Regiunea Donbas din estul Ucrainei este una dintre prioritățile politice și militare ale Kremlinului. Importanța sa – economică, culturală, istorică – datează de zeci de ani, dacă nu chiar de secole. De ce această obsesie?
Într-o întâlnire tensionată la Casa Albă cu Volodimir Zelenski, președintele SUA, Donald Trump, i-a spus liderului ucrainean că va trebui, probabil, să cedeze porțiuni din teritoriul Ucrainei pentru a pune capăt războiului cu Rusia.
„Credem că ceea ce ar trebui să facă este să se oprească la liniile unde se află, liniile de luptă”, a declarat Trump reporterilor aflați la bordul avionului Air Force One.
„Restul este foarte greu de negociat dacă spui: «Tu iei asta, noi luăm asta».”
„Să rămână așa cum este. În momentul de față este împărțit. Cred că 78% din teritoriu este deja ocupat de Rusia”, a declarat el pe 19 octombrie. „Lăsați lucrurile așa cum sunt acum. Ei pot… negocia ceva mai târziu.”
Trump se referea în mare parte la teritoriul dintr-o porțiune din estul și sud-estul Ucrainei cunoscută sub numele de Donbas.
În primăvara anului trecut, Zelenski a susținut îndemnul lui Trump pentru un armistițiu în care Rusia ar controla temporar părți din Donbas și alte regiuni.
Însă, pentru majoritatea covârșitoare a ucrainenilor, renunțarea la Donbas sau la orice alt teritoriu în mod oficial sau permanent este exclusă: „Nu vom părăsi Donbasul. Nu putem face asta”, a declarat Zelenski, în august.
Sugestia lui Trump că Ucraina ar trebui să renunțe la teritoriu contrazice declarațiile sale de luna trecută, când a afirmat că Kievul era „în măsură să lupte și să recâștige întreaga Ucraină în forma sa inițială”.
În timp ce Casa Albă își schimbă opinia cu privire la teritoriul ucrainean, Kremlinul nu face același lucru.
Donbasul rămâne în centrul priorităților politice și militare ale lui Putin – întreaga regiune este marcată de o lungă secțiune de 1.100 de kilometri de linie de front în zig-zag. Pentru Moscova, importanța sa – economică, culturală și istorică – se întinde pe zeci de ani, dacă nu chiar secole.
Deci, de ce anume este Kremlinul obsedat de Donbas?
Centrul industrial
Termen geografic derivat din numele râului Doneț și cuvântul „bazin” – ca în bazin carbonifer – Donbasul cuprinde două regiuni ucrainene în întregime: Luhansk și Donețk. Conform unor definiții, include și mici părți din regiunile învecinate Harkov, Dnipropetrovsk și Zaporojie.
Este centrul industrial al Ucrainei și găzduiește mine de cărbune, topitorii, uzine metalurgice, porturi, căi ferate și alte industrii grele.
Cu o suprafață de aproximativ 52.000 de kilometri pătrați, regiunea are o dimensiune asemănătoare Croației, de exemplu.
Partea sudică a Donbasului include unele dintre cele mai bogate terenuri agricole pentru care Ucraina este renumită. Coasta Mării Azov din sudul Donețkului găzduiește portul Mariupol și Azovstal – până în 2022, una dintre cele mai mari fabrici de oțel din lume.
Liderii sovietici considerau regiunea râului Doneț – cu cărbunele și topitoriile sale – ca fiind motorul industrializării rapide, care urma să aducă Uniunea Sovietică la paritate economică cu puterile industriale europene, precum Germania.
După șocul economic provocat de prăbușirea Uniunii Sovietice, în 1991, regiunea a început un declin lent, cu caracteristicile unei zone industriale în declin, suferind de pe urma infrastructurii învechite, a lipsei investițiilor, a schimbării capacității de producție și a concurenței din partea piețelor globale și a comerțului mondial.
Unii dintre cei mai bogați oameni de afaceri din Ucraina proveneau din Donbas, finanțând blocul politic Partidul Regiunilor și pe liderul său, Viktor Ianukovici, care a fost atât președinte, cât și prim-ministru.
Ianukovici a fugit în Rusia în februarie 2014, după ce luni de demonstrații de masă la Kiev au culminat cu violente ciocniri de stradă.
În lunile care au urmat, Rusia a lansat o insurgență și o campanie de sabotaj și destabilizare în Donbas, capturând instalații militare și clădiri cheie, inclusiv capitala neoficială a regiunii, Donețk.
De asemenea, Rusia a trimis în luptă trupe regulate împotriva forțelor ucrainene, care erau slab echipate și cu efective insuficiente.
Forțele susținute de Rusia au declarat „republici populare” în Donețk și Luhansk, care au devenit ulterior baza declarației lui Putin din 2022 de a anexa cele două regiuni, împreună cu alte două regiuni.
Înainte de invazia pe scară largă din februarie 2022, reprezentanții Rusiei controlau aproximativ 42.000 de kilometri pătrați din teritoriul ucrainean, în întregime în Donbas, plus peninsula Crimeea din Marea Neagră, care fusese capturată cu opt ani mai devreme.
Centura fortificată din Donbas
Forțele ruse au capturat mai multe orașe cheie din Donbas în primul an al invaziei totale.
Mariupol a căzut în mai 2022, după un asediu brutal de trei luni; Sievierodonețk, la nord, a fost capturat în luna următoare. Un an mai târziu, Bahmut – un oraș din regiunea Donețk, a cărui apărare fusese prioritară pentru Zelenski și comandanții săi – a căzut în mâinile trupelor ruse.
După căderea orașului Bahmut, liderii militari ucraineni au acordat prioritate construirii unei „centuri de fortărețe” de-a lungul a două orașe-cheie – Sloviansk și Kramatorsk – împreună cu orașul Kosteantînivka, nod feroviar situat mai la sud.
Cu o lungime totală de aproximativ 50 de kilometri, centura este o linie sinuoasă de apărare – tranșee, obstacole antitanc, buncăre, câmpuri minate – țesută în întinderea urbană din jurul orașelor.
Pentru Rusia, depășirea centurii de fortărețe ar permite forțelor să se deplaseze rapid spre vest, până la granița regiunii Donețk, aducând prioritatea Kremlinului – cucerirea întregului Donbas – la îndemână.
Pierderea centurii de fortărețe ar reprezenta un risc pe termen lung pentru forțele ucrainene, deschizând calea pentru noi operațiuni rusești în viitor – lucru la care Volodimir Zelenski a făcut aluzie în august: „Donbasul este o rampă de lansare pentru o nouă ofensivă viitoare”.
„Cererile adresate Ucrainei de a ceda restul regiunii Donețk sunt nerealiste din punctul de vedere al capacităților viitoare de apărare ale Ucrainei”, a declarat Kirill Martinov, redactorul-șef al ziarului rus exilat Novaya Gazeta Europe, pentru Current Time.
„Putin încearcă să cucerească regiunea Donețk de 11 ani. Iar cedarea acelor zone fortificate care rămân sub control ucrainean este, de fapt, o cale către Harkov și Dnipro”, a spus el, referindu-se la două capitale ale regiunilor învecinate.
„Și, în general, o cale către un nou război în care Putin va câștiga și mai ușor.”
Novorossia
Rădăcinile pretențiilor Kremlinului asupra Donbasului – ca să nu mai vorbim de cea mai mare parte a Ucrainei – datează în parte din secolul al XVIII-lea, când Ecaterina cea Mare a extins cuceririle imperiale ale Rusiei spre sud, până la coasta Mării Negre, și spre vest, până în Balcani.
Denumit Novorossia, sau Noua Rusie, conceptul a fost adoptat de naționaliștii și filosofii ruși moderni – în special Alexandr Dughin – care au promovat și ideea mai largă a „Russkiy Mir” – Lumea Rusă.
Putin a preluat public această idee la scurt timp după ocuparea Crimeei, un teritoriu care are o rezonanță emoțională profundă pentru mulți ruși.
În Donbas, etnia ucraineană a fost naționalitatea dominantă până în anii de după al Doilea Război Mondial, când liderii sovietici au început să trimită etnici ruși pentru a repopula regiunea și a construi o forță de muncă industrială.
La momentul prăbușirii Uniunii Sovietice, Donbasul avea o proporție mai mare de persoane care se declarau etnici ruși decât orice altă regiune, deși erau încă minoritari.
Înainte de izbucnirea războiului, în 2014, limba rusă era larg utilizată în Donbas și în alte părți ale Ucrainei. Zelenski, care provine din orașul Krivoi Rog, situat în centrul sudic al țării, a crescut vorbind rusa ca primă limbă, de exemplu.
De-a lungul anilor, naționaliștii ucraineni au încercat periodic să reducă importanța limbii ruse în întreaga țară. În paralel, au existat eforturi sporadice, fără succes, de organizare a unui referendum pentru a consolida limba rusă ca limbă oficială alături de limba ucraineană.
Naționaliștii ruși au susținut că etnia rusă din Donbas dorește să se separe și să se unească cu Rusia, ceea ce este contrazis de mai multe alegeri și referendumuri organizate de-a lungul anilor.
Înainte de 2022, regiunea avea o populație de aproximativ șase milioane de locuitori. În perioada premergătoare invaziei, Kremlinul a încercat să-și justifice războiul, în parte, prezentând minoritatea etnică rusă ca fiind victimă a unei campanii de discriminare din partea Kievului.
În discursul său televizat din 24 februarie 2022, în care a anunțat invazia, Putin a vorbit în mod fals despre un „genocid la care sunt supuși aproape patru milioane de oameni”. Doi ani mai târziu, Rusia a depus o plângere la cea mai înaltă instanță a Națiunilor Unite, invocând genocidul din Donbas.
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.
