Deschiderea îi e rezervată lui Bibescu, nume de domnitor în Țara Românească. Are cuvântul Gheorghiță Ciocioi, omul cu învățăturile fine: „Bibescu este numele unei cunoscute familii boierești din Oltenia, care a dat personalități de seamă politicii și culturii românești – de-ar fi să amintim doar de Gheorghe Bibescu, domn al Valahiei (1843-1848). Familia Bibescu și-a luat numele după localitatea de obârșie – Bibești, Gorj. Numele provine, cel mai probabil, de la un deținător al moșiei locului – Biba/Bibea”.
Bibicu – pui de rață
În continuare: „Biba/Bibo e un nume de «protecție» – dat la naștere, în trecut, în Oltenia, Timoc, Bulgaria, Serbia, de către familiile cărora le mureau copiii, cu scopul de a «păcăli moartea», de a o «îngrețoșa» cu un nume «de nimic», astfel încât aceasta să nu mai bage în seamă pruncul, să-l lase să trăiască. Biba, în slava sud-dunăreană (bulgară, sârbă-dialectal), se tălmăcește prin rață, curcă (uneori și gâscă), fărâmitură – de la ultimul, numele de Fărămiță la noi, devenit mai apoi nume de familie. Abia după ce trecea primejdia, copilul era chemat după numele de botez, fără a fi abandonat însă numele protector. Bibo/Bibu, Biba vor deveni, la sud de Dunăre, nume de familie, întâlnite până astăzi: Bibov, Bibișkov, Bibeșko, Bibeșkov, Bibikov (ultimul, din «bibik» – pui de rață, de curcă – de aici, Bibicu, în română). De la numirea sud-slavă a păsărilor de curte amintite – biba – românii «s-au ales», de asemenea, cu cel al bibilicii”.
Moșia fiului baciului
Și dacă tot am amintit de păsări de curte, să scanăm rapid și originea „orătanie”: „Pasăre de curte. Cuvântul se trage din rădăcina «oară» (învechit). Provenit din latină: ovaria – ouătoare”. Mai departe, un nume cu înțeles uitat – Bascov: „Veche localitate din Argeș. Moșie, la începuturile sale, cel mai probabil, a unui Bațco. Nume balcanic, datorat transhumanței ardelene. Variantă a lui Bacio/Baciu – Bațo/Bațu – sub formă diminutivală – Bațko. De asemenea, Basko (din Baso). Cu înțelesul de fiul baciului, băciuțul, «neica». Așadar, prin terminația «ov», satul, moșia fiului baciului – Bațcov/Bascov”.
Pecete a cuvântului rostit
„Pe unde iese vorba, iese și sufletul”. Iată un proverb românesc cunoscut tuturor (sper), dar și câteva lămuriri legate de înțelesuri poate niciodată înțelese: „Cuvântul este strâns legat de suflet. Vorbirea, graiul trădează, de fapt, ceea ce este omul, dezvăluie lăuntrul lui. În turcă, limbă, vorbire se spune «dil». Tot «dil», în această limbă, provenit însă din persană de data aceasta, e suflet, inimă. De aici, nu puține jocuri poetice de cuvinte. Revărsarea inimii prin cuvânt, imposibilitatea «retragerii» iubirii, «pecete» a cuvântului rostit”.
Nume cu înțeles uitat
Alifantis – Țesătorul
„Cum tot a venit toamna (lui Nichita…), să evidențiem și numele Alifantis, unul grecesc fără îndoială – (Αλιφαντής). Prezent și în România, vine din υφαντής (popular, dialectal, ανυφαντής) – țesător. Persoană care se ocupa cu țeserea stofelor. Nume grafiat în mai multe variante în Grecia; Alifantis, Alefantis etc.”
Citește pe Antena3.ro
Trei tineri au plecat la plimbare cu un Cybertruck. Însă au avut un accident, portierele s-au blocat, iar mașina a luat foc
Melinte – Iubitorul de învățătură
„Melinte/Melinti. Nume dat la botez pruncilor născuți pe 12 februarie, de Sf. Ierarh Meletie. Prin nazalizare/epenteză Melentie. Melinte/Melinti – forme prescurate ale numelui dat. Astăzi, nume de familie. În greacă, Μελέτιος – iubitor de învățatură, studios, plin de grijă”.
Meleșcanu – Voinicul iubit
„Nume știut multora la noi după 1990. Provenit, în perioada prezenței Bisericii Sârbe în Ardeal, din Milișko/Meleșko. Diminutiv al lui «Mil» (sb.) – cu înțelesul «cel drag», «cel iubit». Micuțul cel drag/scump. «Mil» apare, de asemenea, în nume precum Miloș, în sârbă. Milișko – a completat etnologul Gheorghiță Ciocioi – este o prescurtare sârbească a numelor Milivoj și Milisav/Milislav (ostașul/voinicul iubit, drag; cel drag care aduce slavă). În Timoc și ținutul șop Meleșko, provenit din Milio, mai este, arareori, un diminutiv al numelui Mihail. Milișko/Meleșko vor ajunge nume de familie («Meleșkov/Milișkov») la sud de Dunăre, dar și în Ardeal și Banat. Românizat, Meleșcanu”.
Rababoc – Robul lui Dumnezeu
„Nume întâlnit în câteva județe din sudul țării și peste Dunăre. Devenit cunoscut la noi, astăzi, prin unii actori, politicieni etc. Preluat din slava bisericească. În tălmăcire: Robul lui Dumnezeu – raba (na) Bogª. Pronunția lui «g» ca «c» arată o proveniență clară a numelui din bulgară, ori o influență bulgară în cazul dat. Raba (Bojia, Bojko, Boko – prin căderea lui j). Raba e întâlnit, de asemenea, singur, ca nume, «trăgându-se» tot de la «slujitorul lui Dumnezeu» – un cleric, un creștin evlavios, care își face datoria cu credincioșie în orice situație, fiind socotit de semeni ca pășind pe calea cea dreaptă. – Mai nou, în zilele noastre, «omul lui Dumnezeu»”.
Rainea – Cel plin de bucurie
„Nume întâlnit rar la noi. – Mai ales în sudul țării. În trecut, cunoscut în comunitățile de bulgari – Raino. Din Raio (bg.), cu o altă terminație. Raio este o modificare a lui Radio. Provenit din «rad» – vesel, plin de bucurie. Nume-urare dat pruncilor la botez: să fie bucuros, să fie vesel și să-i bucure pe cei apropiați. Nume atestat din sec. al XVII-lea. Ajuns nume de familie. Românizat – Rainea”.
Becheru – Holteiul
„Nume întâlnit mai ales în județele din sudul țării și în Bulgaria. Provenit din porecla turcească «bekâr» (în bulgară, «bekear» – fără familie, holtei, care trăiește singur, bekāret, tc. – început, stare de feciorie – din arabă, bikr). Meninski, Thesaurus, 1680]: bekār: Innuptus, caelebs, liber. A fi becher – a nu avea griji, a fi liber, precum cei necăsătoriți”.
Hâciu – Cruce
„Nume aromân și megleno-român, trecut și la nord de Dunăre. Face parte din categoria numirilor din Imperiul otoman a sărbătorilor creștine. Paskalya – Paști, Hamsin Yortusu – Rusalii, praznicul Cincizecimii (de aici, Hamza/Amza, nume de botez în trecut la bulgari și români) etc. Haç, Hâç în turcă (termen armean, împrumutat de turci din lumea persană) se tălmăcește prin Cruce. Născut de Ziua/Sărbătoarea Crucii («Haç Yortusu»). Printre grecii din Turcia: Kutsal Haç Yortusu – Sărbătoarea Sfintei Cruci. Echivalentul numirii slave de la noi – Cârstov (de aici, Cârstea). Devenit, în timp, nume de familie”.
Pastila de istorie
„Occidentul putred”…
De când datează numirea dată? Gheorghiță Ciocioi e prompt: „Din vremea țarului Nicolae I (dinastia Romanovilor). Într-unul din manifestele sale, din 1836, va folosi sintagma «Occidentul putred». – Pe fondul dezbaterii dintre occidentaliști și slavofili (ce va continua o lungă perioadă în secolul al XIX-lea). Occidentaliștii vedeau Rusia ca pe o țară înapoiată, apropiată de cultura occidentală, iar cei de pe urmă considerau Occidentul ca pe un simbol al răului. PCUS-ul va folosi și el terminologia în cauză. Că ceva e putred cu adevărat în Rusia, e străveziu. A rămas la fel de înapoiată ca în urmă cu aproape două veacuri prin comparație cu Apusul înfloritor. Slavofilii, sigur, pot face un pas în față”.
„Biba/Bibo e un nume de «protecție» – dat la naștere, în trecut, în Oltenia, Timoc, Bulgaria, Serbia, de către familiile cărora le mureau copiii, cu scopul de a «păcăli moartea», de a o «îngrețoșa» cu un nume «de nimic»”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Biba, în slava sud-dunăreană (bulgară, sârbă-dialectal), se tălmăcește prin rață, curcă (uneori și gâscă), fărâmitură – de la ultimul, numele de Fărămiță la noi, devenit mai apoi nume de familie”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Haç, Hâç în turcă (termen armean, împrumutat de turci din lumea persană) se tălmăcește prin Cruce”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„«Orătanie» se trage din rădăcina «oară» (învechit). Provenit din latină: ovaria – ouătoare”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Becher este un nume întâlnit mai ales în județele din sudul țării și în Bulgaria. Provenit din porecla turcească «bekâr» (în bulgară, «bekear» – fără familie, holtei, care trăiește singur)”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
››› Vezi galeria foto ‹‹‹
