Oțelul Galați a învins-o fără drept de apel pe CFR Cluj, cu
scorul de 4-1 (2-0), duminică, pe teren propriu, într-un meci din etapa a 7-a a
Superligii de fotbal.
Gălătenii n-au avut milă de CFR Cluj. Foto Facebook SC Oțelul
CFR Cluj, condusă de pe margine de Ovidiu Hoban, deși l-a
anunțat oficial ca antrenor pe Andrea Mandorlini, a avut prima ocazie notabilă
a meciului, în minutul 22, prin Andres Sfaiț, al cărui șut a fost respins de
portarul Iustin Popescu.
În min. 25, Leo Bolgado a repus greșit din colțul careului
de șase metri, Ștefan Bană a interceptat și Patrick Fernandes a deschis scorul.
Atacantul din Insulele Capului Verde a majorat diferența în finalul primei
reprize (45), după ce Joao Paulo i-a așezat mingea la centrarea lui Kazu.
Hat-trick Fernandez
CFR a rămas în inferioritate, fundașul Leo Bolgado fiind
eliminat pentru lovirea lui Kazu fără minge, la o fază fixă în careul Oțelului
(50). Arbitrul Marian Barbu nu a văzut faza, dar a luat decizia la sesizarea
VAR.
Patrick Fernandes a realizat hat-trick-ul (55), după ce l-a
depășit pe Aly Abeid, pentru ca CFR Cluj să reducă din diferență prin Korenica
(71), care a profitat de eroarea de plasament a lui Kazu. Clujenii se puteau
apropia la un singur gol (72), dar Damjan Djokovic a ratat din poziție ideală,
șutul său din 10 metri fiind apărat de Iustin Popescu.
A fost un simplu foc de paie pentru clujeni, care au mai
încasat un gol, al 11-lea în ultimele 3 zile, de la Ștefan Bană, care a marcat
după o minge greșită de portarul Otto Hindrich (76) și a închis tabela.
Oțelul avea doar o victorie acasă în meciurile directe (1-0,
pe 7 martie 2010), 3 remize și 9 victorii CFR Cluj în 13 partide. CFR continuă
să aibă o medie ridicată de goluri primite pe meci, după trei cu FC Botoșani
(3-3), șapte cu Haecken (2-7) și patru cu Oțelul (1-4), primind în total 14 goluri în ultimele trei partide.
Într-un alt meci al etapei a 7-a din Superliga, Universitatea
Craiova a dispus cu 2-0 de Petrolul (Crețu 75, Baiaram 80) și e lider detașat
în clasament. Oltenii au ajuns la 6 victorii consecutive, doar în prima etapă
împiedicându-se de UTA (3-3), după ce conduceau cu 3-0 în minutul 85.
Oțelul Galați – CFR Cluj 4-1 (2-0)
Stadion Oțelul – Galați
Au marcat:
Fernandes (25, 45, 55), Bană (76)/ Korenica (71).
Cartonaș roșu:
Leo Bolgado (CFR, 50).