de ce nu există o comunicare mai bună din partea organelor judiciare pe aspecte care prezintă un interes pentru media și aici le-am dat dreptate și atât cât a depins de mine de Ministerul Justiției, am recomandat și parchetelor și reprezentanților instanțelor de judecată să asigure o comunicare cu publicul mai bună, sigur, în limitele legii, pentru că anumite informații într-o anchetă în curs nu pot fi devoalate fără să compromiți ancheta. Dar o comunicare mai bună se poate face. De ce? Pentru a se vedea că totuși se lucrează. Și vedeți, opinia publică întreabă mereu de ce stagnează cauza cutare, ce se întâmplă, de ce nu avem un rezultat. Asta eu cred că în mare măsură vine și dintr-un deficit de comunicare publică. Pentru că, de multe ori, în dosare se lucrează, dar procedurile presupun administrare de probă, anumite chestiuni. Dacă exista o informare, publicul ar avea și reprezentarea faptului că acolo, în spatele ușilor închise ale unor proceduri judiciare, că ele sunt închise pentru că poate au un regim de confidențialitate, totul se lucrează. Deci e o componentă de percepție pe care sistemul judiciar ar putea să o îmbunătățească neînchizându-se așa în sine, chiar dacă el efectiv lucrează. După cum am spus, nu doar trebuie să lucrezi, să faci justiție, trebuie să se și vadă că faci efectiv acest lucru. Pe urmă sunt chestiuni care sunt legitime, legate de întârzie din procedurile judiciare, care unele țin de organele judiciare, altele țin și de o componentă legală. Trebuie să le corectăm și pe una și pe alta, să îmbunătățim legea, să îmbunătățim și procedurile judiciare, să determinăm organele judiciare să lucreze mai eficient, pentru că cetățeanul vede că procesul durează la nesfârșit și asta îl nemulțumește. Sigur că aici e important să echilibrăm schemele de personal, să venim cu soluții de digitalizare, poate de inteligență artificială, să discutăm, suntem într-o epocă a unei revoluții de tip industrial, să zicem așa, numai că este în zona acum a internetului și a soluțiilor digitale și de inteligență artificială putem veni cu astfel de formule care să ajute prelucrarea datelor foarte rapid să urgenteze, să simplifice procesele respective. Apoi, cetățeanul este nemulțumit de existența unor diferențe, cum ați amintit de și aici, uniformitatea soluțiilor asigură o încredere a cetățeanului într-o soluție predictibilă pentru el. Astea sunt lucruri care trebuie făcute pentru că, din păcate, absența lor crează neîncrederea și nemulțumirea cetățeanului. Dacă cetățeanul e nemulțumit de modul cum decurge actul de justiție, pe urma apar și aceste discuții. Bine, bine, dar de ce așa indemnizații, de ce așa pensii, când eu sunt nemulțumit că lucrurile nu merg bine. Cred că dacă cetățeanul ar fi foarte mulțumit de actul de justiție, mult mai puține nemulțumiri ar fi legate și de faptul că există niște indemnizații mai mari sau niște pensii mai mari. Pentru că, într-o justiție ideală, să zicem așa, faptul că cel care face actul de justiție și muncește foarte mult, asta e o realitate, că se muncește, are o responsabilitate foarte mare, pentru că, în principiu, răspunde de soarta unui om, răspunde de destinul său, eu știu, familial, economic, iei niște decizii care pot marca un individ sau o colectivitate pe viață. Responsabilitate există. Deci există o logică și in a fi plătit mai bine și in a avea pe urmă, după o activitate care se va duce la 65 de ani, să ieși și cu o pensie care să fie îngăsturătoare. Poate că nu problema cuantumului indemnizației sau pensiei apasă cel mai mult cetățeanul, deși în momentul de față este cea mai preganantă, ci ea este mai degrabă originată în problemele care apar în modul cum justiția este văzută de cetățean. Deci, ideea mea, ca ministru al justiției, este – sigur că acum, acest proiect merge pe masa Curții Constituționale, dacă va merge, să zicem, el a plecat pe drumul său spre o finalitate – dar, dincolo de acest proiect, sunt aceste probleme în care trebuie să le răspundem pentru a recâștiga încrederea cetățenului și aici trebuie să lucrăm. Și nu putem lucra numai noi, Ministerul Justiției sau componentea guvernamentală și legislativă. Vreau să avem un partener în puterea judecătorească, care și e responsabila alături de noi pentru a menține statul de drept în vremuri foarte dificile, nu cred că trebuie să mai dezvoltăm această chestiune, vedem cu toții, și a menține și sănătatea democrației noastre.
Jurnalist: E o altă întrebare, de fapt o chestiune pe care o auzim destul de des în rândul populației și care are legătură tot cu acea nemulțumire în actul de justiție. De ce nu există în România pedepsa cu moartea? Citez, da? Sunt foarte mulți români care invocă acest aspect.
Radu Marinescu: Ea nu mai există în Europa.
Jurnalist: Nu mai există în Europa și, de asemenea, de ce sunt eliberați condiționat criminali periculoși, de ce nu există și la noi acel sistem care există în Statele Unite, îl vedem în filme în care nu ai voie să faci apel, rămâi 25 de ani dacă ai primit în închisoare, 25 de ani faci. Și nu întâmplător vă întreb asta, pentru că e căutat, cred că, de aproape 3 luni Emil Gânj, care a ajuns în închisoare pentru o crimă, a fost eliberat condiționat, și acum este căutat de polițiști, nu se știe dacă nu cumva a trecut granița.
Radu Marinescu: In aceasta filosofie de politic penala exista diferențe de abordare intre sistemul american si cel din Europa. Nu mai exista pedeapsa cu moartea in Europa, aceasta componenta tine de elemente de umanism, dar si responsabilitate. Au existat ipoteze de erori judiciare, de exemplu cazul Tundrea. Daca era pedeapsa cu moartea ar fi fost ucis pentru o vina pe care nu a avut-o. Pedepse exista, ele sunt mari, mai ales pentru omor, problema e de aplicare prompta a legii. Daca vrem sa combatem un fenomen, aici trebuie sa avem educație, ca potențialele victime sa fie conștiente de drepturile lor, sa strige după ajutor. Trebuie ca organismele administrative sa reacționeze imediat si foarte ferm ca sa stopeze. Este bine ca o politica penala ferma sa descurajeze, dar intervenția e una multidisciplinară si implica toate resursele statului roman. Vorbeați de eliberarea condiționată. Da, este adevărat. Revin la ceea ce spuneam, responsabilitate. În sistemul juridic din România s-a introdus un filtru multiplu, adică pe lângă comisia din penitenciar, unde este și un judecător acolo, care este delegat pentru activitatea respectivă, după această propunere se duce la un judecător. Judecătorul și acela face o analiză și vede dacă persoana este sau nu este aptă de reintegrare socială. În acest filtru, ar trebui se cam decanteze cei care merită să revină în societate față de cei care nu merită. Se întâmplă însă și situații în care acest filtru să nu funcționeze adecvat sau poate că sunt și persoane care pur și simplu nu au dat niciun semn că vor avea un comportament ulterior total deviant. Nu știu situația completă a acestor persoane, nu le-am evaluat. Problema trebuie văzută concretă privitor la ce s-a întâmplat acolo, n-aș putea să fac o evaluare, vă dați seama a modului cum judecătorul care a încuvințat o liberare condiționată a privit lucrurile la acel moment. Dar aș vrea să mai spun o chestiune. Filosofia aceasta a pedepsei e duală, adică pedepsa are o funcție sancționatorie, dar are și o funcție recuperatorie. Cumva, într-o societate care totuși se bazează pe valorile umanismului, trebuie să fie o societate liberă, o societate democratică. Ideea este că trebuie să sancționezi un individ, dar să asiguri un cadru și pentru recuperarea sa socială viitoare. Asta e iarăși unul dintre argumentele pentru care pedeapsa cu moartea nu a mai fost îmbrățișată, ideea de redemție, de recuperare a individului. Sunt situații în care oameni care au săvârșit infracțiuni s-au căit sincer de ele ș-au schimbat viața, au revenit în societate și nu au mai recidivat. Din păcate, sunt și cazurile în care aceste persoane nu s-au recuperat cu adevărat și au redevenit probleme pentru societate. Lupta noastră este, inclusiv în sistemul penitenciar, ca prin educație, ca prin responsabilizare, cetățeanul care a greșit și a fost pedepsit să își îspășească evident pedepsa, dar în momentul în care este eliberat, fie la termen, fie condiționat, să fie un om schimbat și să redevină util societății.
