Fostul edil general al Capitalei, Sorin Oprescu, a cărui extrădare în România a fost refuzată de către Grecia în urmă cu trei ani, a fost reținut, la finalul săptămânii trecute, din zona aeroportului din Salonic. Acțiunea s-a bazat pe o nouă cerere a statului român, după ce Ministerul român al Justiției a comunicat autorităților elene că „s-au modificat condițiile de detenție” din România. Coincidență sau nu, operațiunea a venit la scurt timp după vizita șefei EPPO, Laura Codruța Kovesi, la Atena și cu câteva zile înainte de un proces important care îl vizează pe Oprescu, la București. Este vorba despre o cerere prin care fostul edil general cere constatarea intervenirii unei legi sau a unei decizii CCR care ar putea „dezincrimina” unele dintre faptele pentru care a fost condamnat definitiv.
Fostul primar general al Capitalei, Sorin Oprescu, a fost arestat, la finalul săptămânii trecute, în Grecia, la Salonic, în baza unei încheieri a Tribunalului București din luna mai a acestui an, prin care a fost admisă o cerere din partea structurii de urmăriri a Poliției Române. Potrivit Ministerului român al Justiției, la data de 4 octombrie, cetățeanul român Sorin Mircea Oprescu a fost reținut în proximitatea aeroportului din Salonic, Grecia, iar, în prezent, pe teritoriul statului român sunt în curs de desfășurare activități specifice executării mandatului european de arestare.
„Tribunalul București a emis, la data de 13 mai 2022, mandatul de executare a pedepsei închisorii pe numele cetățeanului român Sorin Mircea Oprescu, condamnat la executarea unei pedepse de 10 ani și 8 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, luare de mită și spălarea banilor. La emiterea mandatului, față de cel în cauză, s-a dispus urmărirea la nivel național și internațional, ulterior, la data de 17 mai 2022, persoana menționată fiind arestată pe teritoriul Greciei, însă predarea sa în România a fost refuzată de către autoritățile elene”, se arată într-un comunicat al Ministerului Justiției.
Conform sursei citate, în luna mai a acestui an, Biroul SIRENE a solicitat Tribunalului București să aprecieze dacă mandatul european de arestare poate fi exercitat din nou, „în contextul modificării condițiilor de detenție”. Tribunalul București a fost de acord, astfel încât s-a reiterat menținerea arestării.
Procesul de la București
Interesant este că, după trei ani, se solicită din nou arestarea în vederea extrădării lui Sorin Oprescu, deși, anterior, Curtea de Apel din Atena a respins cererea formulată în anul 2023. Coincidența face că această cerere, dar și măsura reținerii lui Sorin Oprescu a avut loc la scurt timp după vizita șefei EPPO, Laura Codruța Kovesi, la Atena. În condițiile în care Oprescu a fost una dintre „țintele” vânate de către DNA chiar în timpul mandatului lui Kovesi la conducerea acestei instituții.
O altă coincidență se referă tot la momentul reținerii de la Salonic. La data de 22 aprilie 2025, Sorin Oprescu a înaintat Tribunalului București o acțiune prin care a solicitat să se constate intervenirea unei legi penale noi sau a unei decizii a Curții Constituționale, în baza articolului 595 din Codul de procedură penală, potrivit căruia „când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a pronunțat o măsură educativă, intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor articolelor 4 și 6 Cod penal (aplicarea legii penale de dezincriminare și aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei – n.red.)”.
Citește pe Antena3.ro
Locul unde se sparg bule, iar „nicușoriștii” și „georgiștii” pun stop la înjurături. „Aici e altă configurare a interacțiunii sociale”
Termenul va avea loc poimâine
Concret, Sorin Oprescu a solicitat să se constate că nu mai poate fi acuzat de abuz în serviciu, după o decizie recentă a CCR. Mai mult, arată că nu va mai putea fi condamnat pentru spălarea banilor, invocând decizia CCR nr. 418/2018.
La data de 5 iunie 2025, Tribunalul București a decis să respingă cererea formulată de către Sorin Oprescu de constatare a intervenirii unei legi penale noi, însă hotărârea instanței de fond a putut fi contestată. Contestația a fost formulată chiar a doua zi, la data e 6 iunie 2025, iar, la 30 iunie 2025, aceasta a fost deja înregistrată la Curtea de Apel București.
Cauza a fost tergiversată atât ca urmare a începerii vacanței judecătorești, cât și ca urmare a grevei magistraților, ca urmare a intențiilor Guvernului de a modifica regimul pensiilor de serviciu ale judecătorilor și procurorilor. Termenele amânate ar fi trebuit să se judece, în pronunțare, la 26 august, 9 și 23 septembrie și 1 octombrie 2025. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru săptămâna aceasta, miercuri, 8 octombrie 2025.
Rețeta, aplicată și de Ionel Arsene
Sorin Oprescu nu este singurul condamnat considerat fugar care a apelat la această procedură. Fostul președinte al Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a înaintat la data de 2 iulie 2025 o acțiune similară la Secția Penală a Tribunalului Brașov, prin care a solicitat să se constate că a intervenit o lege penală nouă sau o decizie a Curții Constituționale. La data de 22 iulie 2025, Tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea de constatare.
Și Arsene a formulat o contestație, înregistrată la Curtea de Apel Brașov. Dosarul a fost pus pe rol la data de 19 septembrie 2025, însă, până în acest moment, nu a fost alocat un prim termen de judecată.
În acest context, la data de 17 iunie 2025, Curtea de Casație a Italiei a respins recursul procurorului general din Baro privind extrădarea în România a lui Ionel Arsene, după ce, anterior, Curtea de Apel din Bari respinsese, în 20 mai 2025, executarea mandatului european de arestare emis de România pe numele fostului președinte al Consiliului Județean Neamț.
Ionel Arsene a fost condamnat definitiv de către Curtea de Apel Brașov, în luna martie a anului 2023, la 6 ani și 8 luni de închisoare pentru trafic de influență. În 27 martie 2023, Arsene a fost dat în urmărire internațională, iar fostul președinte al CJ Neamț s-a predat autorităților din Bari. Italia a respins cererea de extrădare.
Lovitură pentru fosta șefă a DNA. Alina Bica a scăpat de arestare și încarcerare
Reținerea lui Sorin Oprescu la Salonic, în baza unei noi cereri de de arestare formulate de România a fostului primar general al Capitalei, vine și pe fondul unui eveniment judiciar care a picat ca o „bombă” în curtea lui Kovesi.
În aceeași zi cu reținerea lui Oprescu, Curtea de Apel București a decis, printr-o hotărâre definitivă, să retragă mandatul european de executare a pedepsei cu închisoarea și a mandatului european de arestare preventivă emise pe numele fostei șefe a DIICOT, Alina Bica. Instanța a constatat că aceasta a executat integral pedeapsa la care a fost condamnată, de 4 ani de închisoare. Executarea pedepsei a avut loc pe teritoriul Italiei.
Alina Bica a primit condamnarea în anul 2019, însă abia în 2022 Ministerul Justiției a precizat că, în timp ce se afla în italia, instanța italiană a recunoscut sentința pronunțată în România și a dispus executarea pedepsei tot în Italia, în baza legislației italiene. Alina Bica a executat pedeapsa la locul de muncă.