Foto: X / Emergencias Madrid
Sprijină jurnalismul independent
Cel puţin 25 de persoane au fost rănite, sâmbătă, trei fiind în stare gravă, în urma unei explozii de gaz înregistrate sâmbătă într-o cafenea din Madrid.
Explozia, care a avut loc în jurul orei 15:00 pe strada Manuel Maroto, din Vallecas, un cartier central-sudic din Madrid, și a afectat clădirea de locuinţe situată deasupra localului şi un barul situat alături, relatează cotidianul spaniol El Pais.
Explozia a dărâmat o parte din portalul adiacent şi unul dintre pereţii barului, astfel încât primele informaţii indicau o explozie în acesta din urmă.
Cauza deflagrației nu este cunoscută deocamdată.
La faţa locului au intervenit 13 echipaje de la Protecţia Civilă şi 17 ale pompierilor din Madrid, precum şi mai multe unităţi ale Serviciului de Urgenţă Medicală din comunitate.
Poliţia a închis strada, iar agenţii redirijează traficul.
Pompierii continuă lucrările de degajare a molozului de la faţa locului.