FCSB ar putea avea parte de un mare ghinion, în sensul că îl poate înfrunta, de pe bancă, pe marele francez Zinedine Zidane, de trei ori câștigător al Ligii Campionilor cu Real Madrid.
Fenerbahce, care o va înfrunta pe FCSB în Europa League, l-a demis recent pe Jose Mourinho, iar turcii se află acum în negocieri avansate cu managerul din Hexagon, care a luat o pauză de fotbal de ani buni de zile.
Vicecampioana Turciei dorește să dea o mare lovitură acum în mercato, iar pe lista turcilor s-au aflat nume precum Luciano Spalletti, Ange Postecoglou, Domenico Tedesco sau Ismail Kartal. Totuși, conform presei din Turcia, Zidane nu a refuzat oportunitatea, iar discuțiile dintre cele două părți avansează:
„După ce au fost refuzați de Luciano Spalletti, care a afirmat că dorește să petreacă mai mult timp cu familia, cei din conducerea clubului au făcut un pas surprinzător și s-au așezat la masă cu Zinedine Zidane.
Din câte se pare, antrenorul francez ar fi dat ‘undă verde’ și cele două părți au ajuns la un acord preliminar. Odată ce negocierile privind salariul și condițiile din contract se vor finaliza, antrenorul de 53 de ani ar putea sosi în Turcia”, au precizat jurnaliștii de la publicația turcă Sabah.
FCSB va înfrunta pe teren propriu pe Fenerbahce în ultima etapă de Europa League, pe 29 ianuarie.
Zidane a avut două mandate pe banca Realului, între 2016 și 2018, iar apoi între 2019 și 2021. Francezul a cucerit de trei ori UEFA Champions League, dar și alte trofee: două titluri în La Liga, două Supercupe ale Spaniei, două Supercupe ale Europei și două Campionate Mondiale ale Cluburilor.
D.A.