Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a explicat că modificările recente din sistemul educațional sunt reflexia constrângerilor bugetare acute și nu pot fi considerate, cu adevărat, reforme.
Ministrul Educației, Daniel David FOTO gov.ro
Măsuri
de supraviețuire, nu de reformă
Daniel David a fost întrebat, în direct la Euronews, ce criterii de
departajare ar putea aplica un director de școală pentru bursa de
merit și dacă ar putea sta în picioare o metodologie ca pragul
burselor de merit să crească, din nou, de la nota 9, la 9.5, prag
ce a mai fost ridicat temporar în 2020-2021.
„Eu vă
spun sincer că dacă ar fi fost după mine, aș fi gândit altfel
sistemul de bursă. Problema este că suntem într-o situație. Nu
uitați, acestea nu sunt măsuri de reformă, acestea sunt măsuri de
supraviețuire în situații de criză. Eu încerc să caut mecanisme
ca să implementez planul de guvernare și legea fiscal-bugetară
astfel încât din toamnă să avem salarii pentru profesori și
burse atât cât ne-am putut permite în acest moment”, a
precizat ministrul.
În pofida restricțiilor financiare,
Daniel David a subliniat că obiectivul său rămâne aplicarea unei
viziuni de reformă pe termen mediu
„Misiunea oricărui ministru, inclusiv a mea, este ca după sau
în timp ce trecem de această criză fiscal-bugetară, să aducem
resursă în sistem și să gândim într-o logică de reformă, nu
de austeritate și de criză toate aceste măsuri în acest moment”,
a adăugat el, pentru sursa citată.
Bugetul
burselor, comparativ cu anii anteriori
Referitor
la bursele elevilor, ministrul a atras atenția că sumele
disponibile sunt limitate:
„Atât este bugetul pe care l-am putut primi pentru a mai oferi un
anumit sistem de burse. Atenție, să știți că oricât a scăzut
față de ultimii 2 ani școlari, acesta este un buget mai mare față
de ce am avut în 2022-2023.”
Declarațiile vin în
contextul discuțiilor recente despre reducerea numărului burselor
de merit și ajustarea criteriilor de acordare, ceea ce a generat
critici din partea unor cadre didactice și a părinților.
Critici
la adresa politicilor de austeritate
La 21 iulie,
Daniel David avertiza că „măsurile fiscale
asumate de Guvern nu sunt măsuri care eficientizează Educația.
Sunt măsuri care nu ies din niște practici europene, însă ne
salvează pozițiile pe care le avem, salariile și bursele din
toamnă”.
Ministrul a mai explicat că sistemul de
burse de merit a ajuns să fie aplicat într-un mod inechitabil:
„Este anormal să numești burse ‘de merit’ ceea ce iau 30 %
dintre elevii din sistem. În plus, criteriul de evaluare este
absolut neobiectiv”.
Daniel David a subliniat că fără intervenții, situația ar fi
degenerat într-o „bursiadă”: „Dacă nu interveneam acum,
am fi pierdut această bătălie în preuniversitar, iar copiii n-ar
fi înțeles că școala este obligatorie”.
Măsurile-cheie
din Legea nr. 141/2025
- creșterea normei didactice de la 18 la 20 ore pe săptămână
în preuniversitar; - creșterea TVA-ului la cărți de la 5% la 11%;
- reducerea la jumătate a plății cu ora și a numărului de
norme disponibile; - reducerea degrevărilor pentru directori (10 ore de predare
în loc de 6; 14 ore pentru CCD, CJRAE și centre extrașcolare); - desființarea burselor de reziliență și performanță;
- burse de merit doar pentru elevii cu media peste 9,00 și
pentru maximum 15% dintre elevii clasei; - creșterea numărului maxim de elevi per clasă prin derogări
(2–6 elevi suplimentari); - pierderea personalității juridice pentru școlile cu sub
500 elevi, 250 preșcolari sau 200 antepreșcolari; - reducerea burselor pentru studenții de la programe didactice
și master didactic de la 3.700 lei la 2.570 lei; - plafonarea fondului alocat burselor universitare la 10% din
salariul minim net pe student; - amânarea acordării celor două salarii compensatorii la
pensionare pentru profesorii universitari până în anul
universitar 2027–2028.