Actorul francez Gérard Depardieu va fi judecat pentru viol și agresiune sexuală, în urma acuzațiilor formulate de actrița Charlotte Arnould, care susține că a fost atacată în locuința acestuia din Paris, în august 2018.
„Niciodată, niciodată nu am abuzat de o femeie”, spune Depardieu. FOTO: Getty Images
Depardieu, în vârstă de 76 de ani, este anchetat în acest dosar încă din 2020, însă data procesului nu a fost încă stabilită. Avocata victimei a declarat că instanța a dispus judecarea cazului la tribunalul penal din Paris, pentru fapte comise la 7 și 13 august 2018. „Suntem ușurate și încrezătoare”, a transmis aceasta, conform The Guardian.
Charlotte Arnould, care avea 22 de ani la momentul presupuselor atacuri, l-a reclamat pe actor în august 2018, la doar câteva zile după incident. Într-o scrisoare deschisă publicată în octombrie 2023, Depardieu a negat acuzațiile, afirmând că orice întâlnire cu Arnould a fost consensuală: „Niciodată, niciodată nu am abuzat de o femeie.”
În mai 2025, Depardieu a fost condamnat la 18 luni de închisoare cu suspendare într-un alt dosar, după ce a fost găsit vinovat de agresarea sexuală a două femei pe platoul de filmare al peliculei Les Volets Verts în 2021. Numele său a fost inclus în registrul agresorilor sexuali din Franța.
Cazul actual este considerat un nou punct de cotitură pentru mișcarea #MeToo în Franța, după ce actorul, cu peste 200 de filme și seriale în carieră, a devenit cea mai mare personalitate a cinematografiei franceze condamnată pentru agresiune sexuală.
Depardieu a respins constant toate acuzațiile și a atacat mișcarea #MeToo, susținând că este victima unei campanii de denigrare. În decembrie 2023, președintele Emmanuel Macron îl apăra, afirmând că „el face Franța mândră”.