PSD, hotărât să rămână în coaliție
Liderul interimar al PSD s-a referit şi la o ieşire a PSD de la guvernare. „Nu va decide PSD-ul să facă acest lucru. Astăzi, da, pot să garantez acest lucru”, a spus Grindeanu.
„Când intri într-o coaliţie, am luat o decizie. Am luat acea decizie consultând baza partidului, aproape 5.000 de oameni. Dacă cumva, prin absurd, ajungem să facem asemenea mutări, tot în acelaşi mod se ia decizia, nu cum ni se pare unuia sau altuia ea. (..) Partidul Social-Democrat e un partid serios. În momentul în care a intrat în această coaliţie, îşi păstrează statutul de membru în această coaliţie şi facem tot ceea ce putem să mergem înainte”, a precizat preşedintele interimar al PSD, la Parlament.
PSD a amenințat constant cu ieșirea de la guvernare
PSD a exprimat nemulțumiri majore față de pachetele de reforme asumate de guvern, în special pentru că acestea ar reduce investițiile și ar afecta administrațiile locale și cetățenii vulnerabili.
Secretarul general Paul Stănescu a declarat că social-democrații nu pot accepta atacurile continue din partea USR și PNL, parteneri de coaliție, și a avertizat că PSD ar putea susține reformele doar din Parlament dacă iese de la guvernare. Sorin Grindeanu, lider interimar, a cerut o suspendare a participării PSD la ședințele coaliției până la o schimbare de atitudine din partea USR.
Recomandări
Coaliția stă pe un butoi cu pulbere. Liderii PSD îi numără zilele la Guvern lui Ilie Bolojan
Principalele motive politice și strategice invocate:
Grindeanu neagă o posibilă majorare a TVA pe viitor
Libertatea a scris azi, invocând surse politice, despre intenția Coaliției de guvernare formată de PSD, PNL, USR și UDMR a a lua în calcul majorarea TVA cu încă două puncte procentuale, până la 23%, pentru anul 2026, dacă încasările bugetare nu vor crește simțitor.
Sorin Grindeanu a negat vehement cele dezvăluite de ziarul nostru susținând că o asemenea propunere nu s-a discutat niciodată în cadrul Coaliției.
„Am văzut această ştire legată de majorarea TVA. Nu s-a discutat nici măcar odată în coaliţie, nici măcar înainte de investirea Guvernului Bolojan, despre un asemenea scenariu”, a spus Sorin Grindeanu, despre o nouă majorare a TVA, la Parlament. „E un lucru fals, s-a aruncat pe piaţă şi noi n-am făcut parte”, a completat el.
Recomandări
Ce trebuie să facă România ca să primească din partea UE hub-ul maritim la Marea Neagră. Interviu cu analistul Mihai Chihaia
De ce ar lua guvernul în calcul majorarea TVA
Propunerea privind creșterea TVA vine în contextul în care Guvernul trebuie să găsească sume suplimentare pentru anul viitor. „Cu toată creșterea de taxe de la 1 august, Guvernul încă are nevoie de câteva miliarde de lei pentru rectificarea bugetară. Iar de la anul trebuie redus în continuare deficitul bugetar conform planului agreat cu Comisia Europeană”, au declarat sursele pentru Libertatea.
Calculul pornește de la premisa că pensiile și salariile bugetarilor vor rămâne înghețate și în 2026.
O altă sursă spune că o temă rămasă în suspans este constituie „egalizarea cotei de TVA pentru sectorul HoReCa”. Aceasta avea inițial o cotă de 9%, care de la 1 august a crescut la 11%, însă autoritățile vor egalizarea acesteia la 21% din 2026. Hotelierii s-au plâns însă că acest an a fost cel mai slab din ultimii trei încoace.
Până în acest moment nu a fost luată nicio decizie în Coaliție, și este posibil să nu fie luată.
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE
Urmărește cel mai nou VIDEO