Jurnalist: condamnare pe viață care să fie aplicată exact așa – se poate pune problema unei astfel de pedepse în România?
Radu Marinescu: Pedeapsa pe viață, cum ați spus dumneavoastră, există în momentul de față în România. Astfel de pedepse pot să fie aplicate. Ministerul Justiției examinează foarte responsabil situația pe care și media a relevat-o, pe care și reprezentanții ai societății civile au scos în evidență și reprezentanții ai Parlamentului cu privire la acest fenomen îngrijorător de violență domestică în creștere și violență împotriva femeilor și avem în vedere, am identificat chiar o formulă de reglementare, o vom pune în dezbatere pentru o incriminare a feminicidului. Avem în vedere, în primul rând, o definire a infracțiunii de femicid. În Italia este într-o procedură parlamentară, de exemplu, avem în vedere o acțiune de suprimare a vieții unei femei, din considerente de discriminarea a sa pentru că este femeie, din considerente de ură, de diferența aceasta dintre sexul masculin și feminin. Introducem câteva criterii care să dea contur unei astfel de crime, de infracțiuni împotriva femeilor, pentru că am constatat că acest fenomen este, din păcate, în creștere. Încercăm să-l combatem și cu instrumente penale, dar accentuez, este foarte important ca victimele să ia atitudine, să nu permitem astfel de manifestări și, cu promptitudine, organele judiciare să intervină cât mai rapid.
Jurnalist: Deci e posibil ca ce se întâmplă până să se ajungă în instanță să fie o problemă, pentru că vedem, sunt femei ucise cu ordini de protecție sau femei care se duc și cer ordini de protecție și nu-l primesc. Sau eliberări condiționate din vari motive, cum spuneați și dumneavoastră, poate nu au fost luate în calcul toate aspectele. Deci, practic, ce se întâmplă până se ia decizia în instanță ar putea fi o problemă spuneți?
Radu Marinescu: Vedeți, în situația aceasta ar trebui spus un lucru și în momentul de față avem în articolul 199, dacă nu greșesc, din Codul Penal, incriminată, o formă agravantă a diverselor infracțiuni, inclusiv de omor, dacă acestea se petrec între persoane care realizează acest univers domestic. Deci, o incriminare există. Repet, putem merge mai departe, putem să o facem și mai precisă. Dar incidența legii penale intervine din păcate în momentul în care, dacă vorbim de infracțiunea de omor, pierderea era ireparabilă, s-a produs. Mă rog, a fost într-o formă tentată, dar oricum s-a produs o agresiune împotriva persoanei. Da, eu cred cu tărie că trebuie să luăm măsuri mai ferme în amonte, să zic așa, adică acolo unde nu se ajunge până la urmă la forma cea mai grave. Există grupuri de lucru, există o comunicare permanentă între autorități. Pe această chestiune suntem conștienți de necesitatea de a reprima cât mai devreme astfel de forme de agresiune, de agresiune. Ele se petrec, din păcate, într-un univers care e un pic mai închis, cel domestic, cel al casei și acolo, de foarte multe ori, victimele sunt fie supuse unei presiuni psihice, unor rezerve emoționale, tolerează, nu reacționează și este foarte grav pentru că, în felul acesta, agresorul este încurajat și, până la urmă, ajunge la forme de manifestare care sunt dintre cele mai grave și atunci este foarte important ca și fiecare cetățean în parte să fie foarte bine informat, să fie conștientizat de ceea ce se poate întâmpla și aici campaniile de informare, campaniile de conștientizare sunt foarte importante. Cred că iarăși este un truism acela că numai o societate foarte bine educată este o societate care și reacționează corespunzător. Trebuie să-ți cunoști bine drepturile ca să știi ce instrumente ai și cum poți să le aperi. Apoi, foarte important e ca aceste persoane să fie scoase din mediul care este ostil și să aibă unde să se adăpostească, să fie ocrutite de stat. Apoi, organele represive ale statului să intervină imediat, acele ordine de protecție să funcționeze, să fie monitorizate.
Jurnalist: E o problemă acolo, din cât ați observat?
Radu Marinescu: Bun, pot să existe și probleme. Nu aș vrea să fac o judecată asupra unor activități care țin de și de alte coordonate publice. Dar eu spun că trebuie să acționăm cu toții responsabili și ferm. Și dacă sunt probleme, să le corectăm.
Jurnalist: E un val de violențe în întreaga societate, pe lângă feminicid, dar vedem un val de violențe, de exemplu că suntem chiar zilele astea în fața unor atacuri asupra unor muncitori din Nepal, de exemplu. Cum credeți că ar trebui să fie pusă problema o inăsprire a pedepselor, pentru că par avea destul de multă libertate să-și facă dreptate cu parul în trafic, să umble cu bâta de baseball în mașină și să se bată în intersecție? Poate aici ar trebui schimbat ceva în lege?
Radu Marinescu: Știți că lecturam așa pasaje din gândirea unor intelectuali orientați pe valorile umaniste. Unul dintre ei spunea că a sporit foarte mult răutatea în lume și ăsta e un lucru pe care îl vedem la tot pasul, nu doar la nivel intern, ci și la nivel extern. Dacă vedeți cât patimă este așa în a face rău. Se pare că și în societatea românească a crescut valul acesta de de ostilitate, de omul e lup pentru om, cum spunea un dicton latin. Ce putem face? Păi cred că putem face mai multe lucruri. În primul rând, ca să oprim această violență, trebuie să fim foarte responsabili noi, cei care suntem actori publici și care transmitem anumite mesaje. Această responsabilitate trebuie să fie pentru noi, politicienii, de exemplu.
Ce spune ministrul despre cazul livratorului străin bătut pe stradă
Jurnalist: Credeți că a acționat acel domn la apelul unui politician?
Radu Marinescu: N-aș putea sa descifrez resorturile care l-au mânat la acest gest. Daca e sa decelam tipurile de comportament care pot face bine, unul dintre acela al mesajului public pe care politicienii trebuie să-l transmită. Apoi vectorii publici de imagine. Este inacceptabil un astfel de comportament pe rațiuni de discriminare. Infracțiunile acestea săvârșite pe ratiuni de discriminare sunt prevăzute în legi. Deci avem o legislație care are în vedere și formele extremiste de manifestare și discriminările, toate aceste chestiuni sunt prevăzute, lucrăm în continuare la dezvoltarea acestei legislații în raport cu realitățile, cu normele europene și avem în vedere și limitele de pedeapsă, incriminările și sancțiunile. Însă, există un principiu care s-a regăsit de mai multe ori și în jurisprudența Curții Constituționale și anume că penalul este ultima ratio, adică, în esență, incidența penalului intervine pentru cele mai grave și mai serioase forme de comportament ilicit. Important este să reprimăm aceste forme de comportament ilicit înainte ca ele să devină de natură penală. Aici este succesul unei societăți. Noi trebuie să prevenim, repet, prin aceste mecanisme de educație, de informare, să nu-l privim pe celălalt ca un dușman, ci să-l privim ca un element integrator al al societății noastre până la urmă, apoi să sancționăm civil, să sancționăm contravențional lucrurile astea și, bineînțeles, în situația în care se ajunge și la o formă de comportament de gravitate a unei calificări penale, să fim foarte riguroși, obiectivi, prompți în a-l sancționa, dar, încă o dată, accentuez că în procedurile penale trebuie să respectăm și prezumpția de nevinovăție, trebuie să respectăm drepturile și libertățile cetățenilor. Iarăși, legat de procedurile penale, nu trebuie niciodată să ne grăbim în a considera o persoană vinovată sau a declara nevinovată până când procedura respectivă judiciară nu a fost finalizată. Pentru că a comunica cu ușurință că o persoană este vinovată când de-abia a debutat procesul penal, sau de a spune cu ușurință că n-a făcut nimic, deși doar a debutat procesul penal, nu sunt forme responsabile de comunicare, atâta timp când numai o hotărâre judecătorească definitivă spune clar cine e vinovat sau cine e nevinovat
Jurnalist: Mai avem puțin timp la dispoziție, mai sunt două chestiuni extrem de importante, că toate vorbeau despre percepția românilor în legătură cu ce se întâmplă în justiție. Prima, durata excesivă a proceselor, pomenați și dumneavoastră de ea. Si doi, toți acei fugari pe care statul român cumva nu reușește să-i aducă în țară. Că vorbim de persoane care au fugit după ce au primit sentința sau de persoane care au fugit în timp ce erau cercetate, cum este Horațiu Potra.
Radu Marinescu: Da, o să încerc să vă răspund mai aplicat. În primul rând este o percepție greșită, îmi permit să spun acest lucru, că statul român nu reușește să aducă fugarii, pentru că dacă discutăm statistic veți vedea că 99,9% din ei sunt aduși. Deci mecanismele de cooperare funcționează. Este adevărat că există un segment de persoane care au atras atenția opiniei publice, legitim de altfel, și care nu au venit în România să își îspășească pedepsele. Însă această componentă nu ține de absența unor demersuri ale statului român pentru că statul român a făcut și face demersurile care sunt în competențele și în limitele sale pentru ca aceste persoane să fie aduse în România și să execute, fie prin mecanismul mandatului european de arestare, fie prin extradare. Noi facem aceste demersuri. Statul care trebuie să pună în aplicare mandatul este cel care are responsabilitatea de a îl pune în aplicare sau de a refuza aplicarea. Și din păcate am avut situații de refuz. Cea mai recentă este cea a domnului Paul de România, prințul Paul, în privința căruia a existat un refuz al statului francez. Statul român cu promptitudine a făcut ce mai putea face și anume a mers la Curtea de Justiție a Uniunii Europene Ni s-a dat dreptate într-o speță care a spus în esență că autoritățile statului care pun în aplicare mandatul nu pot să rejudece procesul persoanei respective și să intervină pe conținutul procedurilor sau fondului procesului din România. Am revenit cu o solicitare de punere în executare a unui nou mandat de arestare european. A fost respinsă de curtea de apel din Franța, de la Paris. S-a făcut cale de atac de către parchetul din Paris, s-a admis la Curtea de Casație a Franței, se va rejudeca acest proces. Deci, iată, mecanismele funcționează, ele sunt în derulare, statul român face absolut tot ce ține de el pentru a asigura succesul acestor proceduri, dar legea acolo se aplică de către autoritățile statului respectiv. Sunt instanțele și parchetele statului respectiv și dacă se ajunge la un refuz, această chestiune nu a depins de faptul că România n-a făcut ce depinde de ea.
Jurnalist: Vorbesc și despre condițiile proaste din închisori, de foarte multe ori sunt invocate, sau modul în care ar fi tratați dacă au probleme de sănătate și a funcționat.
Radu Marinescu: Dar, repet, este aprecierea din statul respectiv. Noi am trimis dovezi clare că în România sistemul penitenciar s-a îmbunătățit foarte mult, că sunt respectate pentru persoanele care urmează a fi aduse condițiile de detenție, cu acei metri pătrați necesari, cu asistență sanitară. Dacă aprecierea acelui stat este, totuși, care-i suverană până la un moment dat, că totuși n-ar putea să fie predat, până la urmă acest lucru, repet, este într-un tot în aprecierea lor. Iar legat de procedurile judiciare, de durata procedurilor judiciare, aici asta și facem. Pe de o parte examinăm și modificăm legislația pentru a realiza proceduri mai rapide, adică punem la dispoziție a profesionistului instrumentul pe care să-l folosească și, în același timp, dialogăm cu organele judiciare pentru a găsi acele ipoteze care generează prelungiri nejustificate și a le corecta. Trebuie, într-adevăr, să asigurăm o desfășurare mai rapidă a proceselor.
