Diana Șoșoacă a
participat, la Moscova, la gala aniversară a postului Russia Today, post
interzis în UE, unde a avut ocazia să îl întâlnească pe Vladimir Putin și a făcut
declarații controversate privind Uniunea Europeană, războiul din Ucraina și
libertatea de exprimare în Europa.
Diana, Şoşoacă, la Moscova. FOTO: captură video Facebook/Diana, Şoşoacă
Europarlamentarul
român Diana Iovanovici-Șoșoacă a participat vineri, pe 17 octombrie, la gala aniversară a
postului Russia Today (RT), desfășurată la Teatrul Bolșoi din Moscova.
Evenimentul a marcat 20 de ani de existență ai canalului rus, iar pe scenă a
fost prezent și președintele Vladimir Putin.
Diana Șoșoacă a
fost prezentată ca „invitată specială” a RT şi singurul europarlamentar
participant și a transmis imagini și clipuri video de la eveniment pe contul
său de Facebook.
„Țarul i-a mulțumit pentru pentru prezența la Gala Russia
Today.
Av. Europarlamentar Diana Iovanovici – Șoșoacă, liderul
Partidului S.O.S. România, singurul europarlamentar participant, a fost
invitata specială a postului de televiziune Russia Today (RT), la Gala organizată cu ocazia
aniversării a 20 de ani de existență”, potrivit unui comunicat postat pe contul ei de Facebook, în care susţine
că a reprezentat „vocea poporului român,
liber și demn”, denunțând cenzura și restricțiile de exprimare din Uniunea
Europeană.
Sursă video: Facebook/Diana Şoşoacă
Cu această ocazie, liderul S.O.S. România a lansat critici dure la adresa
Uniunii Europene.
„Trăim într-o dictatură a minciunii și a manipulării.
Uniunea Europeană s-a transformat într-o mafie globală care impune gândirea
unică, distruge credința, cenzurează presa liberă și persecută pe oricine are
curajul să spună adevărul”, a
declarat Diana Șoșoacă în cadrul interviului.
Mai mult decât
atât, ea a atacat și conducerea UE, acuzând-o de pierderea
legăturii cu realitatea:
„Von der Leyen și camarila ei trăiesc
într-o bulă, rupți de realitate, în timp ce popoarele Europei suferă. Ei nu mai
cred în Dumnezeu, în familie, în identitate. Vor să conducă lumea ca niște
dictatori morali, dar sunt doar niște actori într-un teatru al minciunii”.
„România și Moldova sunt tratate ca niște colonii. Maia
Sandu a făcut cadou Moldova globaliștilor, iar Ursula von der Leyen și Macron
controlează destinele popoarelor noastre din birourile de la Bruxelles”, a continuat ea.
Europarlamentarul a
comentat și războiul din Ucraina, pe care îl vede ca o tragedie alimentată de interese
geopolitice ale Uniunii Europene şi NATO.
„Oamenii mor nu pentru libertate, ci pentru ambițiile
celor care vor să ajungă la granițele Rusiei. Pacea nu se poate construi cu
tancuri și bombe, ci cu respect pentru adevăr și istorie”, a afirmat ea la Moscova.
Nici autorităţile
statului român nu au scăpat de neacuzate.
„După ce mi-au interzis candidatura la președinție și au
încercat să desființeze S.O.S. România, acum vor să mă bage la ospiciu pentru
că spun adevărul. Aceasta nu este democrație – este nazism reînviat”, a susţinut Diana Şoşoacă.
Declaraţiile făcute
de ea la Moscova nu fac altceva decât să pună paie pe foc, în contextul în care
deja este inculpată într-un dosar care vizează patru infracțiuni de lipsire de
libertate în mod ilegal, dar și promovarea cultului persoanelor condamnate
pentru crime de război, idei fasciste, legionare, rasiste, xenofobe și
antisemite.
În acest context, participarea
sa la gala Russia Today, un canal sancționat în UE, a fost percepută ca un gest
simbolic împotriva pozițiilor oficiale europene.
Discursul lui Vladimir Putin
În cadrul evenimentului, președintele Vladimir Putin a ținut un discurs în fața invitaților, iar Diana Șoșoacă a fost surprinsă în public, alături de alte personalități internaționale, printre care și tatăl lui Elon Musk, precum și de figuri controversate, cum este jurnalistul irlandez Chay Bowes, cunoscut pentru opiniile sale favorabile Kremlinului.
Sursă video: Facebook/Diana Şoşoacă
„Chiar și străinii care lucrează la noi, cetățeni ai altor state, și sunt mulți, apărând propriile convingeri, ajută țara noastră să le promoveze în țările lor. (…) Vă doresc să continuați să vă dezvoltați, să găsiți formate și teme noi în lupta acută pentru mințile și inimile oamenilor. Și pentru a câștiga această luptă, trebuie să folosiți în continuare arma voastră strategică, de înaltă precizie și cu rază intercontinentală, adevărul. Vocea adevărului, vocea Rusiei, trebuie să sune tare, sigur și convingător”, a transmis preşedintele rus Vladimir Putin în
discursul său.