Sindicaliștii nu exclud greva generală
Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a declarat, după întâlnirea cu Nicușor Dan, că „președintele a luat act de solicitări”, potrivit Edupedu.
„Președintele a luat act de solicitările noastre, prima solicitare fiind legată de demisia ministrului Daniel David, iar a doua fiind legată de abrogarea măsurilor care au fost asumate pe Legea 141. Referitor la primul punct, președintele Nicușor Dan nu s-a pronunțat în momentul de față”, a precizat Marius Nistor.
Referitor la anularea măsurilor din „Legea Bolojan”, Nicușor Dan a propus o altă întâlnire cam peste cel mult două luni.
„Referitor la cel de-al doilea punct, cel legat de abrogarea măsurilor care au fost asumate pe Legea 141, domnia sa a propus o altă întâlnire cam peste cel mult două luni, ocazie cu care se va putea veni cu niște cifre exacte vizavi de impactul măsurilor asumate de guvernarea Bolojan. În funcție de acest impact, urmează să se analizeze și să se ia niște decizii”, a mai spus el.
Recomandări
Aventurile imobiliare ale ministrului Daniel David ca rector la UBB II: Cum a trimis cea mai bună facultate din țară să aibă activități didactice pe un deal de lângă Cluj-Napoca
Marius Nistor a precizat că nu este exclusă greva generală: „Vom continua acțiunile de protest până la atingerea celor două obiective, iar greva generală nu este exclusă”.
Protestele profesorilor vor continua
De asemenea, Simion Hăncescu, președintele Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), a declarat, după întâlnirea cu președintele României, că protestele profesorilor vor continua.
„Având în vedere că nu este nimic concret, în zilele următoare vom stabili calendarul de proteste. Protestele vor continua, chiar dacă avem promisiunea ca în două luni de zile să ne întâlnim”, a spus Simion Hăncescu, după discuția cu Nicușor Dan, potrivit sursei citate.
Potrivit sindicatelor, peste 20.000 de profesori au fost luni, 8 septembrie, în marș de la Guvern la Palatul Cotroceni.
Din această toamnă, norma didactică de predare crește, în medie, cu două ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023. Legea 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare a intrat în vigoare pe 25 iulie 2025, după publicarea în Monitorul Oficial.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO