Inspector școlar: „Am adus pentru copii 1.000 de ghiozdane”
În prima zi de școală, elevii din Broșteni, Stulpicani, Ostra și Negrileasa, din județul Suceava, au avut parte de o surpriză la care nici nu visau: au găsit pe bănci rechizitele de care aveau nevoie pentru a începe anul școlar cu încredere și bucurie, în ciuda greutăților prin care trec în această perioadă familiile lor.
„La Broșteni am adus 400 de ghiozdane din cele 1.000, cât am reușit să strângem prin campania „Fii solidar”, a declarat Ciprian Anton, inspector școlar ISJ Suceava, pentru Prima TV. Restul ghiozdanelor au fost împărțite copiilor din celelalte localități calamitate cu ajutorul voluntarilor.
Voluntar în cadrul capmaniei „Fii solidar”:„ Sperăm că le-am făcut o surpriză plăcută”
Gabriel Șuleru, voluntar în cadrul campaniei, a declarat că dezastrul din zonă i-a afectat pe copii foarte mult: familiile multora dintre ei au rămas fără agoniseala de-o viață. „Ne face mare plăcere să facem și noi parte din acest proiect de voluntariat. A fost un dezastru pentru zona calamitată de aici. Sperăm să fie cât mai plăcută surpriza pe care le-am pregătit-o.
Ovidiu Paul Hrițcu, un alt voluntar, consideră campania inițiată de inspectoratul școlar una mai mult decât binevenită și care i-a ajutat foarte mult pe copii.
Recomandări
Primul semn al crizei în România: producătorii auto se întrec în reduceri de preț. Ce spun economiștii despre asta
Directoarea școlii din Broșteni: „Mulți copii au rămas fără case. Este un ajutor nesperat pentru ei”
Și cadrele didactice din zonele afectate de inundații consideră acest ajutor esențial pentru elevi. „Sunt în jur de 200 de elevi care au fost afectați. Este un ajutor binevenit având în vedere aceste fenomene care au avut loc. Mulți copii au rămas chiar și fără case, au fost afectate anexe ale gospodăriei, ceea ce înseamnă că părinții nu prea au mai avut timp și chiar resurse financiare suficiente pentru necesare începutului de an școlar”, a declarat Rodica Iliescu, directoarea Liceului Tehnologic Nicolai Nanu din Broșteni.
Potrivit autorităților, în județul Suceava inundațiile au afectat aproape 500 de gospodării.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO