Expresia „a primi punctaj” înseamnă că unui politician i se transmit directive de comunicare de la partid, adică formulări și mesaje-cheie pe care să le rostească în presă. Scopul este ca toți reprezentanții acelui partid să vorbească unitar în spațiul public și să susțină aceeași linie politică.
„Avem un Guvern, avem un prim ministru care este atacat din toate părțile, de la foarte multă parte din presă, opoziția nici nu o mai pun, partenerii de guvernare… […] Știți că vin rar la televizor, dar când vin la televizor eu fac știri. Înțeleg că la partenerii noștri de guvernare, de coaliție, la PSD, există o strategie între care trei indivizi… Bine, și cei mai puțin credibili, ca să nu folosesc alte cuvinte, într-un fel de Muppet Show, pentru că primesc niște punctaje zilnic, îl atacă pe Ilie Bolojan”, a spus Ciprian Ciucu joi, 9 octombrie, la Digi24.
Și i-a nominalizat pe cei 3 social-democrați: „Fifor, omul acela cu universitatea ciudată la Spiru Haret, cum îl cheamă, Budăi, și fostul ministru de finanțe Câciu. În fiecare zi primesc punctaj să îl atace pe Ilie Bolojan. În fiecare zi”.
Ciucu a adăugat că știe din interiorul PSD că aceste acțiuni fac parte dintr-o campanie coordonată, menită să-l discrediteze pe premierul Bolojan, care este și președintele PNL: „Eu știu de la ei din partid că primesc astfel de punctaje. Cu acordul șefului partidului (n.red. Sorin Grindeanu), nu se poate altfel”.
Recomandări
Cum a ajuns Zelea Codreanu simbol al ultranaționalismului în Europa. Istoric: „A condus o mișcare care a semănat teroare în România interbelică”
Prim-vicepreședintele PNL a afirmat că „Ilie Bolojan se face că nu vede și lasă să fie atacat”, iar presa preia teme fabricate în „laboratoarele de consultanță” ale PSD.
Ciucu a mai precizat că, deși sunt colegi liberali care vor să răspundă în același mod, PNL nu va adopta o strategie similară: „Putem să ne organizăm și noi ca ei și să îl facem terci pe Sorin Grindeanu. Am niște colegi care de abia așteaptă, de abia îi ținem, îi potolim. Putem să răspundem la fel”.
Amintim că Ciprian Ciucu este primarul sectorului 6 din 2020 și se află la al doilea mandat. El a devenit și prim-vicepreședintele PNL în noiembrie 2024, după ce Ilie Bolojan a preluat conducerea interimară a partidului în urma demisiei lui Nicolae Ciucă.
Următoarea ședință de coaliție PSD-PNL-USR-UDMR va avea loc marți, 14 octombrie, potrivit informațiilor Libertatea.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO