Duminica, 10 August 2025, ora 17:01
257 citiri
CFR Cluj joacă în Europa League FOTO Facebook CFR
Meciul Sporting Braga – CFR Cluj, programat joi, în manșa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa, va fi condus de o brigadă din Germania, cu Sascha Stegemann la centru.
Sascha Stegemann a fost arbitrul meciului PAOK – FCSB, câștigat de campioana României la Salonic, acum un an, în faza principală a Europa League. Tot în acea perioadă el a arbitrat Cipru – România, dar și un meci dintre România și Bosnia, din 2022.
El va fi ajutat de Christof Günsch și Marco Achmüller, în timp ce rezervă va fi Martin Petersen.
În Camera VAR se vor afla Sören Storks și Patrick Hanslbauer.
Meciul are loc de la ora 21:30, la Braga, iar în tur portughezii s-au impus, scor 2-1.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent