Două femei au primit îngrijiri medicale, fiind transportate la spital pentru investigaţii suplimentare, după ce un copac a căzut peste ele pe o stradă din Sectorul 2 al Capitalei.
„La faţa locului s-au deplasat, de urgenţă, poliţişti. (…) Cele două femei au primit îngrijiri medicale la faţa locului, ulterior fiind transportate la spital, pentru investigaţii şi îngrijiri suplimentare”, informează un comunicat al Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB).
A fost avariat şi un autoturism parcat în zonă.
Secţia 8 Poliţie continuă verificările în vederea stabilirii situaţiei de fapt şi dispunerii măsurilor legale ce se impun