Ar urma să se comaseze Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România și Asociația pentru drepturi de Autor a compozitorilor (UCMR-ADA) cu Centrul Român pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți (CREDIDAM) și cu o autoritate națională – Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA). Aceste instituții se ocupă de plata drepturilor de autor pentru artiști, dar nu sunt din aceeași categorie, din punct de vedere juridic. În plus, prin schimbările care se fac, puținii bani pe care îi încasau compozitorii difuzați la posturile de radio și TV sau în spațiile publice, în care se folosește muzica ambientală nu vor mai ajunge la autori. Toate categoriile de artiști care vor fi astfel prejudiciate au cerut Ministerului Culturii o dezbatere reală și au transmis mai multe adrese către instituție, primele discuții urmând să aibă loc astăzi, după ce a fost deja lansat în dezbatere publică proiectul de Ordonanță de Urgență pentru modificarea legislației, pe 14 august.
Prima întrebare care se pune în scandalul actual dintre compozitori, interpreți și reprezentanții Ministerului Culturii este de ce ar fi nevoie de schimbarea în regim de urgență a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, precum și pentru reorganizarea unor autorități publice din domeniul culturii, pentru a se face prin OUG. Una dintre explicațiile care apar în expunerea de motive este că legislația privind drepturile de autor ar fi devenit „dificil de aplicat în forma actuală, din cauza numeroaselor modificări operate de-a lungul anilor”.
Dar surse din instituțiile care urmează să fie comasate spun că pe de o parte există o influență venită din zona HoReCa – patronii de hoteluri, restaurante și terase fiind cei care cer de mai mulți ani renunțarea la plata drepturilor de autor pentru muzica ambientală -, iar pe de altă parte s-ar forța crearea unei noi sinecuri care ar urma să fie condusă de o tânără membră a unuia dintre partidele de la guvernare – chiar dacă aceasta a lucrat foarte puțin timp la ORDA, pe un post de execuție.
Se invocă și o directivă europeană
Inițiativa legislativă este explicată de inițiator prin trei „nevoi stringente”: Transpunerea Directivei 2006/115/CE privind dreptul de împrumut public, corelarea legislației privind comunicarea publică a operelor muzicale și reorganizarea instituțională: preluarea Oficiului Român pentru Drepturi de Autor (ORDA) de către Ministerul Culturii.
„Fuziunea prin absorbție a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) în aparatul Ministerului Culturii, care va prelua integral atribuțiile, personalul și expertiza instituției conduce la eficiență administrativă, la un sistem unitar, la adaptarea la reglementările aplicabile ministerelor, la asigurarea unei administrări coerente a politicilor din domeniul drepturilor de autor și de apropiere a deciziilor administrative de cetățean, fără a afecta independența operațională sau competența tehnică a personalului de specialitate. Fuziunea va reduce birocrația și va consolida capacitatea de a participa activ în structurile europene și internaționale relevante”, a explicat Ministerul Culturii, într-un comunicat.
Se amestecă instituțiile de cultură cu o autoritate
Pe 19 august, ORDA a lansat o petiție care acum nu mai poate fi accesată online, cu titlul „STOP DESFIINȚĂRII Oficiului Român pentru Drepturile de Autor! – ca urmare a proiectului de Ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 8/1996. „ORDA este garantul respectării dreptului de autor în România, funcționează ca organ de specialitate în subordinea Guvernului fiind autoritatea națională de reglementare și supraveghere în domeniul drepturilor de autor și drepturilor conexe, conform Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe. – ORDA nu este o instituție de cultură conform prevederilor legale, inclusiv Ordonanța de Urgență nr. 189 din 25 noiembrie 2008 privind managementul instituțiilor publice de cultură”, se arată în petiție.
Citește pe Antena3.ro
O româncă mutată de 12 ani din țară povestește cum a primit permis de conducere în 45 de minute și pașaport în 20, direct pe aeroport
Unul dintre cele mai relevante argumente ale ORDA este acela că instituția este un organ de specialitate al administraţiei publice centrale, aflat în subordinea Guvernului, nu o instituție subordonată Ministerului Culturii, ceea ce înseamnă că nu poate fi preluată prin absorbție de către acest minister, fiind doar în coordonarea metodologică a ministrului culturii. De asemenea, reprezentanții ORDA au amintit și faptul că instituția nu poate fi desființată în baza prevederilor Legii nr. 134/2025 conform art. 1, poz. XI, punctul 1 și 3, deoarece Oficiul nu este o instituție de cultură, ci autoritate unică în domeniul drepturilor de autor și conexe, în subordinea Guvernului.
S-ar ajunge la vid instituțional
În petiția lansată de ORDA se mai explică și faptul că în afară de această autoritate nu mai există o altă instituție specializată care să vegheze la aplicarea unitară a legislației privind drepturile de autor, iar desființarea ORDA ar crea un vid instituțional cu efecte majore în domeniile culturale, IT, educație și media.
„ORDA este instituția responsabilă cu transpunerea și aplicarea directivelor UE privind drepturile de autor; ORDA asigură echilibrul dintre autori și utilizatori (TV, radio, internet, educație); ORDA supraveghează modul în care organismele de gestiune colectivă (ex: UCMR-ADA, CopyRo, UPFR etc.), respectă drepturile autorilor/titularilor de drepturi, dar și drepturile utilizatorilor de opere, fără ORDA, aceste organisme nu ar mai avea un cadru clar, imparțial și legal de reglementare existând astfel un potențial risc de abuzuri și dezechilibru între industriile creative și utilizatori”, se arată în textul petiției.
ORDA este, de fapt, instituția care reglementează echitabil: între creator și utilizator, între operatori culturali și mari platforme online, între TV/radio și artiști, garantând că titularii de drepturi sunt plătiți corect. De asemenea, ORDA sprijină infrastructura de licențiere legală, digitalizare, arhivare și protecție a creațiilor artistice și software, activitate esențială pentru industriile creative, culturale și digitale – toate aceste industrii creative având o contribuie cu peste 6% din PIB în România. Iar desființarea ORDA ar pune în pericol funcționarea acestor industrii.
Zeci de milioane de euro ajung la bugetul statului
Au reacționat și reprezentanții CREDIDAM și UCMR-ADA care descriu demersul Ministerului Culturii drept o operațiune fără precedent și un atac direct asupra drepturilor artiștilor și compozitorilor. CREDIDAM i-a trimis o scrisoare deschisă premierului Ilie Bolojan prin care atrage atenția asupra unui proiect de ordonanță care amenință drepturile artiștilor și compozitorilor din România. CREDIDAM subliniază că numai în ultimii trei ani s-au virat către bugetul statului 30 de milioane de euro din drepturile de autor ale compozitorilor români.
S-au primit și scrisori din străinătate, de la organisme de gestiune colectivă sau asociații care își exprimă îngrijorarea pentru ceea ce se întâmplă în România, fiind vorba inclusiv de punerea în pericol a plăților pentru drepturi de autor ale artiștilor străini. Instituțiile care ar urma să fie comasate, dar și artiștii așteaptă rezultatul dezbaterii care va avea loc astăzi, cu Ministerul Culturii, la solicitarea UCMR-ADA.