„Relațiile dintre țările noastre au căpătat recent un caracter bazat pe încredere, prietenie și alianță”, i-a declarat Putin liderului nord-coreean Kim Jong Un, potrivit relatării Interfax. „Mă bucur să am ocazia să țin o întâlnire separată cu dumneavoastră în marja evenimentelor de astăzi”, a mai spus el.
TASS a relatat că Putin și Kim au stat de vorbă două ore și jumătate, iar la sfârșit rusul l-a condus personal pe nord-coreean la mașină, și l-a invitat să viziteze Rusia.
Cei doi au participat alături de alți câțiva lideri din țări neoccidentale la manifestări prilejuite de Ziua Victoriei chinezilor asupra invadatorilor japonezi, în 1945.
Parada militară la cea de-a 80-a aniversare a sfârșitului celui de-al Doilea Război Mondial, la Beijing, pe 3 septembrie 2025.
În fața jurnaliștilor, la începutul întâlnirii, Putin a lăudat „curajul” și „eroismul” soldaților nord-coreeni care au luptat alături de trupele Moscovei pentru a respinge incursiunea ucraineană în regiunea de frontieră Kursk din Rusia.
Kim ajută cu ce poate
Conform estimărilor sud-coreene, Coreea de Nord a trimis aproximativ 15.000 de soldați în Rusia începând de anul trecut. De asemenea, a trimis cantități mari de echipament militar, inclusiv rachete balistice și artilerie, pentru susținerea invaziei lansate în februarie 2022.
În discursul său de deschidere din capitala chineză, miercuri, Kim a afirmat că cooperarea dintre Phenian și Moscova s-a „consolidat semnificativ” de când cele două țări au semnat un pact de parteneriat strategic în iunie anul trecut, la un summit din Coreea de Nord.
Kim în fața portretelor unor soldați nord-coreeni uciși când luptau alături de armata rusă, în războiul declanșat de Putin împotriva Ucrainei.
Deși nu a menționat în mod specific războiul, Kim a subliniat că „dacă pot face ceva pentru dumneavoastră și pentru poporul rus, dacă mai sunt lucruri care trebuie făcute, voi considera acest lucru ca pe o datorie frățească, o obligație pe care cu siguranță trebuie să o îndeplinim, și voi fi pregătit să fac tot posibilul pentru a ajuta”.
Associated Press notează că manifestările aniversare de la Beijing marchează prima participare a lui Kim la un eveniment multilateral important în cei 14 ani de guvernare și prima întâlnire între Kim, Putin și liderul chinez Xi Jinping în același loc.
Adresându-se președintelui chinez Xi Jinping într-o postare pe rețelele sociale, președintele SUA, Donald Trump, a scris: „Vă rog să transmiteți salutările mele călduroase lui Vladimir Putin și Kim Jong Un, care conspiră împotriva Statelor Unite ale Americii”.
Consilierul pentru afaceri externe al lui Putin, Iuri Ușakov, a comentat ulterior postarea, spunând că speră că Trump a fost doar ironic. „Vreau să spun că nimeni nu a complotat nimic”, a spus el. „Niciunul dintre cei trei lideri nu s-a gândit, măcar, la așa ceva.”
articol preluat de la Europa Liberă Moldova
Europa Liberă România e pe Google News. Abonați-vă AICI.