Jurnalist: Și ce se va întâmpla dacă ajunge proiectul asta, ca să încheiem cu subiectul principal al momentului, daca proiectul privind pensiile magistraților și vârsta de pensionare ajunge la Curtea Constituțională, Curtea Constituțională îl trimite înapoi în Parlament. Ce se întâmplă mai departe?
Radu Marinescu: Vom vedea în primul rând ce va spune Curtea Constituțională. Vom vedea dacă în ipoteza pusă de noastră, dacă s-ar declara o neconstituționalitate. Vom vedea care sunt observațiile făcute de Curtea Constituțională. Cred că în această privință trebuie să existe și un consens politic ulterior unui astfel de ipoteze.
Jurnalist: Credeți că el nu a existat pana acum?
Radu Marinescu: consensul politic a existat pe actualul proiect. Dar dacă Curtea Constituțională va veni și va spune asta e neconstituțional, va trebui regândită formula și probabil obținut un nou consens sau rediscutat în coaliție. Mi se pare corect acest lucru. Asta nu înseamnă că dispare consensul asupra reformei. Dar dacă va trebui cumva, e un registru absolut ipotetic, să fie regândit proiectul de lege, cred că probabil va fi supus iarăși unui acord între reprezentanții coaliției pentru a se veni cu o corectare a acestuia. Dar nu aș vrea să fac un astfel de exercițiu de interpretare, un registru așa al posibilului, pentru că nu știm ce se va întâmpla.
Jurnalist: Dar, probabil, în acel moment va fi în continuare premier Ilie Bolojan, nu? Sau cine știe?
Radu Marinescu: Asta pe domnul Bolojan puteți să-l întrebați.
Jurnalist: Colaborați bine cu dumnealui?
Radu Marinescu: Am colaborat instituțional, am colaborat eficient. Eu, ca ministru și Ministerul Justiției, ne facem datoria în activitatea guvernamentală. Ea este una de responsabilitate în ceea ce privește legalitatea, constituționalitatea și, de aceea, pe fiecare ipoteză, venim și semnalăm care sunt aspectele care pot comporta o anumită problematică. Mă întrebați de acel consens în coaliție. El este necesar, cred eu, consider eu, pe chestiunile concrete. Pentru că există deja un consens pe un program de guvernare și se știe acest lucru. Și în acest program de guvernare există deja înscris obiectivul de creșterea vârstei de pensionare. Pe asta există deja un consens, dar pe un anumit mod de abordare, foarte concret, cum etapizăm, cum modificăm ce facem, acolo este nevoie de un acord al tuturor celor implicați în reforma ca să avem un proiect final. Noi, Ministerul Justiției, participăm cu componenta noastră la acest efort de punere în aplicarea programului de guvernare și din această perspectivă suntem parteneri loiali în actul de guvernare. Dacă duceți discuția mai departe întrebându-mă cum colaborez cu domnul prim-ministru, ca reprezentant al Partidului Social Democrat, pun accentul pe faptul că am făcut și facem în continuare toate eforturile pentru a realiza o reformă reală. Și Ministerul Justiției a lucrat foarte mult la mecanisme legale care să corecteze posibilități de valorificare a unor soluții de evaziune fiscală sau de tergiversare a realizării creanțelor statului în procedurile de insolvență și am venit în pachet cu soluții concrete pe această coordonată. pe zona societăților comerciale. Am sprijinit celelalte ministere în efortul lor. Deci aș putea să vă spun că și pe această coordonată am avut o cooperare constructivă cu prim-ministrul în realizarea obiectivelor guvernării.
