Luni, 01 Septembrie 2025, ora 19:25
201 citiri
Umit Akdag. Foto: X / Alex Scout
Cu Mihai Popescu și Andrei Burcă pe final de cariere, România trebuie să pregătească următoarea generație de fundași centrali. Deși bazele ei au fost deja puse, prin Drăgușin, Racovițan sau Ghiță, visul cel mare al naționalei României este Umit Akdag, fotbalistul lui Alanyaspor.
Daniel Pancu, fostul selecționer al naționalei U21, care l-a avut în lot la europeanul din Slovacia, spune că fundașul nu vrea să vorbească despre naționala României, el fiind eligibil și pentru naționala Turciei.
”Mi-a zis că Beșiktaș are echipă slabă. E foarte bine, are trei jocuri, toate titular. Are un antrenor portughez și a zis că e încântat și el. Îi place în sistemul ăsta cu 3 fundași.
Este un jucător de mare viitor, dar peste un an sunt convins că va fi. Are multe de arătat.
L-am mai întrebat (n.r. despre naționala României), dar evită discuția. Mai e Matei Ilie fundaș de picior stâng,” a spus Daniel Pancu, la Digi Sport.
Umit Akdag a jucat, în sezonul precedent, în prima divizie din Franța, la Toulouse. La juniori el a jucat la FCSB și Chelsea.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent