Guvernul își va
asuma, luni, de la ora 19:00, răspunderea în Parlament pe al doilea pachet de
măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Cele privind administrația publică
urmează să fie discutate separat, după ce au fost amânate în ședința
Executivului.
Pe 7 iulie, Guvernul Bolojan şi-a asumat primul pachet de măsuri fiscale. FOTO: Mediafax
Guvernul României
va merge, luni, 1 septembrie, în fața Parlamentului pentru a-și asuma
răspunderea pe cel de-al doilea pachet de măsuri destinat reducerii deficitului
bugetar, şedința comună a Camerei Deputaților și Senatului fiind programată ora
19:00.
Până luni
dimineață, la ora 9:00, parlamentarii pot depune amendamente asupra proiectelor
incluse în pachet.
Premierul Ilie
Bolojan a anunțat că Executivul a adoptat cinci componente ale programului,
urmând ca măsurile referitoare la administrația publică să fie discutate
separat, într-o nouă ședință de Guvern care ar putea avea loc duminică, notează Agerpres.
Vă reamintim că, pe 28 august, Sindicatul Comunelor şi Oraşelor din România a anunţat că se intră în grevă generală şi primăriile din ţară vor fi închise pe timp nelimitat, ca formă de protest împotriva concedierilor masive din administraţiile locale prevăzute în proiectul de lege care prevede reforma sistemului.
„Toate aceste componente sunt absolut necesare pentru a
pune în practică politici publice care să facă să avem un stat mai sănătos, un
stat eficient, un stat care respectă munca”, a explicat Ilie Bolojan.
Pe agenda ședinței
de Guvern de vineri, 29 august, s-au aflat:
– PROIECTUL DE LEGE
pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de
serviciu
– PROIECTUL DE LEGE
privind adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a
unităţilor administrativ-teritoriale precum şi pentru modificarea şi
completarea unor acte normative
– PROIECTUL DE LEGE
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice
– PROIECTUL DE LEGE
privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome
– PROIECTUL DE LEGE
privind stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii
– PROIECTUL DE LEGE
pentru stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor
publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative
Acesta este al doilea
pachet major de reforme promovat de Guvern pentru reducerea deficitului. Pentru primul
set de măsuri fiscal-bugetare, Executivul și-a asumat răspunderea pe 7 iulie, o parte
dintre prevederi intrând deja în vigoare la 1 august.
Al doilea pachet ar
fi trebuit adoptat mai devreme, dar a fost amânat din cauza divergențelor
apărute în cadrul coaliției de guvernare.