Jurnalista l-a felicitat pentru victorie pe jucătorul echipei pierzătoare
Katharina Kleinfeldt, reporteră Sky Sports, l-a felicitat, din greșeală, pe jucătorul echipei adverse în timpul unui interviu live după meci, potrivit The Sun.
Marco Friedl, căpitanul echipei Werder Bremen, a fost întrebat dacă este mulțumit de victorie, desi echipa sa pierduse meciul disputat sâmbătă, 23 august, cu 4-1. Jurnalista, în vârstă de 32 de ani, a fost păcălită de faptul că Marco Friedl a făcut schimb de tricou, după meci, cu Michael Zetterer, portarul echipei gazde, cei doi fiind coechipieri în trecut.
Katharina Kleinfeldt nu și-a dat seama că Marco Friedl este căpitanul de la Werder Bremen și l-a întrebat pe acesta: „Cum te simți după această victorie în fața lui Werder Bremen?”.
Fotbalistul s-a uitat la tricoul său și a început să zâmbească, explicându-i jurnalistei: „Sunt jucător la Werder Bremen”.
Well… That was 𝒂𝒘𝒌𝒘𝒂𝒓𝒅 😬😅
Bremen captain Marco Friedl swapped shirts with Frankfurt goalkeeper and former teammate Michael Zetterer.👕
A reporter then asked him if he was happy with the win: “Im a Bremen player, in case you didnt know.” 🎤
— 433 (@433) August 24, 2025
Kleinfeldt și-a dat rapid seama de greșeala pe care tocmai o făcuse, cerând scuze în repetate rânduri, în timp ce camera continua să filmeze. „Sunt doar… Marco (Friedl – n.r.), îmi pare rău. Este vina mea”.
Recomandări
Dosarele secrete de la DNA Ploiești: anchete care îi vizează pe Patriarhul Daniel și pe Mugur Isărescu. Secția a fost desființată
Momentul a devenit viral pe rețelele de socializare
Ulterior, aceasta a recunoscut că situația a fost una „foarte neplăcută” și chiar „enervantă”, mai ales că momentul a devenit viral pe rețelele de socializare.
„L-am intervievat pe Marco înainte de meci, în autobuz, după aceea, am văzut tricoul Frankfurtului și, pentru o clipă, pur și simplu… am înțeles complet greșit”, a recunoscut jurnalista.
Katharina Kleinfeldt este angajată la Sky Sport Germania și este una dintre cele mai frumoase jurnaliste de sport. În prezent, ea are o relație cu directorul sportiv al Dortmundului, Sebastian Kehl, în vârstă de 45 de ani.
Momentul a stârnit valuri de umor pe internet. „Dați-i femeii VAR – are nevoie să se uite încă o dată”, a glumit o persoană.
Kleinfeldt a reușit să treacă peste momentul stânjenitor, iar câteva ore mai târziu, a revenit la televizor pentru a prezenta o emisiune pe sport.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO