Situație „insuportabilă”
Cei doi, care s-au căsătorit în decembrie 2024, au urmat consiliere obligatorie și au depus cereri de separare legală.
Soțul, IT-ist care lucrează de acasă, este originar din Bhopal, iar soția, angajată în același oraș, provine din statul Uttar Pradesh. Cei doi s-au apropiat inițial datorită dragostei pentru animale, relatează NDTV. Însă ceea ce i-a unit la început a devenit, în timp, punctul central al neînțelegerilor.
În timpul ședințelor de consiliere, soția a susținut că, în mod repetat, câinele soțului îi deranjează și chiar atacă pisica, ceea ce o face să se simtă îngrijorată de siguranța acesteia.
Ea a descris situația ca fiind „insuportabilă”, precizând că pisica refuză uneori să mănânce din cauza tensiunii create, potrivit India Today.
Soțul a replicat că, înainte de căsătorie, au convenit ca soția să nu-și aducă animalele de companie cu ea.
„În ciuda acestui fapt, ea și-a adus pisica din casa părinților”, a declarat soțul consilierilor, adăugând că pisica pândește lângă acvariu și provoacă și mai multe probleme.
Potrivit publicației India Today, soțul a spus că pisica „a devenit violentă față de câine de mai multe ori”.
Recomandări
Ungaria cere Ucrainei să cedeze teritorii Rusiei argumentând cu „pierderea” Transilvaniei și Tratatul de la Trianon
Încercări eșuate de mediere
Încercările de mediere au eșuat, în ciuda implicării familiilor și a mai multor sesiuni de consiliere. Niciunul dintre parteneri nu este dispus să renunțe la propriul animal de companie.
„Am încercat de mai multe ori să îi consiliem, dar soția refuză categoric să renunțe la pisică. Facem tot ce putem pentru a salva această căsnicie”, a declarat consilierul Shail Awasthi.
Acesta a atras atenția asupra unei probleme mai largi: creșterea dependenței emoționale față de animale, într-un context tot mai marcat de izolare socială.
„Tot mai mulți oameni caută companie în animale, uneori punându-le mai presus decât relațiile umane. Când ambii parteneri refuză să cedeze, astfel de căsnicii se destramă. Este un semnal de alarmă privind tendința de a trata relațiile umane cu superficialitate și de a le înlocui cu legături emoționale față de animale”, a explicat consilierul.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO