Donald Trump a ameninţat, în timpul unui interviu televizat difuzat duminică, 19 octombrie, că va trimite trupe ale Gărzii Naţionale la San Francisco (vest), aşa cum a făcut şi în alte mari oraşe americane conduse de democraţi, potrivit AFP.
Trump a reiterat ameninţarea că ar putea recurge la starea de urgenţă . FOTO EPA EFE
„Vom merge la San Francisco”, i-a răspuns preşedintele americane unei jurnaliste de la Fox News care l-a întrebat dacă oraşul californian este următorul pe lista sa, notează Agerpres, citând cele două surse.
De la revenirea la putere, Trump a trimis militari la Los Angeles, Washington şi Memphis, împotriva avizului autorităţilor democrate locale, pentru a combate, susţine el, imigraţia ilegală şi criminalitatea, acţiuni aspru criticate de opoziţie.
Judecătorii au suspendat însă desfăşurările de trupe la Chicago şi Portland, argumentând că există o lipsă de dovezi credibile justificând o astfel de măsură.
„Diferenţa (cu Chicago) este că la San Francisco, ei ne vor”, a asigurat preşedintele republican duminică, fără a detalia ce a vrut să spună prin asta.
Directorul general al gigantului IT Salesforce cu sediul în San Francisco, Marc Benioff, a afirmat recent că este de părere că armata ar trebui desfăşurată în oraş, dar primarul democrat Daniel Lurie şi alţi reprezentanţi locali şi-au exprimat opoziţia faţă de o astfel de măsură.
Ameninţări cu starea de urgenţă
Benioff şi-a retras ulterior declaraţia şi şi-a cerut scuze.
Președintele american a mai reiterat duminică ameninţarea că ar putea recurge la starea de urgenţă pentru a continua aceste desfăşurări, care au fost criticate de opoziţie şi de organizaţiile pentru drepturi civile.
„Nu uitaţi, pot folosi Insurection Act”, a spus el, referindu-se la un vechi set de legi care autorizează utilizarea forţelor armate împotriva cetăţenilor americani.
Garda Naţională, rezervişti ai armatei, sunt antrenaţi pentru a interveni în situaţii de dezastre naturale, dar pot lupta şi în străinătate.
La sfârşitul lui septembrie, Donald Trump le-a spus generalilor şi amiralilor americani că „unele dintre aceste oraşe periculoase” ar putea fi folosite „ca terenuri de antrenament” pentru militari.