Miercuri, 03 Septembrie 2025, ora 20:12
245 citiri
FCSB caută un fundaș central, iar acesta ar putea veni din Bundesliga. Deși s-au interesat de Mario Tudose și Leo Bolgado, campionii României s-au oprit la alt stoper.
Hrvoje Smolcic, de 25 de ani, este fundașul central pe care FCSB vrea să îl transfere. Gigi Becali a confirmat interesul pentru el, însă a anunțat că este un transfer de care se va ocupa Mihai Stoica.
”E posibil. Meme știe, nu știu eu. (n.r. de suma de transfer de 1 milion de euro) Mihai se ocupă. Nu mă bag, el știe”, a declarat Gigi Becali la digisport.ro.
Este o practică comună la FCSB, în ultimii ani: când e vorba de fundași centrali, Mihai Stoica este cel care se ocupă. El i-a adus pe Bogdan Planic sau Siyabonga Ngezana.
Hrvoje Smolcic este un fundaș central croat, cotat la două milioane de euro de Transfermarkt. El a ajuns la Frankfurt în 2022, cumpărat de la Rijeka, pentru 2,5 milioane de euro. Fotbalistul de 25 de ani are 20 de meciuri în Bundesliga. În total, are 32 de meciuri jucate pentru Frankfurt.
În sezonul precedent, el a fost împrumutat la LASK Linz, unde a jucat 33 de meciuri. Chiar a fost eliminat de FCSB din playoff-ul Europa League. Poate juca atât fundaș central, cât și fundaș stânga.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent