Duminică, la ora 14.26, echipajul unei aeronave aflate în faza de apropiere pentru aterizare pe pista 08R a Aeroportului Internaţional „Henri Coandă” Bucureşti a raportat controlorilor de trafic prezenţa unei drone civile de mici dimensiuni în spaţiul aerian din apropierea pistei. Aeronava a aterizat în siguranţă.
Imediat, pentru a preveni orice incident, au fost suspendate temporar aterizările, iar aeronavele aflate în zonă au fost dirijate către puncte de aşteptare. Ulterior, după evaluarea situaţiei, operaţiunile de aterizare au fost reluate pe cealaltă pistă a aeroportului, fără incidente.
„Reamintim că operarea dronelor în zona şi în apropierea aeroporturilor civile sau militare este strict interzisă. Utilizarea neautorizată a acestora reprezintă un risc major pentru siguranţa zborurilor şi constituie faptă penală, sancţionată conform legii. Incidentul a fost raportat imediat către autorităţile competente, care au declanşat o investigaţie pentru identificarea operatorului dronei şi stabilirea măsurilor legale ce se impun”, au precizat reprezentanții CNAB într-un comunicat.
O dronă civilă de mici dimensiuni a fost observată, vineri, de echipajul unei aeronave în apropierea Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti. Autoritățile statului au declanşat o anchetă pentru identificarea operatorului.
Recomandări
Ungaria cere Ucrainei să cedeze teritorii Rusiei argumentând cu „pierderea” Transilvaniei și Tratatul de la Trianon
„Astăzi, 19 septembrie 2025, în timpul apropierii pentru aterizare pe pista 26L a Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti, echipajul unei aeronave a semnalat prezenţa unei drone civile de mici dimensiuni în raza vizuală, la aproximativ 3,5km de aeroport”, a transmis Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti, într-un comunicat.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO