Parlamentul European face presiuni pentru modificarea acordului comercial încheiat la finele lunii iulie de UE și SUA, ceea ce riscă să creeze noi tensiuni, tocmai în momentul în care Bruxelles-ul încearcă să stabilizeze relațiile tensionate cu președintele Donald Trump.
Potrivit unor surse din apropierea acestui dosar, eurodeputații fac presiuni pentru introducerea unei clauze de caducitate care ar limita durata reducerilor tarifare pentru bunurile industriale americane și pentru ajustarea taxelor pentru anumite produse, transmite Bloomberg.
Comisia Europeană, Executivul comunitar, care a negociat acordul din luna iulie, a transmis cererile statelor membre săptămâna aceasta, au precizat sursele.
Acordul între UE și SUA a introdus un tarif de 15% pentru majoritatea exporturilor UE către SUA, în timp ce blocul a fost de acord să elimine taxele pentru bunurile industriale americane. Aproape toate grupurile parlamentare au criticat termenii acordului.
Întregul acord ar putea fi în pericol
Cu toate acestea, presiunile eurodeputaților pentru rectificări ar putea întârzia ratificarea acordului și ar putea pune în pericol întregul acord. Comisia consideră acordul drept esențial pentru restabilirea legăturilor cu administrația Trump și pentru deschiderea drumului pentru o cooperare mai largă în domeniul securității și energiei.
Săptămâna aceasta, comisarul european pentru Comerț, Maros Sefcovic, le-a spus eurodeputaților de la Strasbourg că Executivul comunitar este pregătit să colaboreze cu Parlamentul pentru îmbunătățiri.
”Se pot găsi soluții constructive”, a spus Sefcovic, lansând însă un semnal de alarmă împotriva mișcărilor care ar putea anula acordul. ”Acordul ar putea fi îmbunătățit. Dar haideți să fim rezonabili, haideți să fim responsabili și haideți să lucrăm într-un mod care să nu desființeze acordul”, a spus Sefcovic.
Eurodeputații și oficialii au declarat că scopul nu este blocarea acordului, ci obținerea de modificări înainte de a-și da acordul.
Membrii Parlamentului European și-au exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la lista de peste 400 de produse care au fost incluse în zona tarifelor punitive de 50% pentru metale.
Sefcovic a declarat în plenul Parlamentului că poartă discuții cu secretarul american al Comerțului, Howard Lutnick, cu privire la lista de produse derivate și că pledează pentru tarife mai mici pentru vin, bere și băuturi spirtoase.
Eurodeputata Kathleen Van Brempt a declarat că, deși condițiile Parlamentului nu sunt încă ‘clare ca cristalul’, o clauză de caducitate și măsuri pentru protejarea locurilor de muncă și a industriilor din Europa ar putea face parte din schimbările pe care va încerca să le obțină. ‘Vom îmbunătăți acordul, acesta este avantajul pe care îl avem și îl vom folosi’, a declarat Kathleen Van Brempt unui grup de jurnaliști.