Dean Cain, cunoscut
pentru rolul emblematic din serialul „Superman”, a anunțat că va deveni agent
ICE pentru a sprijini politicile antiimigrație ale administrației Trump.
Dean Cain a făcut trecerea de la supererou, la agent antiimigrație. FOTO: colaj arhivă
Dean Cain, actorul
care a interpretat rolul Superman în serialul TV „Lois & Clark: The New Adventures of Superman” din anii ’90, a
provocat un val de controverse după ce a anunțat că se va alătura Serviciului
pentru Imigranți și Control Vamal (ICE).
Cunoscut pentru
pozițiile sale conservatoare și sprijinul declarat față de Donald Trump, Dean
Cain susține că face acest pas din convingere personală. „E o datorie patriotică”, a declarat el.
„Oamenii trebuie să
ia atitudine”
„ICE îi arestează pe cei mai răi dintre cei răi și îi
îndepărtează de pe străzile Americii. Îmi place asta. Am votat pentru asta. Au
nevoie de ajutorul vostru, avem nevoie de ajutorul vostru, pentru a ne proteja
patria și familiile noastre”,
afirmă actorul care l-a interpretat pe Superman într-un material video pe care
l-a distribuit pe reţelele de socializare.
Într-o intervenție
la Fox News, acesta a explicat faptul că inițial nu făcea parte din ICE, dar că
videoclipul său de recrutare, în care făcea apel la americani să sprijine
demersurile administraţiei în privinţa imigranţilor postat online a devenit
viral, iar reacțiile primite l-au motivat să acționeze.
„Ieri am publicat un videoclip de recrutare – de fapt,
sunt șerif adjunct jurat și ofițer de poliție rezervist – nu făceam parte din
ICE, dar odată ce am publicat videoclipul și tu ai menționat asta în emisiunea
ta, a devenit viral”, a
spus Dean Cain în urmă cu câteva zile.
„Oamenii trebuie să ia atitudine. Eu iau atitudine. Sper
că și mulți alți foști ofițeri, foști agenți ICE vor lua atitudine, astfel
încât să atingem imediat obiectivele de recrutare și să contribuim la
protejarea acestei țări”, a
completat fostul Superman, citat de BBC.
Actorul a confirmat
apoi că a discutat deja cu reprezentanți ICE și că urmează să depună
jurământul: „Așa că acum am vorbit cu
niște oficiali de la ICE și voi depune jurământul ca agent ICE cât mai curând
posibil.”
„E o datorie patriotică”, a mai spus el. Declarațiile sale
vin într-un moment în care agenția ICE, folosită ca principal instrument al
politicii antiimigrație a lui Donald Trump, se află în centrul unor acuzații
privind abuzuri și tratamente inumane aplicate migranților. Organizația a fost
intens criticată pentru raiduri agresive care i-au vizat nu doar pe cei fără
documente, ci și pe persoane cu acte în regulă sau chiar cetățeni americani.
Dean Cain
consideră, însă, că acțiunile ICE sunt necesare pentru protejarea țării. „Această țară a fost construită pe baza
patrioților care au făcut un pas înainte, fie că au fost populari sau nu și au
făcut ceea ce trebuie. Cred cu adevărat că acesta este lucrul corect. Avem un
sistem de imigrație defect. Congresul trebuie să-l repare, dar între timp,
președintele Trump a candidat cu această temă ca scop. El își face treaba. Asta
au votat oamenii, asta am votat și eu și el va duce lucrurile la bun sfârșit,
iar eu îmi voi face partea și voi ajuta ca asta să se întâmple”, afirmă
actorul.
Informaţia că „Superman”
se va alătura ICE a fost confirmată public și de oficiali din Departamentul
Securității Interne.
„Superman încurajează americanii să devină supereroi în
viața reală, răspunzând apelului țării lor de a se alătura bărbaților și
femeilor curajoși din ICE pentru a ajuta la protejarea comunităților noastre și
la arestarea celor mai răi dintre cei răi”, a spus Tricia McLaughlin, secretar adjunct în cadrul DHS.
Critici din partea
fanilor Superman
Totul se petrece
într-un climat tensionat, în care administrația Trump a majorat recent bugetul
ICE cu 75 de miliarde de dolari, iar noile obiective vizează cel puțin 3.000 de
arestări zilnice, măsuri care au stârnit reacții dure din partea societății
civile, care a organizat proteste pe această temă în numeroase orașe din SUA.
Criticii acuză ICE
că acționează fără transparență și că încalcă drepturile fundamentale ale celor
reținuți, accelerând procesele de deportare fără respectarea normelor legale.
În paralel, administrația Trump a luat măsuri drastice împotriva celor care
protestează sau filmează aceste acțiuni, inclusiv urmărirea penală a civililor
care intervin verbal în timpul arestărilor.
Decizia lui Dean
Cain a fost intens discutată în mediul online, mai ales din cauza contrastului
puternic între imaginea eroului Superman – un refugiat de pe altă planetă
crescut în America și simbol al speranței și dreptății pentru cei slabi – și
realitatea unei agenții care este acuzată de abuzuri împotriva celor
vulnerabili.
Un utilizator de pe
rețelele sociale a scris: „Însuși Superman
ar fi dezamăgit de tine, Dean”. Răspunsul actorului a fost sec, dar
hotărât: „Niciodată”.
Nu este pentru
prima dată când Cain atrage atenția prin luări de poziție controversate. În
iulie, actorul a criticat în termeni duri noul film Superman regizat de James
Gunn, acuzând Hollywood-ul de o agendă ideologică excesivă.
„Cât de trezit (woke) va face Hollywood-ul acest
personaj? Cât de mult va schimba Disney Albă ca Zăpada lor? De ce vor schimba
aceste personaje pentru a exista pentru vremurile noastre?”, a spus el pentru TMZ.